La Montréal “a venit, a venit toammm-naaaa…”, dupa cum canta Nicu Alifantis candva, pe versuri de Nichita Stanescu. E o zi de sfarsit de august, dar vara – ostie! – pare deja o amintire.
Vorbind de amintiri, sa spun ca in ultima saptamana din iulie si in prima din august, Cristina si cu mine am fost in Romania, iar Sake, la Laval.
Intors la Montréal si la job, mi-am incrucisat pasii cu ai amicului Bogdan. “Cum era, domnule, in Romania?” “Toate bune. Ne-a placut.” “Ce-ati facut pe-acolo, pe unde ati fost?” “Bucuresti, Constanta, Craiova.” “Da? La mare cum a fost?” “Foarte bine! Am ajuns si la 2 Mai. Am mancat acolo un bors de peste pe cinste!” “2 Mai? Bors de peste? Nu-mi mai spune nimic, ca-mi dau lacrimile!” Si Bogdan a fugit pur si simplu de mine, inspaimantat de perspectiva unui atac de amintiri destabilizatoare.
La Laval, Sake a fost gazduita in casa lui Calinic si a Feliciei. In lunile de vara, Felicia sta acasa si se dedica integral ocupatiunii ei principale, scrisul de romane. “Cand stateam prea mult in fata calculatorului, Sake se urca pe masa si venea sa-mi dea cu labuta peste mana.” Scriitoare fiind, Sake simte cand cineva, in preajma ei, scrie prea mult. Cu mine, autor ocazional de proza scurta, nu e cazul. Pe mine ma latra doar cand, in pana de subiect de-o proza, raman prea mult nemiscat, cu privirea in gol si cu fata invaluita in fum de pipa.
Intoarsa la Montréal, timp de cateva zile, Sake parea sa se creada masina. Nu mai voia sa mearga decat pe partea carosabila. Motivul ni l-a spus tot Felicia. “Mergeam cu ea numai pe mijlocul drumului. Vecinii se supara cand un caine face pipi pe gazonul lor.” C-asa-i viata la Laval. Nu tu aia, nu tu ailalta… Ce-ti mai ramane? Paza gazonului!
La Laval, Sake n-a scris deloc. I s-a parut mai tentant sa-si petreaca zilele in curtea ingradita din spatele casei. Cand Calinic era acasa, se jucau impreuna de-a “uite c-am mai gasit o gaura-n gard, lasa c-o astup eu si p-asta”. Facea Sake ce facea si iar o auzea Calinic latrand din curtea vecinului bulgar. La sfarsitul sejurului ei acolo, Calinic transformase curtea intr-un fel de Alcatraz. Nici albinele nu mai treceau prin gard!
Revenita la programul auster al vietii de catel de apartament, Sake s-a dedat iar activitatilor ei favorite: cititul presei de limba romana si scrisul la laptop. Dar intrarile in jurnalul ei sunt, deocamdata, putine si obscure. Cum ar fi aceasta: “Terra Nova, kaput? Naspa. Ma simt vinovata.”
Hotararea de a inchide excelenta revista (un webzine in franceza si romana) a fost facuta publica de Calinic in numarul aparut dupa sejurul lui Sake la Laval. Ultimul numar. Mai mult, fusese anuntata colaboratorilor, de Felicia, chiar in vremea in care Sake ii devenise o a doua umbra. Din cate pot eu pricepe, e vorba de o coincidenta.