Seara, dupa ce ne aduna foamea pe langa casa, de pe cele coclauri pe care ne fugaream cat era ziua de lunga, faceam ce faceam si ne potriveam sa fim prezenti exact la vremea mulsului.
Pentru bunica, mulsul vacilor era un ritual, pe jumatate crestin, pe jumatate pagan, pe care-l mostenise de la bunii ei si pe care se straduia cum putea ea mai bine sa ni-l transmita mai departe. Parca acum o vad, intr-o mana cu donita cu apa calda si in cealata cu un scaunel mic, cu trei picioare, cu care intra in grajd, nu mai-nainte de a rosti cate o rugaciune numai de ea stiuta. Noi, cei mici, ne invarteam in jurul ei, ca matele in asteptarea laptelui cald si, ca sa para c-am fi de vreun folos, nu o slabeam cu intrebarile. Da’ de ce speli vaca pe burta, da’ de ce-i legi coada, da’ de ce-ai pus busuioc la tocul usii, da’ scaunul tau de ce are numai trei picioare si tot asa, pana cand capatam cate o ulcica de lapte cald, dupa care pe-aci ti-e drumul.
Numai ca, intr-o seara, bunica s-a prins in jocul nostru si ne-a raspuns mai la toate intrebarile, de am uitat s-o mai stergem dupa canuta cu lapte si ne-am tinut lipca de catrinta ei, numai sa ne mai povesteasca. ”Ei, dragii mosichii, voi nici nu stiti cat ii di gré intrebaria aiasta cu scaunelu cu trii chisioarii, da’ daci tot m-at pornit, apoi am si va poghistesc. La noi aisi in sat traié dimult, dimult tarii, un gospodari tanar si barbatos, pi numi di Greucianu. Aista om avé bordeiu’ o tari mai la valii di undi videti amu Pchiatra Buhii si Pchiatra Costii. Harnic om si cuminti o fost, si vasi bunii ca a lui nu mai avé niminea, di si amu mai povistesc mosnegii. Numa’ ci pi vriemea lui si spunii ca aieste doui stanci nu faceu dicat una si, dincolo di munte, si afla un lac marii, marii pani mai in dial di Sahastria Raraului. Nimi pe lumii nu cutieza si trieaci dincolo di coami, ci in aceala lac traié o hiara marii si flamandi. Bghietii ciobeni, tarii si mai tieméu di ié, ci nu iera s’tamani si nu li furii ba o junci, ba vo doui oi, balaurulu’ asiala.”
Bunica, bunica, da’ ce legatura are piatra asta a Buhii si cu scaunelul matalii cu trei picioare? ”Apoi are, cum si n-aibi, ci poviestia spunii ci asie hiara avé trii capiti si trii chisioari si trii aripchi. Si diaseia niminia nu-i dadié di hac, ci oricum chica, iari si rasucié si iari ti musca. Numa aceala a lu’ Greucianu o-ntales cum ii mestesiugu’ si, intr-o dimineati, pi cand balauru dornié cu panticu’ inflat di cati oi mancasa dicusari, o vinit pi furis, cu o sabghie ascutati strasnic, si i-o taiet mai intai o aripi, apai un chisior si la urmi s-un cap, dupi carii o fugit repegior di s-o ascuns.” Unde s-a ascuns, unde s-a ascuns, bunica ? “Apai nu tarii diparti, iaca colo in varfu’ Cocoarii, in huci la Barbanti, dupa un fag batran, ci daci m-oi criedi la badea Toader di pisti drum, fagu-i tot acolo, numa ci amu s-o facut di pchiatri.”
Si balaurul, ce-a facut balaurul, bunica, l-a prins sau nu pe Greuceanu? “Mai iconarilor, da si vedi ci v-ati pus in cap si nu ma lasati si dorm diloc in sara aiasta, mai viniti si mani si-mi ajutati si mulg vacili si poati ci voi mai povesti cati ciava. Da’ pani atunci, ganditi-va ci tati cielii pi lumia aiasta au o randuiali si atuncia cand randuiala si straci, cat di marii ai si hii, tat ti duci la pamant. Di aceia di atuncia oaminii, ca si nu uitii aista lucru, au facut scaunele cu tri chisoarii. Cat viata ta are si sadi pi un corp sanatos, pi mintia intriagi si pi ciel drag di langi tini, ari si hie ghinii, da’ cand unu’ dintri aieste chisioarii arii si si-nmoaii, tati au sa sa pravalii la pamant, asé ci grijasti-ti si li tai pi tatii drieptii.”
