Despre Octavian Olariu, sculptor de origine romana care traieste si lucreaza la Montréal, s-a scris si se va mai scrie: a castigat concursuri, a participat la expozitii de grup, a organizat expozitii personale. A creat lucrari monumentale, instalate in locuri publice, si sculpturi mai mici, care se gasesc in muzee si colectii particulare din Romania, Canada, Italia, Franta, Statele Unite, ca sa numim doar cateva din cele 11 tari prin care se afla opere iscalite de artistul roman. Dar oricat s-ar scrie despre opera unui creator, nu-l poti cunoaste cu adevarat decat vazandu-i realizarile.
Aflat pentru o scurta vacanta in Italia, nu mi-am putut stapani curio-zitatea de a ma duce, ca admirator si prieten al sculptorului (pe care l-am intalnit la Montréal, cand i-am filmat si fotografiat lucrarile din Canada), sa vad cu ochii mei, la Osoppo, ceea ce enciclopedia Stanké claseaza ca fiind cea mai mare monoxila din lume.
Monumentul a fost gandit si executat de Octavian Olariu dintr-un singur bustean, de peste 7m inaltime si mai bine de 1m diametru. Forma, intuita si zamislita, a fost reasezata “in picioare”, fiind incadrata de arhitectura celebrului arhitect italian Giuseppe Vale.
De altminteri, in regiunea Friul din nordul Italiei, nu departe de Venetia si Udine, in localitatile Gemona si Osoppo, se afla adunate o mare parte din monoxilele lui Olariu si cateva inoxuri. Am folosit acelasi prilej ca sa le admir si sa le fotografiez, la recomandarea familiei Olariu si cu ingaduinta familiei Fantoni, in ale carei colectii se gasesc. Industriasi de succes si pretuitori ai artei autentice, au reusit sa adune peste 30 de lucrari, mici sau monumentale, ale lui Olariu, de care ii leaga o prietenie durabila.
Ajuns la Gemona, am fost intampinat de doamna Fantoni. Apoi, o asistenta mi-a aratat, una cate una, alte si alte lucrari expuse in incinta fabricii, in biblioteca, in gradina si in apartamentele resedintei familiei Fantoni: un adevarat muzeu!
In putinul timp cat am avut pri-vilegiul sa ma aflu in prezenta doamnei Fantoni, i-am pus o multime de intrebari, iar spre sfarsitul zilei am indraznit sa-i solicit un interviu pentru Pagini romanesti.
Scrisoarea pe care o reproducem mai jos – “Ricordi di una amicizia. Olariu – Fantoni>, din 23 mai 2007, semnata de Alessandra Fantoni, este o emotionanta marturie a trecerii prin Italia a sculptorului roman exilat, care si-a atras dragostea si respectul unor mari iubitori de arta.
Semnul care a marcat inceputul prieteniei noastre cu Octavian si Anca a fost roata din lemn care aminteste de vechile mori, roata daruita de sculptorul Olariu profesorului Giuseppe Mazzariol la Bucuresti. Intr-o dupa-amiaza memorabila, petrecuta impreuna la casa Mazzariol din Venetia, profesorul ne-a povestit de un sculptor roman cunoscut de curand la Bucuresti. Din spusele profesorului, artistul roman concetreaza in sine intreaga personalitate transilvana si, cu dragoste pentru arta traditionala si cu retete secrete, creeaza monoxile imprevizibile. Ne-a povestit de fuga lui din Romania, de dramatica aventura a momentului in care a ajuns la Gorizia, de dragostea sa pentru Europa si, in mod particular, pentru Italia.
La despartire, profesorul Mazzariol ne-a daruit cu generozitate chiar roata cu pricina, care de atunci si-a aflat locul la intrarea casei noastre din Gemona. Pentru noi, razele sale amintesc miscarea solara a “Palme du soleil”.
Indragostindu-se de opera lui Olariu, sotul meu (Marco Fantoni, N.T.) decise sa-l invite pe artist, pentru cateva saptamani, in Italia. Chiar din momentul inalnirii cu dansul, de la prima strangere de mana, am inteles ca ne unea spiritul latin, ca in vinele noastre curgea acelasi sange.
Se intampla in 1985 si Octavian gasi imediat la Fantoni pretiosul lemn si instrumentele necesare creatiei sale. Dar, in primul rand, sculptorul descoperi numerosi prieteni si admiratori fascinati, curiosi sa afle secretul mestesugului sau. Tocmai in acei ani, la Osoppo ajungeau incarcaturi navale de lemn african din Guinea Ecuatoriala. Cautand printre busteni, Olariu gasi un enorm trunchi care, in cateva saptamani, urma sa devina un imens Totem. Pina in ziua de azi, sculptura (intrata in Cartea Recordurilor, N.T.) a facut fata intemperiilor si troneaza, proaspat reconditionata, in centrul birourilor centrale ale Industriilor Fantoni.
In aceeasi vara a avut loc un neplacut eveniment, de care inca ne simtim rusinati, ca italieni. Galeristul organizator al expozitiei lui Octavian Olariu la Venetia a decis, in pofida protestelor artistului, sa pastreze sculpturile. In acelasi timp se petrecu din viata profesorul Ma-zzariol si, odata cu el, opere de arta, bani si contactele persoanelor responsabile…
Cativa ani mai tarziu, ne-am revazut la Osoppo, intr-o vacanta. Chiar in acel an artistul incepuse sa experimenteze valentele artistice ale metalului. Asa se face ca in perioada respectiva au vazut lumina zilei doua sculpturi in otel inoxidabil, care stralucesc in compania unei opere anterioare, numita de noi “Conversation”
Sper si cred ca aceste vacante ita-liene le-au folosit, atat lui Octavian cat si Ancai, pentru a-si gasi un nou echilibru si incarcatura necesara de incredere, care sa le permita noi inceputuri de drum.
Probabil momentul cel mai intens l-am trait impreuna cu Octavian in vara anului 1985. Imediat dupa venirea sa in Italia, artistul ne ruga sa-l conducem la locul “evadarii” sale, din Gorizia. Bineinteles, granita era inca marcata de gardul de sarma ghimpata si strict supravegheata. Am gasit imediat locul si Octavian s-a apropiat de punctul din care, cu ani in urma, scapase spre libertate. Inca si acum ne aducem aminte expresia terorizata din privirea lui! Ne amintim inca lacrimile din ochii sai si tulburarea acelui enorm “gladiator roman”, de dimensiunile Coloseului. Dar, in special, ne aducem aminte de tacerea lui.
Ne imaginam insa ca satisfactia intoarcerii acasa, in Romania, dupa atatia ani, a fost enorma si a rasplatit eforturile facute, chiar daca ne dam seama de amaraciunea si deziluziile reintoracerii in locurile dragi si de mult lasate departe. Dar, inca o data, si asta face parte din viata.
Alessandra Fantoni