Revolutia linistita

In acest an se implinesc 50 de ani de la declansarea “revolutiei linistite”, cea mai spectaculoasa miscare politica din istoria moderna a Québecului. O miscare ampla, care a durat din 1959 pana in 1968. “La révolution tranquille” este pentru populatia francofona actul de renastere al propriei identitati, ramase de secole in umbra bisericii si a autoritatii anglofone. Este miscarea prin care Québecul a devenit un stat modern, iar canadienii francezi au devenit quebechezi. “Maitre chez nous” a fost lozinca prin care liderul liberal Jean Lesage a reusit sa starneasca entuziasm. Din cabinetul sau facea parte, printre altii, si René Lévesque, care apoi, în ultimii ai Revolutiei linistite, a fondat Parti Québécois si care a devenit o figura emblema­tica a istoriei provinciei. O lectie de istorie care trebuie sa faca parte din bagajul minim de cunostinte al nostru, al imigrantilor.

Preliminariile unei revolutii
Perioada dinaintea celei denumite a Revolutiei linistite este cunoscuta in istoria Québecului sub numele de Marea Bezna (Le Grand Noirceur) si ea este cuprinsa intre 1930 si 1960. Saptespre­zece ani din aceasta perioada de trei de­cenii, dintre care ultimii 14 (1936-1939 si 1945-1959) sunt legati de regimul lui Maurice Duplessis, motiv pentru care, in posteritate, numele sau este asociat automat cu Marea Bezna.

Cu toata sonoritatea ne­-gativa a numelui perioadei, Marea Bezna nu este pe cat se crede o perioada definita de o viata sociala incremenita, izolata, nepri­mi­toare, lipsita de reperele culturii vre­mii. Mai intai, ea se imparte in doua sub-perioade: una de criza si stagnare, dintre 1930 si 1939, ca urmare a crizei economice mondiale care a atins crunt si Québecul, si o a doua, dintre 1940 si 1960, caracterizata prin reluarea activi­ta­tii economice (efect pozitiv al razboiului, al boom-ului industriei militare) si prin cresterea prosperitatii.

Efectele acestei prosperitati – ne­intrerupta timp de 15 ani dupa incheierea razboiului – s-au vazut in deceniul al saptelea cand, din randul noilor elite aparute datorita ei, au venit artizanii principali ai marilor reforme de moder­­nizare a Québecului.

Dar cu tot avantul economic posbelic, Québecul dinaintea anilor ‘60 continua totusi sa aiba o economie predominant agrara si o societate conservatoare in care clerul si guvernul conlucrau strans pentru a mentine ordinea si supravietuirea identitatii nationale po­trivit formulei: Supravietuire s Trecut S Religie S Agricultura.

In al doilea rand, Marea Bezna, in pofida fortelor conservatoare aflate la pu­- tere, a cunoscut totusi unele reforme premergatoare ale celorlalte, mai cu­­prin­za­- toare si mai radicale din deceniul sapte. Astfel, in 1940, sub guvernul liberal al lui Adélard Godbout, femeile primesc dreptul de vot (cu toata opozitia clerului). Ace­lasi guvern liberal stabileste, in 1942, obligativitatea instructiei scolare iar, in 1943, elaboreaza un pro­iect de asigurare universala de boala. De asemenea, in 1944, este creat Hydro-Québec prin nationalizarea com­paniei Montreal Light Heat and Power Co.

Procesul reformist a fost stopat de revenirea la putere a lui Maurice Du­ples­sis. Dar trebuie remarcat ca acesta a avut o politica autonomista, de opozitie fata de guvernul federal si ca, in timpul regimului sau, in 1948, a fost adoptat si inaltat pe cladirea parlamentului provincial drapelul national al Québecului. Maurice Duples­sis a murit in septembrie 1959.

O echipa traznet
La 22 iunie 1960, Partidul Liberal al lui Jean Lesage castiga alegerile cu sloga­nul A venit vremea schimbarilor! (C’est le temps que ça change!). El urma lui Paul Sauvé, succesorul reformist al lui Maurice Duplessis care, insa, a decedat datorita unui atac de cord, in ianuarie 1960, la numai 112 zile de la preluarea puterii.

Paul Sauvé nu a avut timpul sa puna in practica reformele planuite si a caror necesitate plutea in aer, dar a facut-o cu mult aplomb si eficacitate primul ministru li­­beral, ajutat de o “echipa traznet” (Sophie Hélène Lebeuf): Paul Gerin-Lajoie, ministrul Tineretului, René Levesque, ministru al Lucrarilor Publice si al Re­sur­selor hidroelectrice, Gérard D. Lé­vesque, ministru al Vanatorii si pes­cu­i- tului, René Hamel, ministru al Muncii, Pierre Laporte, ministru al Afacerilor municipale etc.

Reformele Guvernului Jean Lesage vor transforma toate segmentele fundamentale ale societatii quebecheze: eco­nomia, serviciile sociale, educatia si ti­- pul de relatii cu guvernul federal.

La cateva saptamani de la alegeri, apare, in articolul unui ziarist anglofon de la Globe and Mail si apelativul Revo­lutie linistita, care va deveni numele mis­carii reformiste a lui Jean Lesage si a echipei sale “de tonerre”.

Stapani la noi acasa!
Acesta e sloganul cu care, la doi ani de la venirea la putere, cu o majoritate relativ restransa (51 de deputati pentru Partidul Liberal, fata de 43 pentru Uniunea Nationala), Jean Lesage, indemnat de ministrul sau René Lévesque, organizeaza alegeri anticipate sub tema na­tionalizarii electricitatii. Liberalii obtin o majoritatea mult mai confortabila: 63 de locuri in Parlament fata de 31 ale adversarilor lor politici, condusi de Daniel Johnson (tatal).

La 1 mai 1963, nationalizarea electricitatii, inceputa in 1944 prin crearea societatii de stat Hydro-Québec, este desavarsita prin achizitionarea de catre aceasta a celor 11 distribuitori privati care asigurau aprovizionarea cu electri­-citate a provinciei.

Nationalizarea resurselor hidroelectrice a fost insotita de crearea unor intreprinderi de stat, cu vocatie financiara, a caror misiune era stimularea dezvoltarii economice: Société générale de financement (SGF), care incuraja investitiile firmele quebecheze, SIDBEC, pentru dezvoltarea industriei metalurgice, SOQUEM, pentru dezvoltarea industriei miniere, Caisse de dépôt et de placement, pentru a administra fondurile acumulate de Regie des rentes du Qué­bec.

Reformele acestea acorda statului rolul de motor al dezvoltarii economice si contribuie la crearea a ceea ce mai tarziu s-a numit modelul québechez.

Aparitia Statului-Providenta
Regimul lui Maurice Duplessis se definea si prin indiferenta sa la pro­ble­mele sociale. Responsabilitatea pentru abordarea si rezolvarea lor intr-un cadru comunitar era lasata pe seama Bisericii conform sloganului, Ajuta-te si Dumnezeu te va ajuta!

Guvernul reformist al lui Jean Le­sage s-a manifestat rapid in acest domeniu spre a anula handicapul Québecului. Astfel in 1960, el a creat regimul de Assurance-maladie (preconizat inca din deceniul anterior de guvernul liberal al lui Adélard Godbout), in 1963 a infiintat Régie des rentes du Québec, in 1964 a favorizat, printr-un nou Cod al Muncii, sindicalizarea si a recunoscut dreptul la greva al functio­­­narilor publici.

De ase­menea, a fost modificat Co­dul Civil, permitandu-se divortul. Statutul femeii in cadrul casatoriei a fost a­me­­liorat intrucat s-a desfiintat dreptul de tutela pe care barbatul il avea asupra ei, ca asupra unei persoane minore.

Cine se instruiese, se imbogateste!
In 1960, Québecul nu avea inca un Minister al Educatiei. Pe fondul unei cresteri demografice foarte puternice, clerul, responsabil sub regimul Du­-plessis de asigurarea instructiei scolare, si guvernul cad de acord sa reformeze invatamantul. Se creaza, in 1961, o co­misie pentru a face recomandarile cele mai oportune (Comisia Parent) care, printre altele, preconizeaza infiintarea unui minister aparte, consacrat problemelor invatamantului.

Dupa o opozitie destul de acerba din partea bisericii, in 1964 este creat Ministerul Educatiei si Consiliul Su­pe­rior al Educatiei. In continuare, se stabi­leste obligativitatea instructiei scolare pana la 16 ani si scoala se laicizeaza. Sunt infiintate primele cegep-uri si scoli polivalente. Invatamantul nu mai este controlat de cler, dar dimensiunea lui confesionala este mentinuta. Se infiin­teaza astfel comisii scolare regionale catolice si protestante.

Nationalism versus federalism
Revolutia linistita a produs totodata si o recrudescenta a nationalismului quebechez.

In anii ‘60 au aparut, printre alte miscari nationaliste, Ralliement natio­nal, Rassemblement pour l’Indépendence nationale, Front de libération du Québec si Armée de libération du Qué­bec. Acestea doua din urma au incercat, fara succes, prin bombe, sa imprime un caracter violent procesului reformist (1963).

In 1965, in urma demersurilor Québecului, guvernul federal adopta o lege care permite provinciilor sa se re­traga dintr-un program federal si sa primeasca o compensatie financiara.

Perioada Revolutiei linistite este cea in care canadienii francezi devin québechezi. Tot acum a avut loc celebra vizita a presedintelui DeGaulle, care a produs aproape un scandal diplomatic cu imprudentul Vive le Québec libre!

In 1966, Guvernul lui Jean Lesage a fost infrant de Uniunea Nationala condusa de Daniel Johnson (tatal). Dar reformele n-au fost anulate, caci Revolutia linistita nu mai era optiunea unui singur partid, ci un elan national de moderni­zare. Iar peste alti doi ani, in 1968, René Lévesque, diz­i­dent liberal, fonda Partidul Québecois.