Asa cum spunea Olimpian Ungherea, in volumul Clubul cocosatilor, “Veacul 20 a fost un veac al resemnarii si paroxismului, al evolutiilor si al degradarilor umane. Veacul cu cei mai multi oameni omorati de alti oameni. Veacul nobletei si al crimei, al barbariei si inocentei. Veacul adevarului si al minciunii, al luminii si al cumplitei bezne”.
Ciocoimea rosie, care a luat fiinta, scanda in continuare ca este de partea celor saraci si necajiti, cu toate ca se mutase in casele elegante ale celor arestati si intemnitati.
Dupa acapararea puterii de catre comunisti, la alegerile de la 19 noiembrie 1946, burghezia proletara s-a mutat in casele nationalizate ale celor care au luat drumul fara intoarcere al inchisorilor politice. Pentru a da un singur exemplu, locuinta lui Constantin I. C. (Dinu) Bratianu se afla pe Calea Dorobantilor, numarul 14, in Bucuresti. In noaptea de 5 spre 6 mai 1950, cand liderul liberal a fost arestat de Securitate, locuinta a fost confiscata cu tot inventarul ce se afla in ea, urmand sa capete alta destinatie. Majoritatea exponentilor noului regim totalitarist a pus ochii pe cladirile din selectul cartier bucurestean Primaverii. Acel perimetru s-a numit initial Gradina Bordei, cu o suprafata de 40 de hectare, care apartineau paharnicului Constantin Hrisoscoleu. In anul 1846, mosia a fost oferita fiicei sale, Caliopi, ca zestre la casatoria cu Petrache Poenaru, marele om politic si inventator al stiloului. Parcul a fost vandut apoi lui Constantin Lecca, fiul pictorului cu acelasi nume, in anul 1875. Gradina va ramane in posesia acestuia pana se vor construi casele. Intregul ansamblu, impreuna cu Parcul Herastrau, va deveni, dupa razboi, Parcul de Cultura si Odihna I. V. Stalin.
Revenind la alegerile falsificate din 1946, ca o completare a episodului numarul 40, partidele aflate in competitie aveau semne electorale distincte pentru a nu fi derutat alegatorul, deoarece multe formatiuni politice purtau denumiri asemanatoare. Din Partidul National Taranesc traditional, s-a desprins o aripa disidenta spre stanga, o fractiune aservita comunistilor, condusa de Anton Alexandrescu. Pentru a induce in eroare populatia, a fost inregistrat la Biroul Electoral Central si la Monitorul Oficial cu vechea sigla a PNT, care era cercul. In aceste conditii, Iuliu Maniu, care a ramas cu vechiul PNT, a trebuit sa-si aleaga ca semn electoral ochiul. Partidul Liberal, aripa disidenta Tatarescu, avea un semn asemanator cu cifra I roman. PNL-ul traditional, condus de Bratianu, avea ca sigla unghiul drept. Partidul Social Democrat Independent-Constantin Titel Petrescu, prezenta ca semn electoral o fantana cu cumpana.
In intentia de a dezorienta electoratul, comunistii au recurs la o stratagema. Desi sub umbrela Frontului Democrat Popular sau a Blocului Partidelor Demo-crate, cu semnul soarele, se aflau sapte formatiuni politice, s-a mers la atac cu toate fortele, cumulat si individual. Astfel ca Partidul Comunist avea ca semn secera si ciocanul, Frontul Plugarilor avea secera, Partidul National Popular, semnul plus, si Partidul Social Democrat, disident spre stanga, condus de Lothar Wurzer Radaceanu, avea ca sigla triunghiul. Pe langa acestea, in lupta electorala s-au mai aflat Partidul Taranesc Democrat-Nicolae Lupu, cu doua cercuri concentrice, Uniunea Populara Maghiara, cu doua linii orizontale si Uniunea Preotilor Democrati, condusa de Constantin Burducea. In final, Titel Petrescu a fost dat afara din partid si, prin fuziunea PSDR cu FND-ul a luat nastere Partidul Muncitoresc Roman, fostul si viitor Partid Comunist.
Inghitirea PSD-ului de catre PMR a fost dirijata de catre cei trei secretari generali comunisti, Stefan Voitec, Lothar Radaceanu si Teodor Iordachescu. Un alt eveniment fara precedent in viata politica romaneasca, a avut loc prin constituirea Comisiei Centrale Electorale a Armatei, formata din ofiteri comunisti. Acea premiera a reprezentat o desfiintare a traditiei care preciza ca militarii activi si cei in termen nu fac politica si nu voteaza. La impingerea in deriva a optiunilor electoratului, au avut un rol important sindicatele, Confederatia Generala a Muncii, condusa de Gheorghe Apostol, Uniunea Sindicatelor din CFR, condusa de Chivu Stoica, toate dirijate de Frontul Unic Muncitoresc. Fata de toate aceste masuri, prin care s-au falsificat alegerile de catre comunisti, reprezentantii occidentului nu au protestat. Atunci cand au facut-o a fost prea tarziu sau formularile lor au fost de o blandete aparte. Dupa publicarea rezultatelor alegerilor din 1946, buletinele de vot si procesele verbale au disparut fara urma.
Pentru a scapa de concurenta, comunistii au luat masuri urgente de politizare, in primul rand a tipografiilor, unde lucrau multi tineri naivi, impiedicand prin aceasta ca partidele istorice sa-si mai tipareasca ziarele. S-au imprimat in liniste buletine de vot suplimentare, pentru a fi stampilate din timp, in vederea victoriei comunistilor impreuna cu partidele de stanga. Demagogia lor obositoare promitea orice. Garantarea proprietatii private, pastrarea monarhiei, respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti. Nu s-a respectat nici unul dintre acele angajamente.
Mai trebuie retinut faptul ca, dupa acapararea puterii de catre comunisti, s-au luat masuri stricte si severe pentru consolidarea sistemului comunist. Pentru a se elimina orice sansa de scapare a anticomunistilor care credeau ca norocul le-a suras sa ramana in libertate, ascunsi in diferite locuri inaccesibile, prin Decretul 110 din 23 ianuarie 1949, s-au infiintat trupele de Securitate. Aceste temute formatiuni de asalt faceau parte din Ministerul Afacerilor Interne si erau la dispozitia Secretariatului General pentru Trupe. Prin aparitia acestora s-a trecut la desfiintarea Jandarmeriei burgheze, ai caror exponenti au luat drumul inchisorilor politice.
La 24 martie 1949, Secretariatul General pentru Trupele MAI si-a schimbat denumirea in Comandamentul Trupelor MAI, in cadrul caruia intrau: Comandamentul Trupelor de Securitate, Directia de Aparare Locala Antiaeriana, Directia Paza contra Incendiilor, Directia Penitenciare si Trupele de Graniceri. O luna mai tarziu de la aceasta noua organizare, comandantul Trupelor MAI a fost desemnat generalul locotenent Vasile Draganescu. Colonelul Nicolae Dobre detinea functia de sef de Stat Major.
Comandamentul Trupelor de Securitate avea in subordine unitati de interventie rapida: Regimentul de Securitate Bucuresti, Batalionul de Securitate Garzi Bucuresti, 11 batalioane de interventie si 11 centre de instructie. Daca in anul 1948, efectivele se ridicau la nivelul de 65.443 de oameni, in decembrie 1952 erau 123.268 de luptatori. Menirea lor era aceea de a captura si neutraliza rezistenta anticomunista din tara, lichidarea elementelor diversioniste, contrarevolutionare si asigurarea ordinei. Deoarece tot mai multe grupuri inarmate isi manifestau fatis ostilitatea fata de noua putere, la 29 septembrie 1949 au fost infiintate celebrele Brigazi de Securitate. Urmatoarea modificare a avut loc in 1951, cand s-a desfiintat Comandamentul Trupelor MAI. Brigada de Paza Intreprinderi, Brigada Securitate Comunicatii si noul infiintat Regiment 1 Paza Canal au trecut in subordinea Comandamentului Trupelor de Securitate. Pe parcurs s-au operat modificari asupra carora nu mai revin, deoarece au fost mentionate cu alta ocazie.
La sfarsitul anului 1952, actiunile de forta indreptate impotriva regimului comunist au luat o amploare si mai mare. In fata noului pericol, organele represive au recurs la noi forme de organizare, care au avut loc la 20 septembrie 1952. Ministerul Afacerilor Interne a fost divizat in doua: Ministerul Securitatii Statului, condus de generalul locotenent Alexandru Draghici, si Ministerul Afacerilor Interne, dirijat de generalul maior Pavel Stefan. La 19 martie 1957 s-a revenit la vechea structura, disparand Ministerul Securitatii Statului, care a redevenit Directie in cadrul Ministerului Afacerilor Interne, coordonat de Alexandru Draghici, pana la 27 iulie 1965. Trei ani mai tarziu, sadicul general a fost degradat la nivel de soldat.
Cei care au cunoscut infernul concentrationar au fost nevoiti sa suporte teroarea si umilinta in perimetrul carceral, trebuind sa tina cont de un decalog: 1. In puscarie sa nu faci azi ce poti face maine. 2. Tacerea este cel mai mare rau al temnitei. 3. Sa nu vorbesti multe, ci mult. 4. In inchisorile politice exista doua categorii – mortii de afara si vii dinauntru. 5. S-a considerat ca Dumnezeu se ascunde sub orice uniforma de gardian, iar dracul in hainele vargate ale detinutului. 6. In celula nu ai decat un singur dusman – tu insuti. 7. Orice mancare e buna, cu exceptia aceleia care lipseste. 8. Daca iti vine sa plangi, nu consuma toate lacrimile. 9. Nu cauta speranta atarnata pe toti peretii infernului concentrationar. 10. In detentie ai sentimentul ca te eliberezi in fiecare zi.
In intentia de a incheia intr-o nota mai vesela, incerc sa descriu o intamplare relevanta, printre norocosii care au asistat la scena respectiva fiind si medicul Nelu Gaspar, vecin cu incriminatul. Momentul hazliu s-a desfasurat la Craiova, in zilele cand a murit Stalin, la 5 martie 1953. Uriasul eveniment impunea ca toate institutiile statului, fabrici, scoli, primarii si diferite ateliere mici, care scapasera nationalizarii, sa arboreze steagul tricolor in berna, aplecat cu varful la orizontala, alaturi de care se agata o fasie de panza neagra. S-au interzis toate nuntile si muzica in restaurante. In timp ce tot orasul respecta cu sfintenie acele prelungite sapte zile de doliu coplesitor, la radio transmitandu-se marsuri funebre, pe strada Severinului, tamplarul Gheorghe Bibicica uitase sa se conformeze. Probabil a considerat ca la un atelier prapadit de tamplarie, din fundul curtii, nu era cazul sa mai scoata la vedere simbolul decesului Marelui Stalin, Eliberatorul Popoarelor si Tatucul Fericirii Tuturor. Micuta lui firma de la poarta, de dimensiunea unei carti, pe care scria Reparatii de mobila, aproape ca nu se observa.
A doua zi de la anuntarea durerii coplesitoare care a intristat pana la lacrimi intregul lagar socialist, la poarta meseriasului amintit, a aparut un activist indoctrinat, care a demonstrat cate clase avea. Organul politic respectiv a folosit o formulare celebra, sablon, cu puternice amenintari penale, in cazul in care acuzatul nu era de acord cu linia impusa de comunisti. Dupa ce l-a chemat la ordine pe neglijentul tamplar, care putea fi usor incadrat la crima de inalta tradare, i-a pus o intrebare antologica. I-a adresat o avertizare unicat, care a facut inconjurul cartierului si a intregului oras, ca cea mai buna gluma autentica a vremii: “De ce nu ai pus steagu’ cu doliu la poarta, tovarasu’ Bibicica? Ori nu esti de acord cu moartea lu’ tovarasu’ Stalin?”
Pentru a ma documenta in vederea transpunerii pe hartie a patimirii martirilor care au murit sau au supravietuit infernului concentrationar, am revazut mai multe lucrari personale, tiparite la trei prestigioase edituri craiovene. La Editura Arves: Ateism si duplicitate – 2004, Demnitate si cinism – 2004, Servituti si privilegii – 2004. La Editura Sitech: Oportunism si verticalitate – 2004, Flacari si durere – 2005, Tandretea reprimarii – 2005, Castitatea suferintei – 2005, Ritualul posesiv – 2005, Confidenta discursiva – 2005, Infernul selectiv – 2006, Surasul terorii – 2006, Cumpana diletantilor tranzitivi – 2006. La Editura Contrafort: Cascada imposturii insetate – 2006, Decor incolor – 2007, Pasiuni si drame – 2008. Toate aceste volume reprezinta o bogata sursa informationala, necesara tuturor care vor sa aprofundeze ce s-a intamplat in perioada totalitarismului, istorie deranjanta care inca mai este ocolita de programa scolara.
Note: in prezentul episod au fost incluse destainuirile unor autori consacrati, cercetatori onesti ai unor arhive, multa vreme ascunse: Gheorghe Onisoru, coordonator – Totalitarism si Rezistenta, Teroare si Represiune, Editura Konrad Adenauer, Bucuresti, 2001, p. 92 / Dinu C. Giurescu – Falsificatorii, Editura RAO, Bucuresti, 2007, p. 207.