Joia trecuta am intalnit doi tineri, el si ea, amandoi pana in treizeci de ani. El doctor in matematici, ea doctor in biologie. El subtirel, sfios, cu o politete naturala, isi aduna din timp in timp, stanjenit, ochelarii de pe varful nasului. Ea draguta, dar cu suflu scurt din cauza burtii cat un dovleac sanatos, se straduia sa-si ascunda emotiile primei nasteri, eveniment ce trebuia sa se intample in cateva zile.
Subiectul principal pentru care fusesem invitat era sa le povestesc despre ce inseamna a investi in fonduri distincte. Un subiect pe cat se poate de interesant si pe care-mi face mereu placere sa-l abordez.
Doar ca, mai inainte de a ma lasa purtat de cifre, de toleranta la risc sau de repartizarea banilor pe fonduri, am inceput, asa cum incep de fiecare data, cu o intrebare: sa investiti pentru mai tarziu e foarte important, dar va rog sa-mi spuneti, cine va inlocui veniturile dvs. in cazul unui deces prematur sau in cazul unei boli grave? Aveti probabil pe cineva apropiat, care va finanta toate proiectele pe care vi le-ati propus pentru baietelul ce se va naste curand…
In loc de raspuns, a urmat o lunga tacere. Nedumerit, priveam cand la unul, cand la altul si incercam sa inteleg daca nu cumva accentul meu era de vina. Sau poate ar fi mai bine sa reformulez intrebarea. “Stiti, pentru noi e putin cam tarziu sa ne gandim la asigurari, deoarece avem deja probleme cu sanatatea”, imi spune doamna, dupa o vreme. Ma uit zambind la femeia ce se straduia sa-si sprijine burta cat mai bine si zic: In tara asta, maternitatea nu este considerata o boala, sau poate ca totusi suferiti de altceva? “Nu eu, sotul>, mai raspunde ea, cu jumatate de gura. Ma uit din nou la el si incerc sa inteleg ce se intampla, poate ca totusi e o gluma. “Da, eu sunt problema. De aproape trei ani, medicii au descoperit ca sufar de o boala degenerativa, numita scleroza in placi”, imi confirma tanarul doctor in matematici.
Sincer, am vazut si auzit destule pana acum si putine mai sunt lucrurile care pot sa-mi taie respiratia. Insa, in acel moment, am avut senzatia ca am ingitit gresit si, cu o tuse seaca, am incercat sa-mi regasesc aerul calm de dinainte. Din carti stiam ca scleroza in placi este o boala a creierului si a maduvei spinarii, ce progreseaza in general lent si se manifesta prin simptome neurologice multiple, ceea ce face diagnosticarea dificila, de multe ori. Evolutia sa se caracterizeaza prin perioade de acalmie si recaderi succesive, iar pana in prezent nu exista posibilitati reale de vindecare.
Asta era in carti. In fata mea aveam un tanar condamnat la o moarte lenta si chinuitoare, sentinta de care parea cat se poate de constient. Nu parea insa nicidecum resemnat si, din cate mi-a povestit in continuare, era mereu gata sa faca tot ce l-ar putea ajuta sa-si vada feciorul crescand. De altfel, acel fiu ce urma sa se nasca era pentru ei un pariu cu viata, pe care-l castigasera.
Si, pentru o clipa, m-am gandit: ce bine ar fi fost sa va fi cunoscut acum trei ani, sau mai inainte. Nu as fi impiedicat cu nimic aparitia bolii, doar ca as fi putut sa umplu golul financiar dat de incapacitatea de a mai munci. Si, in acelasi timp, tanarul meu interlocutor ar fi avut o sansa sa fie tratat de cei mai priceputi medici, inca de la inceput.
In miracole nu mai cred de mult, dar am invatat ca, in cazul mai tuturor bolilor considerate grave, atunci cand sunt gasite si tratate din timp, de oameni priceputi, avem tot mai multe sanse sa amanam sfarsitul.
Va doresc o saptamana cat mai placuta.
