Sunt mama, asa ca ceea ce voi scrie astazi despre lipsa timpului va fi probabil valabil pentru mai multe mamici, daca nu cumva pentru toate.
Cum de am timp sa ma asez la laptop si sa scriu? Pai, nu prea am, dar fetita a adormit si am abandonat-o in patut, desi stiu ca, daca nu stau langa ea, se va trezi in maxim cincisprezece minute, iar rufele asteapta in masina de spalat sa fie transferate in cea de uscat. Cand am incetat sa mai am timp liber? Pe 14 mai 2009, cand s-a nascut fetita mea. Atunci am realizat brusc ca nu mai am timp sa ma vait de durerile mele, sa ma plang ca sunt extenuata dupa nastere, sa imi cer dreptul la un somn lung. Au trecut cateva luni de atunci, iar timpul meu nu s-a lungit, oricat de tare as trage eu de el, ca de un elastic care sta sa plesneasca in orice moment.
Imi fac timp sa fac curatenie, nu numai pentru ca asa am fost educata de o mama cam severa la capitolul acesta, ci pentru ca, daca este “haos” in jurul meu, nu pot functiona psihologic. Si am nevoie de ratiune, mama fiind la carma unei vieti pretioase si roz. In plus, fata mea are cel mai harnic tata din lume, el ma ajuta la curatenie, da cu aspiratorul in toata casa, muta lucrurile mai mari la locul lor, iar seara, cand mie imi cad bratele de oboseala, el e atent la detalii, mai inlatura un servetel uitat pe noptiera, mai arunca o cutie la cos. Dar asta nu inseamna ca mai sar pe fiecare fir de praf din calea mea, ca inainte, sau ca rufele nu se mai aduna uneori, cu varf, in cos. Cateodata imi strang parul lung in coc, in loc sa-l pieptan, pentru ca fata vrea mancare, apoi vrea sa ne jucam, apoi scanceste ca vrea afara, apoi nu doarme ziua decat daca o tin de mana. Si nu ajung sa ma mai pieptan decat o data pe zi, mai degraba seara, cand vine tatal ei de la munca si mi-o ia pentru cateva minute la gadilat si schimbat… “secrete” intre ei.
Cumparaturile “mari” le face sotul, eu fac, cel mult, lista de prioritati. El adauga sau scade de pe ea, in functie de ce vede in frigider si eu n-am vazut intre doua alergaturi pe scari. La coafor si cosmetica am mai ajuns o singura data, de botezul fetitei. In rest, ma ingrijesc acasa, in pauzele ei de somn. Noroc ca sotul meu ma alinta si ma gaseste inca “fermecatoare” si cand il intampin in pijamaua in care m-a lasat cand a plecat, mirosind a laptele fetitei, a balute de bebelusa cu gingii umflate si a ciorba pe care o pregatesc, la foc mic, de vreo patru ore.
Noaptea nu prea dorm pentru ca fata mea cere de mancare, cere atentie, iar eu inca nu am invatat sa adorm “la comanda”, cand doarme ea. Ziua nu pot dormi deloc, n-am dormit eu o ora cat am fost insarcinata, ar fi ciudat sa dorm acum, cand sunt mama ocupata, care se chinuie sa-si mai faca timp si de cateva “scrieri” part-time, executate “intre timp”, pentru a ajuta bugetul familiei. Tot “intre timp” citesc, ma documentez despre alimentatia diversificata a fetitei, tin un jurnal al copilei mele, iubesc, merg la dentist, ies la plimbare sau la cumparaturi.
Si totusi, la sfarsitul unei zile raman multe lucruri neexecutate, raman nebifate multe chestiuni pe care le aman de pe o saptamana pe alta, si asta in conditiile in care am un SINGUR copil. Si iar ma gandesc la mama, care acum mi se pare ca a crescut o… “armata” de copii, la celelalte mame din jurul meu care au mai multi copii. Uneori ma uit in ochii sotului meu si parca-parca deja ne-am dori sa-i daruim fetitei noastre un fratior sau o surioara, dar ne intrebam cum vom face fata? Caci da, suntem parinti, dar cum vom imparti timpul intre a fi modele pentru copiii nostri si a ramane fideli propriilor fiinte?
“Cu rabdare, intelegere, sanatate si iubire”, ne repetam amandoi, ca o mantra, si continuam sa ne bucuram de fiecare zi cu fata noastra, ca de o noua sarbatoare.
