De 42 de ani, Nationala de fotbal a Romaniei nu a mai pierdut la 5 goluri diferenta. Atunci a fost 0-7 in fata Elvetiei, acum 0-5 in compania vecinilor sarbi. Romania a mai primit cinci goluri de la galezi, intr-un meci amical la Cardiff, si tot atatea de la cehi (2-5 la Kosice, meci oficial, cu Dinu antrenor principal). Toate au fost considerate accidente. Dupa aceste esecuri, Romania a reusit campanii bune sau chiar calificari la turnee finale.
De data aceasta, 0-5 cu Serbia este actul de deces al generatiei Mutu-Chivu, investita cu mare incredere, dar care a sfarsit intr-un esec lamentabil. Comparatia cu predecesorii lor Hagi-Gica Popescu nici nu poate fi pusa in discutie. Este grav ca s-a ratat o noua calificare dar mai grav este ca din urma nu vine nimic. Acum 15 ani, cand Romania a fost atat de aproape de o semifinala de Campionat Mondial (SUA ‘94), toate gospodinele din Romania iti puteau recita echipa nationala pe de rost. Acum, nici macar ziaristii nu-i mai cunosc pe jucatori.
La Belgrad, Mutu si Chivu au condus o echipa fara cea mai marunta farama de patriotism. Fiecare se grabea undeva, la cluburile de noapte sau la cele de unde le vin banii gramada. Amandoi s-au grabit sa ia cartonase galbene sau rosii, astfel incat sa nu fie nevoiti sa apara la Piatra Neamt, in fata propriilor suporteri, la ultimul meci al Nationalei, cu Insulele Feroe – vecinii nostri din subsolul clasamentului. A sosit momentul decontului in fotbalul romanesc, manelizat, mafiotizat si plin de jucatori straini de mana a treia.
Acum vreo 40 de ani, Ungaria era o forta in fotbal. Nu se stie de ce ungurii s-au stins cu zile si n-au mai prins nici o calificare. Poate parea cam morbid, dar Romania pare acum sa semene tot mai mult cu Ungaria. Romania a ajuns o echipa pe care o poate bate aproape oricine, o echipa care poate incasa la fel de multe goluri ca si Insulele Feroe.
