Home Focus Ca-RO Canada Magda Popeanu – o romanca cu sanse la alegerile mu

Magda Popeanu – o romanca cu sanse la alegerile mu

0

Magda Popeanu a imigrat in Canada in martie 1992, unde si-a urmat sotul fugit din tara inca de pe vremea lui Ceausescu. Profesoara de informatica la un colegiu din Montréal, Magda Popeanu a decis sa intre in politica in 2005, cand a si candidat, fara succes, pentru un post de consilier municipal din partea Projet Montréal.

In 2006, Magda Popeanu a devenit presedintele exe­cutiv al Projet Montréal, un partid relativ nou pe scena politica municipala, al carui lider, Richard Ber­geron, candideaza anul acesta, pentru a doua oara, la postul de primar al orasului. Iar daca este sa ne uitam la sondajele de opinie, Bergeron are sansa a treia de a fi ales in fruntea Montré­alului, dupa Louise Harel (Vision Montréal) si dupa ac­tualul primar, Gérald Tremblay (Union Montréal).

Dupa ce, in 2005, a obtinut 16% din voturi, Magda Popea­nu are acum sanse sa-si invinga principala contracan­dida­ta, Helen Fotopoulos (Union Montréal), desi aceas­­ta benefi­cia­za de sprijinul direct al primarului in functie. Tremblay a ales sa fie co-lis­tier cu dna Fotopoulos tocmai in acest district, pentru a-si asigura un loc de consilier in caz ca pierde Prima­ria. Cu doar doua saptamani inaintea alegerilor (programate pentru 1 noiembrie), Magda Popeanu ne-a acordat un interviu.

Pagini Romanesti: Doamna Popeanu, in ce district candidati si cu ce sanse?
Magda Popeanu: Candidez in districtul Côte-des-Neiges, unul din cele 5 districte ale arondismentului CDN-NDG. Cat despre sanse? Am intrat in politica in 2005, iar in ultimii 4 ani i-am dedicat cate 20 de ore pe saptamana, pentru ca mi-am luat si o res­pon­sabilitate suplimentara, aceea de a fi presedinta Partidului Projet Montréal. Acum sunt in campanie efectiva din luna iunie, de cand am terminat scoala. Va spun toate astea pentru a va face sa intelegeti ca am depus eforturi insemnate pentru a ajunge aici. Si, asa cum am invatat de la tata si de la mama, munca sustinuta si eforturile pe care le depui trebuie sa dea roade, deci sunt increzatoare ca asa va fi. Un alt lucru pe care vreau sa-l mentionez e ca Projet Montréal este purtatorul unor valori care corespund epocii si evolutiei societatii in care traim. Este un partid orientat spre nevoile cetatenilor secolului XXI, respectuos fata de oameni si fata de mediu.

PR: Putem spune ca partidul dvs. va da un examen de maturitate la aceste alegeri?
M.P.: Cred ca alegatorii trebuie sa dea un examen de maturitate, daca sunt sau nu pregatiti sa depaseasca pragul secolului 20. Partidul nostru are un program foarte vizio­nar, bine bugetat pe fiecare proiect pe care il prezentam publicului. Este un moment de maturitate colectiva. Orasele care au cunoscut o dezvoltare importanta in ultimii ani sunt orasele care au stiut sa dezvolte comer­tul local, economia locala, sa plece de la local spre global, si nu invers.

PR: Are partidul dvs. oamenii calificati pentru a conduce Montréalul?
M.P.: Avantajul partidului nostru este ca are cel mai mare numar de candidati cu master si cu doctorat, asadar cu cei mai multi ani de scoala. Avem o balanta buna intre numarul de femei si barbati in partidul nostru. Avem, de asemenea, un numar important de persoane – ca mine, spre exemplu – care provin din randurile unor comunitati etnice. Reprezentam diversitatea, suntem oameni educati, iar seful partidului, Richard Bergeron, este doctor in urbanism, este un specialist, un tehnocrat.

PR: Am inteles eu bine? Dl. Bergeron a facut taximetrie in Montréal?
M.P.: Da, este adevarat. Este originar din Alma, Québec si, ca sa-si plateasca studiile pe timpul facultatii, a facut taximetrie noaptea. Cunoaste orasul ca pe propriul lui buzunar. Cunoaste istoria orasului, dezvoltarea lui urbana. Este un om foarte sincer. Nu o sa-l auzi vreodata utilizand limba de lemn si are intotdeauna un raspuns consistent si inteligent la orice intrebare ii adresezi.

PR: Care sunt proiectele pe care le propune partidul dvs. montrealezilor?
M.P.: Programul partidului nostru s-a nascut in urma consultarilor pe care le-am avut cu membrii partidului, dar si cu ceta­tenii simpli ai orasului Montreal. I-am intrebat pe oameni cum doresc sa arate orasul lor si cum vor sa-l transforme. In primul rand, noi propunem repopularea orasului. In fiecare an, zece mii de familii parasesc Montréalul – ca si multi romani, de altfel – si merg sa se instaleze in locali­tatile invecinate, Laval, Rive-Sud etc. E vorba, in special, de familii tinere, in plina forta economica, daca pot spune asa. Ele isi castiga banii pe teritoriul Montréalului, dar merg sa-i cheltuiasca in afara orasului. Contribuie la dezvoltarea oraselor din jurul Montréalului, iar orasul nostru se goleste de forta, ramane un oras din ce in ce mai batran. Principalul motiv pentru care acesti oameni parasesc orasul il constituie pretul locuintelor. Projet Montréal vrea sa incurajeze constructia de locuinte abordabile. De asemenea, primaria trebuie sa furnizeze un transport colectiv adaptat secolului XXI. Toata lumea vrea sa circule in masina. De acord, dar trebuie sa tinem cont ca, in urmatorii 10 ani, vom avea 400 de mii de autoturisme in plus pe strazile Montréalului. Trebuie sa ne intrebam unde o sa le parcam, pe unde o sa circulam. Partidul nostru propune instalarea tramvaiului la Montréal, iar primii 33 de km vor fi reali­zati in primul mandat, pana in 2012.

PR: Si unde vreti sa instalati tramvaiul in Montréal?
M.P.: Este un traseu foarte frumos. Tramvaiul va pleca de la statia de metrou Namur, pe Jean Talon, apoi va coti pe Côte-des-Neiges, pana la René Lévesque, unde va face stanga pana la Radio Canada. Apoi va urca pe St-Laurent, pana la Henri Bourassa.

PR: Dar unde il veti pune, pentru ca, spre e­xemplu, Côte-des-Neiges este deja o strada sufocata de masini, iar tramvaiul va aglomera si mai mult zona? M.P.: Este si scopul nostru de a descuraja oamenii sa foloseasca masina si de a-i incuraja sa foloseasca tramvaiul. Trebuie sa vedeti exemplul altor orase, atat din Europa, cat si din Statele Unite, unde prezenta tramvaielor a ajutat orasele sa se dezvolte. Luati exemplul orasului Houston, Texas, care, desi este capitala petrolului, are tramvai. Un alt proiect este sa dam acces montrealezilor la apa. Orasul nostru este inconjurat de apa, dar noi nu ne bucuram de prezenta ei. Vrem sa dam malurile flu­- viului St-Laurent montrealezilor.

Zona de comert multietnic deasupra autostrazii Décarie
PR: Partidul dvs. dorea parca sa acopere si o parte din autostrada Décarie…

M.P.: Da, este unul din proiectele noastre de baza. In Paris, au acoperit aproape 6 kilometri de autostrada si au revitalizat un cartier. Autostrada Déca­rie este o falie care separa doua cartiere importante ale Montréalului, CDN si NDG. Cred ca putem pune punct acestei separari artificiale, construind deasupra autostrazii terenuri de sport, un parc sau comert stra­dal, comert etnic. Aici este un loc unde se intalnesc toate culturile lumii. Putem crea deasupra autostrazii Décarie un loc unde toata lumea sa vina sa cumpere lucruri pe care nu le gasesti nicaieri in alta parte in Montréal.

PR: Sunt mai multe persoane de origine ro­ma­na pe listele de candidaturi pentru Consiliul Local Montréal. De ce ar vota romanii cu un compatriot de-al lor sau, si mai direct spus, cu dvs.?
M.P.: Pentru valorile in care cred si pentru determinarea mea de a ma implica in schimbarea in bine a orasului Montréal. Am vazut comunismul disparand, am vazut Statele Unite alegand un pre­sedinte negru; cred ca partidul nostru poate sa castige alegerile si sa schimbe fata Montréalului. De ce m-ar vota romanii pe mine? Cred ca ar fi bine pentru comunitatea romaneasca sa aiba reprezentanti la varful administratiei orasului. Nu am nicio intentie de a favoriza pe cineva pe criterii de apartenenta etnica, dar nici nu pot sa nu recu­nosc ca voi fi sensibila la pro­-blemele si nevoile comunitatii noastre.

PR: Primarul Gérald Tremblay a decis sa fie co-listier cu dna Helen Fotopoulos, contracandidata dvs. Nu credeti ca prezenta numelui primarului pe buletinele de vot va diminueaza sansele de a fi aleasa in districtul in care candi­dati?
M.P.: Primarul Tremblay a ales sa fie co-listierul contracandidatei mele, dna Helen Fotopoulos, si asta poate lasa impresia ca eu sunt in campanie electorala impotriva actualului primar. Nu este adevarat, dar anuntul primarului Tremblay este avantajos pentru mine, fiindca oamenii vor fi constienti ca Gérald Tremblay, in cazul in care va pierde alegerile pentru postul de primar, nu va accepta sa devina doar consilier intr-un district. Prin urmare, oamenii vor intelege ca votul acordat d-lui Gerald Tremblay este, de fapt, un vot pierdut.

PR: Am consultat listele de donatori pe care le-a publicat partidul dvs si am vazut, daca nu ma insel, un singur nume romanesc. Aveti sprijin de la comunitatea romaneasca?
M.P.: Persoana aceea trebuie sa fie baiatul meu sau parintii mei. (Rade). Este stiut ca, pentru a face politica, trebuie sa cheltui sume importante de bani. Nu, nu am primit ajutor financiar de la romani, dar am persoane de origine romana care ma ajuta in campanie, care fac porte-à-porte alaturi de mine.

PR: Apropo de campania de finantare a partidului dvs., mizati mult pe corectitudinea si pe transparenta ei, motiv pentru care l-ati cooptat in echipa dvs. pe celebrul judecator Gomery. Este fenomenul coruptiei o problema atat de importanta pentru montrealezi?
M.P.: Este, din pacate, o problema importanta si aici, la Montréal, nu doar in Romania. Noi am denuntat-o, timid, incepand cu 2006-2007. Partidul nostru si-a propus sa mearga exclusiv pe contributii populare. Am calculat ca, pentru fiecare contributie de 140$ se poate deduce de la impozit 75%, deci practic pe donator il costa numai 35$. In felul acesta, vrem sa ne punem la adapost de cei care doresc sa ne finanteze si asteapta ceva in schimb de la noi ulterior.

PR: Din informatiile pe care le am, in ciuda numarului relativ mare de romani care traiesc la Montréal, ei nu prea merg la vot. Ce doriti sa le spuneti pentru a-i mobiliza?
M.P.: Am sa-i sun pe toti romanii care locuiesc in districul meu electoral. Am o echipa care lucreaza impreuna cu mine si vom suna pe toata lumea. Le voi spune sa se implice in viata sociala si politica a ora­sului, fiindca depinde de fiecare dintre noi cum va evolua orasul si cartierul nostru. Implicarea inseamna in primul rand a te prezenta la vot, pentru a arata ca suntem cetateni responsabili si ca ne pasa de viitorul orasului nostru.

Asa cum mentiona doamna Popeanu in interviu, a face politica presupune si cheltuirea unor sume insemnate de bani. Cei care doresc s-o sprijine financiar pot face o donatie pe numele partidului. Pentru donatiile de maxim 140$, se poate obtine o deducere fiscala de 75%, adica de 105$. Doritorii trebuie sa fie rezidenti cu drept de vot in Montréal si pot trimite un cec pe numele
Projet Montréal,
245 rue de la Gauchetière Est
Montréal, Qc. H2X 3Z4

Previous article Revansa Pascal-Diaconu
Next article Romani, Nobel, legenda si complexe
Absolvent al primei promoţii de jurnalişti de după 1989 (Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării - Universitatea Bucureşti), George Sava a lucrat la secţia Politică internă a României libere, din 1993 şi până în 1999, când s-a stabilit în Canada. Happily married, un căţel, câţiva prieteni şi mulţi adversari... de idei.