Joi, 8 oc­tom­brie, stirea ca Premiul Nobel pentru Literatura a fost decernat scrii­toa­rei germane Herta Müller fa­cea inconjurul agen­­tii­lor de presa din lume. Tele­viziunile ro­ma­nesti au fa­cut explo­zie. Crai­nicii s-au intrecut in super­lative, iar comentatorii au tras cu dintii de imaginea premiatei, mai-mai s-o rupa in franjuri. Micile ecrane au dat in clocot de isteria paternitatii: o abundenta de revendi­ca­ri patriotarde si ipocrite.

Dintr-o data, sentimentul mio­ritic ne-a reamintit ca de-acum celebra Herta Müler este de-a noastra, desi tot noi am im­pins-o in pribegie. Nascuta in satul de svabi Nitchi­dorf, viitoarea scriitoare a cu­noscut de mica teroarea instituita de organele represive. Mai intai, din povesti­rile mamei sale, care, pe cand avea doar 17 ani (in 1945), fusese deportata pentru cinci ani intr-un lagar de munca aflat astazi pe terito­riul Ucrainei (Donbas), asa cum s-a intam­plat cu zeci de mii de sasi si svabi, multi dintre ei murind acolo. In romanul Atemschaukel, publicat anul acesta la München (netradus inca in romana, dar aparut in engleza sub titlul Everything I Possess I Carry With Me), Herta Müller descrie scene cutremuratoa­re despre de­portarea etnicilor germani din Romania in Uniunea Sovietica.

Între 1973 si 1976, Müller a studiat limba germana si literatura româna la Universitatea din Timisoara; in aceasta perioada, a fost asociata cu Aktions­gruppe Banat, un cerc de tineri autori de limba germana, care, în opozitie cu dictatura lui Ceausescu, militau pentru libertatea de exprimare.

Dupa terminarea studiilor, Herta Müller a fost repartizata intr-un catun din Mol­dova. Revenind in orasul studentiei, a lucrat timp de doi ani ca traducatoare la o intreprin­de­re, pana cand a fost data afa­ra, deoa­re­ce a refuzat sa semneze angajamentul de in­for­mator al Securitatii.

Volumul sau de debut (aparut in limba germana, in 1982), Niederungen (Tinuturile joase), a fost cenzurat substantial. In 1984, ea a publicat in Germa­nia versiunea necenzurata a acestuia, iar in Romania, in acelasi an, i-a aparut volumul Drückender Tango (Tango opresiv), scris tot in limba germana. În ambele lu­crari, Müller descrie viata dintr-un mic sat de limba germana, prezentand coruptia, intoleranta si represiunea din localitatea respectiva. Pentru ca a indraznit sa critice public dictatura din Romania, din 1985, lite­ratura ei a fost interzisa in tara. Catalogata drept dus­man al poporului, Müller a emigrat in Republica Federala Ger­ma­nia, impreuna cu sotul sau, Richard Wagner, in aprilie 1987.

Ajunsa in Occident, Herta Müller s-a apucat de scris, fiind nominalizata de trei ori pentru Premiul No­bel. A fost apreciata pentru tenacitatea de­mon­strata si, mai ales, pentru tematica aleasa.

Are la activ 24 de volume, publicate in Germania si Ro­mania. A obtinut 25 de premii literare, germane si internationale. Din 1995, este membra a Academiei scriitorilor si poetilor germani.

Herta Mü­ller nu mai apar­tine de mult Roma­niei, tara natala din care a fost gonita. Organele represive ale statului i-au facut viata amara, au terfelit-o cu insulte abjecte, inclusiv dupa ce s-a stabilit la Berlin. Pe de alta par­te, propunerea ei la Premiul Nobel nu a fost facuta de Academia Romana sau de Guvernul Romaniei, ci de institutiile omologe din Germania. In cazul in care onorabilii politicieni romani se vor in­ghesui sa-i acorde vreo distinctie tardiva, de consolare sau reparatorie, gestul va fi cu siguranta unul jenant, demn de refuzat

. Precedente sunt cu duiumul. Martha Bibescu La­hovary a fost exilata pe malu­rile Senei. A murit ca scriitoare franceza, premiata de foru­rile culturale pariziene, fiind totodata membra marcanta a Acade­miei din Bel­gia. Constantin Brancusi, surghiunit in Hexagon, a mu­rit ca renumit sculptor francez. Lista continua cu George Enescu, Eugène Ionesco, Pamfil Seicaru si altii. Cu totii au plecat sau au fost siliti sa plece. In majoritatea cazu­ri­lor, le-a fost retrasa cetatenia ro­mana si, implicit, apartenenta. Con­co­mitent, oficialitatile le-au confiscat proprietatile. In aceste conditii, este incorect sa ne re­pe­zim sa-i reconsideram ca fiind ai nostri. Un copil vandut sau dat spre infiere nu se mai cere inapoi.

Toti acesti oameni de valoare reprezinta strict tarile lor de adoptie. Numai acolo au fost apreciati cum se cuvine si au fost sprijiniti asa cum me­ri­tau. Faptul ca s-au nascut intr-o Ro­manie care i-a alungat fara mila este o intamplare pur geografica.