Tari de Nobel

0
156

De la prima lor decernare, in 1901, premiile Nobel s-au impus ca fiind cea mai importanta distinctie care poate re­compensa activitatea cuiva. Dincolo de satisfactia laureatilor, Nobelurile devin prilej de mandrie nationala. Tarile ofteaza si spera la un Nobel. Romania are trei, dar tot viseaza la unul 100% romanesc. In jurul nostru, doar Rusia si Polonia fac figura aparte – cu 23, respectiv 12 premii Nobel. Bulgaria are unul, Cehia are 5, iar Ungaria – 10.

Lider incontestabil este SUA, care a obtinut pana acum 320 de me­dalii Nobel. De altfel, dintre cei 13 castiga­tori de anul aces­ta ai prestigiosului premiu, 11 sunt americani.

Pe locul doi vine Marea Britanie, cu 114 premii castigate, urmata de Germa­nia, cu 103. Franta a obtinut 57 de premii Nobel, iar Canada – 18. Trebuie men­tionat ca o parte din premii sunt contabilizate la doua tari, asa cum este cazul romanilor (doua sunt numarate si la SUA, iar unul – si la Germania).

Exista si tari mici care au obtinut No­belul. Azerbaidjan l-a luat pe cel pentru fizica (in 1962), Costa Rica – pe cel pentru pace (in 1987), Chile – doua premii pentru literatura (in 1945 si 1971). Chiar si Insulele Feroe au un Pre­miu Nobel pentru medicina, obtinut in 1903.

Unele personalitati premiate repre­zinta tari care nu mai exista, cum este cazul lui Dalai Lama, al carui premiu figureaza in dreptul Tibetului.

Previous articleLansare de carte
Next articleCum sa castigi un Nobel in 12 zile
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".