Filosofii diferitelor epoci au ajuns la aceeasi parere. Speranta nu costa nimic, se da pe gratis. Pesimistii, la randul lor, au incercat sa contureze dimensiunea vietii, care seamana cu o scara rupta, scurta si murdara. Totdeauna muritorii au avut posibilitatea de a alege intre bine si rau. Partea ciudata este ca s-a apelat mult mai usor la a doua varianta, aflata mereu la indemana.
A face bine semenilor este ceva mai complicat. Desi dureaza cat o clipa, implica, totusi un efort. In schimb raul este etern, nu seaca niciodata, curge permanent. Raul propagat de societatea comunista a retezat multe vieti, promotand ca va aduce fericirea. Cand, cine si in ce mileniu, nu se preciza.
Unul dintre martirii infernului concentrationar a fost Vasile Militaru, nascut la 21 septembrie 1886, in localitatea Dobreni-Campurelu, din judetul Ilfov. A inceput sa scrie de pe bancile gimnaziului, debutand in anul 1904, la revista Literatura si Arta Romana, care avea printre colaboratori condeie de marca, precum Hasdeu, Cosbuc, Duiliu Zamfirescu si altii. La recomandarea lui Vlahuta si sprijinit de Barbu Delavrancea, in 1919, tanarul Militaru reuseste sa-si publice primele poezii in volumul Stropi de roua. In perioada cat a lucrat ca functionar la Ministerul Lucrarilor Publice, a dat spre tiparire volumul Ateneele populare, in care a scos in relief diferitele manifestari din viata boema a Bucurestiului din anul 1927.
In continuare s-a facut cunoscut cititorilor, publicand in ziarul Universul poezii care vor fi adunate in volumele: Vorbe cu talc (1931), Viermi si stele (1936), Curcubee peste veac (1937). Productiile literare erau legate de activitatea politica a vremii, satirizau defectele, demagogia, servilismul si ipocrizia timpului. In anul 1933 a tiparit Psaltirea in versuri, un volum cu tenta religioasa, aparut in 10.000 de exemplare, premiat de Academia Romana. Trei ani mai tarziu a publicat volumul Cantecile crinului si Divina zidire. Refuzind sa scrie conform indicatiilor activistilor comunisti, dovedind ca este ostil practicilor de a aduce osanale partidului unic, la 8 ianuarie 1959 a fost arestat, Securitatea confiscand toate manuscrisele de o inestimabila valoare, care au fost distruse.
A fost judecat si condamnat intr-un lot de 14 inculpati, acuzati sub diverse motivatii. Unii erau mosieri, altii fosti ofiteri ai armatei regale, altii fosti legionari. Toti se faceau vinovati deoarece prin discutiile purtate au adus insulte si calomnii la adresa organelor de stat din RPR si URSS. O alta acuzatie a fost aceea ca faceau comentarii in urma ascultarii posturilor de radio imperialiste, care faceau propaganda dusmanoasa, sperand intr-un razboi ce urma sa doboare regimul democrat-popular, instaurat in Romania. Vasile Miltaru a fost anchetat ca dusman al clasei muncitoare, mesaj desprins din poeziile sale nationaliste. Prin Sentinta numarul 390, din 20 iunie 1959, Tribunalul Militar Craiova l-a condamnat la 20 de ani temnita grea si confiscarea averii pentru crima de uneltire contra ordinei sociale. Trei saptamani mai tarziu, Vasile Militaru a murit torturat la minele de sare de la Ocnele Mari, in seara zilei de 8 iulie 1959. Nu l-a intrebat nimeni daca suporta detentia la varsta de 73 de ani. Din contra, a primit o pedeapsa severa, generozitate de care au avut parte multi condamnati pe motive politice, care aveau varste inaintate si zilele numarate.
In infernul concentrationar si-a lasat tineretea si speranta filosoful Constantin Noica, nascut la 12 iunie 1909, in localitatea Vitanesti, din judetul Teleorman. A fost coleg de generatie cu nume ilustre, precum Mircea Eliade, Radu Gyr, Nicolae Steinhardt, Vladimir Streinu, Alexandru Paleologu, Pastorel Teodoreanu si multi altii. Dupa absolvirea Liceului Spiru Haret, in anul 1931 incheie stralucit cursurile Facultatii de Litere si Filosofie, unde l-a avut ca profesor pe inegalabilul filosof, Nae Ionescu. Dupa un stagiu de un an la Paris, se intoarce la Bucuresti unde isi da doctoratul in filosofie. In octombrie 1940 a plecat pentru patru ani la Berlin, in calitate de referent, la Institutul Romano-German. Desi prietenii i-au atras atentia sa nu mai vina in tara, deoarece intelectualitatea este vanata de comunisti, nu a dat ascultare avertizarii pericolului iminent.
Revine la Bucuresti si i se fixeaza domiciliu obligatoriu la Campulung-Muscel, pentru comentarii dusmanoase la adresa noilor autoritati. In anul 1958 este arestat impreuna cu intreaga pleiada de filosofi, incomozi regimului comunist. Este condamnat la 25 de ani munca silnica si confiscarea averii. A executat sase ani la Jilava, dupa care a fost eliberat in 1964. Pe timpul detentiei a avut de suportat teroarea cumplita oferita de temniceri. Era batut frecvent in zona capului, tortionarii repetand ca de acolo vine raul si in frunte stau ascunse ideile reactionare. Fiind urmarit in continuare pe strazile Bucurestiului, s-a retras la Paltinis, langa Sibiu, unde a fost vizitat cu mare precautie de admiratorii si discipolii sai, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu si Sorin Vieru. La 4 decembrie 1987 a trecut in eternitate, fiind inmormantat la schitul din apropierea locuintei. Dupa 1989, ca o repunere in drepturi, Gabriel Liiceanu s-a ocupat de editarea completa a operelor marelui disparut, care depasesc 20 de volume. Jurnalul de la Paltinis a fost considerat de filosofii actuali ca are o valoare inestimabila.
Un alt opozant al regimului comunist a fost Sergiu Aurel Mandinescu, nascut la 3 iunie 1926, in localitatea Basarabi, din judetul Bacau. Dupa ce a absolvit Liceul Militar din Craiova, s-a inscris la scoala Militara din Sibiu, de unde a fost dat afara in februarie 1948, pentru atitudine ostila fata de regimul de democratie populara. Vazand abuzurile ce se fac intr-o tara in care se cauta introducerea in sufletele oamenilor a unor idei importate din spatiul bolsevic, s-a hotarat sa intre in miscarea de rezistenta anticomunista, condusa de generalul Ion Carlaont. La 12 septembrie 1948 incearca fara succes sa treaca granita la Turnu Severin, impreuna cu prietenul sau Toma Calotescu, dar cad in capcana granicerilor romani. Anchetat la Securitatea din Craiova, suporta cele mai grele torturi.
In iunie 1949 a fost condamnat la 12 ani de temnita grea. Purtat prin inchisorile de trista amintire de la Aiud si Gherla, a ajuns, in final la tenebrosul abator uman de reeducare de la Pitesti. A cunoscut infernul botezului in hardaul cu fecale, a facut inutil greva foamei. Torturat zilnic si tinut la carcera, acuzat ca este contrarevolutionar si frontierist, a fost eliberat cu intarziere la 31 octombrie 1960. A batut la multe usi pentru a fi angajat. Nu a fost primit, deoarece avea acel cazier teribil, stigmatul de fost detinut politic, dusman al poporului. A lucrat ca zilier, prestand munci incredibile in perioade scurte, dupa care era pus pe liber. Tineretea i-a fost anulata. Viata de mizerie i-a scurtat zilele. A trecut in lumea umbrelor in anul 1964, in varsta de 38 de ani, fiind inmormantat la cimitirul Reinvierea din Bucuresti, de putinii prieteni care ii mai ramasesera. Poeziile sale au fost de o sensibilitate aparte, ca un arc peste timp, ce nu poate fi uitat.
In lunga lista a opozantilor comunismului figureaza si Victor Fenesiu, nascut la 14 noiembrie 1890, in localitatea Faget, din judetul Timis. Dupa absolvirea liceului s-a inscris la scoala Superioara de Comert din Timisoara. Dupa 1918, cand Banatul a fost alipit Patriei Mama, a avut o contributie deosebita pe plan cultural, bisericesc si umanitar, participand efectiv la dezvoltarea economica a Fagetului. Ca o confirmare a acestor eforturi a fost ales primar al urbei. Pentru faptul ca s-a implicat serios in rezolvarea unor cerinte, donand sume de bani in slujba adevarului si dreptatii, a fost ales senator intre anii 1933 si 1937. Victor Fenesiu a fost fondatorul corului Lyra, pe care l-a finantat o perioada. A insistat si a contribuit la construirea podului din centrul localitatii. A cumparat aparatura necesara cinematografului urbei. A contribuit la pavarea centrului Fagetului cu piatra cubica. A impulsionat modernizarea a 12 biserici si 19 scoli din plasa Faget. Organele guvernamentale l-au decorat cu Ordinele Vulturul Romaniei, Coroana Romaniei si altele. La 4 martie 1948 a fost arestat si condamnat la doi ani de inchisoare pentru crima de sabotaj, acuzatie care nu s-a putut dovedi decat prin fals. Arestat din nou la 15 august 1952, a fost directionat in lagarele de exterminare de la Peninsula si Valea Neagra. Patru luni mai tarziu a decedat, in seara zilei de 30 decembrie 1952. A fost aruncat intr-o groapa fara cruce, cel care a ctitorit multe biserici. Spre deosebire de lacomia actualilor senatori, cei din perioada interbelica se implicau pentru binele electoratului.
In sirul anticomunistilor a figurat si preotul Dumitru Serban, nascut la 11 iunie 1907, in localitatea Poiana de Sus, din judetul Dambovita. Dupa absolvirea Seminarului Teologic din Campulung Muscel a urmat Facultatea de Teologie din Bucuresti. La 20 octombrie 1935 s-a casatorit cu Elena Nicolae, care i-a daruit trei copii. La 31 august 1937 a fost hirotonit preot, dupa care a slujit trei ani la manastirea Surpatele, din judetul Valcea, ca, in final, sa ajunga paroh in satul natal al sotiei, Zidurile. Aici a construit o noua si frumoasa biserica. La 22 ianuarie 1948 a fost arestat si anchetat, deoarece anterior simpatizase politica PNT. La perchezitie i s-au gasit diferite reviste religioase si portretul regelui Mihai, recent alungat. Trei luni mai tarziu, prin Sentinta 522, Tribunalul Militar Bucuresti l-a pus in libertate, in lipsa unor acuzatii fondate.
Urmarit in continuare de Securitate prin reteaua de informatori, preotul a fost arestat din nou in noaptea de 15/16 decembrie 1958, pentru faptul ca era ruda cu profesorul Cezar Spineanu, fostul presedinte al PNT Dambovita, nasul sau de cununie. A mai fost acuzat ca s-a opus colectivizarii agriculturii si a predarii cotelor de cereale. In timpul lungilor anchete, torturat permanent, parintele Dumitru Serban a murit la 16 martie 1959, in beciurile Securitatii din Calea Rahovei. Cu toate ca la arestare era complet sanatos, pe certificatul de deces s-a consemnat ca moartea a survenit datorita unei pneumonii severe. Familia a aflat cu mare intarziere despre tristul eveniment. Abia in 1965 a fost identificat mormantul si osemintele preotului au fost reinhumate in comuna Ziduri, langa biserica al carei ctitor si slujitor a fost.
Un alt deces pus sub semnul intrebarii a avut loc la 12 iunie 1972, zi in care preotul romano-catolic Sandor Bokor a plecat intr-o lume mai buna. S-a nascut la 15 iulie 1915, la Cluj. Dupa terminarea studiilor teologice, a fost sfintit preot la Targu Mures, in ziua de 20 martie 1938. Ceva mai tarziu a devenit paroh in localitatile Sacaranb si Baiut, din judetul Hunedoara. In noiembrie 1950 a dat o declaratie prin care sustinea cu mult curaj ca preotul Dumitru Matei din Iasi este nevinovat si acuzatia de spionaj constituie un fals ordinar. In repetate randuri s-a declarat impotriva asa-zisei democratizari a bisericii catolice si impotriva farselor prin care regimul comunist a cautat derutarea clerului.
Pentru toate aceste atitudini considerate dusmanoase la adresa autoritatilor comuniste, la data de 12 iunie 1972 a fost chemat la Baia Mare sa dea explicatiile necesare. A doua zi cadavrul sau a fost pescuit tocmai in Delta Dunarii, pe Bratul Chilia, de catre pescari ucrainieni, care l-au ingropat la Isaccea. La cererea episcopului Marton Aron, mormantul celui dat disparut a fost identificat. Osemintele preotul Sandor Bokor au fost reinhumate la Cluj. In urma explicatiilor cerute de episcop, Ministerul de Interne nu a dat nici un raspuns, referitor la cine se face vinovat de acel deces misterios, care nu a fost cercetat niciodata. Pentru toate aceste crime, inca nu raspunde nimeni.
Note: Martiri pentru Hristos, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 2007, p.114, 235, 480 si 671
