Literatura documentara a oferit, din cele mai vechi timpuri, nume si fapte care au stat la baza lucrarilor memorialistice. Fara acele valoroase jurnale de front si amintiri de detentie politica, nu se puteau cunoaste chinurile prin care au trecut patriotii autentici ai neamului romanesc. Memoriile respective s-au dovedit de o valoare inestimabila, iar veridicitatea lor s-a verificat usor, prin comparatia cu alte lucrari, scrise de oameni care au fost impreuna, in aceeasi inchisoare sau intr-o anumita actiune de razboi.

In tot ce s-a scris despre infernul con­centrationar sau despre luptele desfa­surate pe front, gradul de transfigurare a martu­risirilor se poate stabili prin dozari bine filtrate, prin structurarea expresiilor as­ter­nute pe hartie. Romanul-document repre­zinta o literatura de suferinta. Literatura netraita sau cea imaginara distorsioneaza de multe ori realitatea. Literatura documentara se poate clasifica in cel putin noua categorii de continut:

1. Realista – Discursul memorialistic este veridic. Descrie o lume supusa si o alta invingatoare. Amintiri autentice din tenebrele claustrarii. Starile emotionale sunt diferite. Suferinzii plang, iar tor­tio­narii rad. Literatura realista este mai ela­borata estetic. Amintirile din detentie se plaseaza intre istorie si literatura. Me­morialistul este martorul participativ, nu rescrie o poveste auzita de la altii. Expe­rienta dura a trecerii prin infernul deten­tiei politice a existat efectiv, lasand cicatrice adanci, la vedere.

2. Nonfunctionala – in care abunda monografii cu schimbari de nume. Chiar daca actiunea a existat vreodata, de multe ori se strecoara inadvertente, mai mici sau mai mari.

3. Netiparita – Literatura de ser­tar. Nepublicata din diferite motive, a ramas in stadiul de ciorna bine ascunsa, deoarece critica regimul totalitar si este scrisa intr-un mod stangaci, emotional. Re­­citirea textului, la anumite perioade, ge­nereaza mereu aceeasi intrebare – Cum a fost posibil sa rezist? Dovedeste seche­lele cu care au ramas autorii randurilor respective, din cauza batailor cumplite din in­chisori, a foametei si frigului.

4. Exagerata – Denaturarea aminti­rilor din inchisorile politice sau de pe front, apeland la trei forme: trucarea eroi­zanta, infrumusetarea emfatica si des­crie­rea amatoristica. Tendinta ostentativa de scoatere in evidenta a propriei persoane, de punere in valoare a unor fapte ma­run­te contravine realitatii.

5. Subiectiva – Tendinta partizana reduce partial din corectitudinea faptelor petrecute. Prezinta, totusi, o varianta a existentei fenomenului descris. S-au in­talnit marturii captivante. Ispravile ma­run­te au fost amplificate in mod ostentativ, cele urate fiind minimalizate. De multe ori, timoratii s-au laudat ca au fost in fruntea unor importante actiuni, in rea­litate aportul lor fiind deosebit de firav.

6. Parabolico-alegorica – abunda antiutopiile, precum si alegoriile. Uni­ver­sul carceral este descris sub forma carica­turala, grotesc- paranoica, utilizand ambi­valenta. Reprezentantii organelor represi­ve, care au devenit autori de carti, s-au laudat abundent in lucrarile lor pline de sarcasm si anacronism. In fiecare pagina au cautat sa justifice multiplele abuzuri politice la care au participat. Victimele au fost prezentate ca banditi subversivi, ce trebuiau lichidati fara mila, ca dusmani ai poporului. S-a mai afirmat ca opozantii comunismului au fost redusi la tacere in mod legal, conform legilor acelor ani, in numele binelui si al clasei muncitoare, revolutionare. Niciodata autorii nu s-au simtit apasati de sentimentul vinovatiei pentru crimele odioase comise. Bunele intentii se aflau doar in tabara organelor represive si erau total indreptatite in opinia acelor con­deieri, cu epoletii purpurii. Hidra fascista trebuia, in mod firesc, starpita prin violenta excesiva. Patriotii autentici repre­zentau raul, frana progresului revolu­tio­nar.

7. Realismul socialist – Cu tendinta clara spre subiectivism si exagerare, as­cundea esenta. Ceva similar cu tabloul in care calaretului chior, schiop si cocosat, pictat intentionat din profil, nu i se vedea ochiul lipsa si piciorul beteag, aflat in partea cealalta a calului aflat in galop. Co­coasa nu i se putea zari, deoarece sta­tea aplecat pe coama bidiviului. Textul trebuia sa fie totdeauna laudativ la adresa puterii, iar obedienta era dusa pana la un nivel jenant. Un realism socialist care o cosmetiza pe urata curtezana de la balconul fa­bricii fumegande. Brigadiera rimelata ex­cesiv cu funinginea falselor aparente priveste crucis in jos, spre iubitul credul, care o aseamana pe pocita ciuma­faie cu un inger angelic. Potrivit canoa­ne­lor cu­rentului impus, instigatoarea ii ci­teste amo­rezului o scrisoare mobilizatoa­re, cu un mesaj sever, care condamna imo­ralita­tea burgheza. Dupa care, intre doua actiuni de cautare a prozelitilor ade­renti la cauza comunismului international, pe banii cotizantilor de partid, cei doi vor face un copil adulterin, viitor luptator pentru implemen­ta­rea utopiei purpurii, cu manichiura rosie la extremitati.

CITEȘTE ȘI:  Descoperire arheologică excepţională la Pompeii

Tot in acea perioada, nu pot fi uitate filmele sovietice, cu care eram sufocati la cinematografe, in anii ‘50. Din toate se desprindea eroismul soldatului Armatei Rosii. Pe toate fronturile, un singur ostas sovietic omora lejer 20-25 de soldati hitle­risti. Nu se respecta adevarul istoric si pastrarea proportiilor, prin care, in a doua parte a razboiului, armatele sovieti­ce, ame­ricane, britanice, canadiene si fran­ceze au invins cu greu masina de razboi germana. Fara sa i se recunoasca meritele, in acea actiune de mare amploa­re a participat si Armata Ro­mana, care, la 23 august 1944, intorsese armele contra aliatului consternat de perversitatea prin care a fost tradat. Ca re­compensa, la intoarcere, multi ofiteri ro­mani au luat drumul inchisorilor comuniste, sub acuzatii diverse.

8. Oportunismul descrierii – Raul provocat de organele represive este inlo­cuit cu o incredibila tandrete fata de opo­zantii care mureau in valuri. Cei care au facut parte din tabara calailor s-au intrecut, dupa 1989, sa denatureze adevarul, publicand multe lucrari care nu reflecta realitatea existenta in fostele inchisori politice. Din marturisirile supravietuito­rilor se stie ca, intre 1958 si 1964, co­man­dantul temnitei Aiud a fost colonelul Gheorghe Craciun, cel ce a avut pe constiinta vietile a 261 de intelectuali, ca­re nu meritau acel sfarsit. Pe parcursul activitatii sale, a fost promovat in functii datorita excelentelor rezultate pe care le-a avut pe linia exterminarii opozantilor co­munismului, la Sibiu, Brasov, Cluj, Con­stanta, Iasi, Craiova si Fagaras. In Cartea albastra a destinelor Securitatii, la pagina 95, autorul – profesorul de istorie Ion Le­s­ciuc, colonel de Securitate -, cunoscator in profunzime al fenomenului, il descrie to­tusi pe colonelul Craciun ca pe un om de o bunatate dezarmanta, care ar fi cautat sa-si protejeze propriii detinuti politici, lasan­du-i sa scrie ce vor si cui vor, desi, in realitate, ciotul de creion gasit asu­pra faptasului se transforma intr-un dure­ros supozitor sau devenea inlocuitorul antinevralgicului pe flamandul esofag.

Tot in acel volum se precizeaza ca respectivul colonel, plin de dragoste fata de cei pe ale caror dosare scria “bandit subversiv”, le-a dat detinutilor multiple po­sibilitati sa-si organizeze singuri cenacluri literare, echipe de teatru, sa citeasca ziare, reviste si carti, la fel ca la un sanatoriu de lux sau la un hotel celebru, cu multe stele, lipsind din peisaj doar feme­ile frumoase, fara bretele. S-a mers pana acolo cu minciuna incat descrierea, plina de fariseism, a cautat sa-l convinga pe cititorul naiv ca stafiile imbracate in zeghe erau incolonate si duse la biserica, intr-o perioada in care Dumnezeu era interzis.

Pentru ca cinismul sa fie deplin, acelasi colonel Craciun sustine, in pagi­nile lucra­rii mentionate (aparute in anul 1999, fara sa fie precizata editura), ca a primit din partea celor ce si-au ispasit pedeapsa o multime de scrisori cu multu­miri din ini­ma. In fapt, cei care au scapat cu viata din acel infern au adus slava cerului pentru acea imensa sansa de a nu se prapadi intre zidurile de trista amintire. Supravietuitorii care au marturisit dupa eliberare adevarata fata a terorii co­muniste din infernul concentrationar au fost, printre altii, carturari de prestigiu, precum Radu Gyr, Nichifor Crainic, Petre Tutea, Dumitru Staniloaie, Petre Pandea, Ion Caraion si altii.

CITEȘTE ȘI:  NASA a prezentat costumul spaţial ce va fi purtat de astronauţi pe Lună (video)

Cotactat telefonic, dupa ce l-am in­trebat pe colonelul Ion Lesciuc cum a fost posibil sa scrie acele enormitati, in condi­tiile in care cei care au scapat din gheara mortii au relatat cu totul altceva despre prapadul de la Aiud, autorul mi-a spus, vadit fastacit, ca asa l-a rugat Cra­ciun sa scrie despre el, fiind in prag de moarte, dupa o lunga suferinta de guta si alte blesteme care l-au coplesit. Sotia si fiul au fost trasniti de comotie cerebrala in clipa cand au aflat ce asasin au avut in familie.

9. Cinismul glorificat – in anii de trista amintire, aproape toti anchetatorii se laudau, cautand sa scoata in relief profesionalismul lor, dovedit in timpul aresta­rilor si descinderilor nocturne in casele unor nefericiti. Se faleau cu umilintele la care ii supuneau pe arestati, carora le ad­ministrau pumni si lovituri cu patul armei. Insistau in detalii asupra ororilor savar­site, de genul strivirii degetelor in balamaua usii. Se imbatau cu un fel de victorie barbara, se excitau povestind despre suferinta pe care o provocau altora. Vibrau de o vo­luptate satanica. Mai tot timpul, privirea lor sticlea la gandul ca detin puteri de­pli­ne, pentru proliferarea torturii. De­mon­strau practicarea unui desfrau al violentei, un purgatoriu al durerii, care a lasat in urma un munte de cadavre fara cruce. Re­feritor la exterminarea martorilor, este relevanta poezia Festina lente, publicata de poetul Ionut Caragea, in volumul Omul din cutia neagra (Editura Fides, Iasi, 2007), din care redau un fragment: si crucea: ce e crucea, ce drumuri le bifurca?/ e drumul ce coboara si drumul care urca?/ si corpul: care corp se arde-n crematoriu?/ si lumea: care lume traieste-n purgatoriu?

10. Concluzii. La adapostul unor legi anacronice, nimeni nu si-a recunoscut crimele comise in iadul concentratio­nar. Guvernele de dupa 1989 i-au protejat in continuare pe cei care au indoliat multe familii, i-au recompensat cu pensii fabuloase, plasandu-i sub cupola unor nesfar­site imunitati. Faptele lor nu se vor prescrie niciodata. Istoria nu va ierta strategia prin care sunt ocoliti de Codul Penal.

Cel care a fost interogat, batut si maltratat nu are voie sa-i ceara socoteala vechiului anchetator, care i-a distrus viito­rul. Amintirile memorialistice reprezinta rani sufletesti care nu mint, actul probator este inecat in suferinta, in lacrimile faptului concret. Memorialistul se prezinta ca un judecator echilibrat al faptelor petrecute in prezenta sa. Istoricul este un cum­panitor, care cauta mai multi martori ga­ranti sau cerceteaza mai multe surse. Ma­gistratii nu se implica in dosarele tiraniei comuniste, din motive usor de ghicit: multi dintre ei au facut parte din sistemul incriminat.

S-a constatat ca, de-a lungul timpului, o intreaga pleiada de eroi autentici au fost uitati, rand pe rand. Asta si din vina urmasilor, care nu au pastrat documentele unor epoci pline de masacre, scri­se cu sange de multi inaintasi. Au aparut, in schimb, falsii viteji, care au cosmetizat marturisirile lor sau le-au copiat pe ale altora, dandu-le un caracter eroizant. Totdeauna lumea civilizata a respins patriotismul ostentativ, galagios, inflamabil si trecator. O definitie generala preci­zeaza ca patriot este acela care isi da viata pentru patrie. Adevaratul patriot, insa, il face pe inamic sa-si dea viata pentru patria lui. Patriotismul poate fi consi­derat laudabil si benefic atunci cand este profund si discret.

Note: Ruxandra Cesereanu- Gulagul in constiinta romaneasca, Editura Poli­rom, Iasi, 2005, p. 10/ Vasile Gavrilescu- Istorie personala, Editura Ex-Ponta, Constanta, 2001, p. 8.

Ad