O intamplare petrecuta in vara aceasta m-a facut sa-mi aduc aminte ca de multe ori, in goana vietii, uitam sa ne oprim si sa cumpanim cu atentie. Gasim ca-i mai simplu sa ascultam “zvonerii”, sa consumam pe nemestecate publicitatea de la tot pasul sau, al mai rau lucru, sa cautam cu inversunare cele mai mici preturi.
Un client imi telefoneaza la inceput de saptamana ca sa ma puna in legatura cu unul din colegii sai de munca. Clientul meu (un tip linistit si cu mult bun simt) este lacatus, iar sotia lui castiga aproape 27.000$/an. Au un copil de 2 anisori, o Corolla in leasing si o casa, undeva pe Rive-Nord. Pana aici, nimic special. Special este faptul ca isi rezerva lunar cateva sute de dolari pentru portofoliul lor de asigurari si plasamente.
Protectia celor trei este solida: asigurari de viata temporare, transformabile pentru nevoile pe termen scurt/ mediu, asigurari Vie Universelle pentru castig financiar la adapost de impozit, asigurari de boli grave cu rambursarea banilor platiti, asigurare de invaliditate pentru accidentele de munca sau din afara serviciului, economii pentru studii (REEE) si economii pentru pensie (REER).
Plasamentele lor merg bine acum – au recuperat aproape in totalitate pierderile inregistrate timp de doi ani cu compania precedenta. Motive suficiente ca sa ma recomande colegului sau de care pomeneam mai sus.
Acest coleg (ironie a sortii) era una si aceeasi persoana pe care incercam s-o abordez de circa un an si jumatate, dar fara succes. Culmea este ca inclusiv clientul meu, de care va vorbeam anterior, mi-a taiat elanul: “n-are rost, e plin de asigurari, are tot ce-i trebuie”. Din pacate, colegul care avea “tot ce-i trebuie” a constatat pe propria-i piele, “valoarea” asigurarilor pe care le detinea.
Intr-o duminica, omul nostru s-a suit pe casa ca sa-si curete stresinile si burlanele – cati dintre noi nu fac asta, nu-i asa? In momentul coborarii, scara a alunecat, iar omul nostru a cazut in fund pe terasa din lemn, de la circa 1,5m. Faza comica daca o regasim in filmele cu Stan si Bran, dar nu si atunci cand o traim pe propria piele.
Pe moment, situatia s-a rezolvat cu cateva sudalme si-un pahar de vin, insa a doua zi au inceput durerile de sale, iar vizita la doctor a confirmat temerile: coloana vertebrala a avut de suferit. Omul nostru trebuie sa poarte minim sase luni un corset din plastic (genul butoi, pentru cei care cunosc), iar programul sau de lucru a fost redus. La fel si salariul.
Pus in fata faptului implinit, bietul om a sunat acolo unde stia ca este asigurat, insa s-a trezit ca situatia lui nu era prevazuta in contractul de asigurare de invaliditate.
Odata trezit de acest dus rece, m-a rugat sa-l vizitez si am verificat impreuna toate celelalte contracte, constatand surprize enorme: pentru cartile de credit platea niste protectii dubioase, in valoare de circa 150$ lunar, iar o asigurare de sanatate (dinti, ochelari, tratamente medicale), destul de anemica, il costa de circa 2 ori mai mult decat alte produse mult mai bune. Omul nostru a platit, ani de zile, mii de dolari degeaba.
As vrea sa retineti ca, desi decesul creeaza o trauma psihica, in viata, cea mai mare povara pentru semenii nostri o reprezinta de fapt boala sau invaliditatea pe care le putem suferi. Cu alte cuvinte, desi asigurarile de viata sunt populare pentru cei mai multi dintre noi, va sugerez sa va concentrati atentia spre cele de sanatate.
Traim din ce in ce mai mult, insa suntem din ce in ce mai bolnavi – cu ce va incalzeste o suma la care au acces numai mostenitorii dumneavoastra, daca nu va puteti trata cand nevoia se manifesta?
Din ratiuni de confidentialitate, nu v-am prezentat datele de identificare, insa aceasta este o intamplare adevarata, traita de cineva ca si dumneavoastra. Chiar daca putem sa zugravim singuri ori sa inlocuim robinetul care curge, cand vine vorba de viata si sanatatea noastra, ar trebui sa fim mai putin romani si mai mult englezi.
Ar trebui, adica, sa lasam profesionistii sa ne ghideze, mai ales ca oferta din randul comunitatii noastre este suficient de generoasa.