O plimb pe Sake intr-o dimineata de zi lucratoare, pe circuitul numarul 2. Avem trei. Numarul 1, cel mai scurt, este pentru cand ploua. Numarul 3, cel mai lung, include turul parcului din cartier. Intalnim un catel de lesa caruia e agatata o femeie tanara. Cateii se reped unul spre celalalt si se proptesc nas in nas. Eu: “Se cunosc?” Tanara, surprinsa: “De unde?” Eu: “De multe ori al meu se plimba cu sotia.” Tanara, linistita: “Ah! Nu cred ca se cunosc.” Dupa aspect, ar putea fi romanca. Dupa accent, o banuiesc rusoaica. Schimbam date despre catei. Rasa, sexul, varsta, numele. Al ei: Shih Tzu, femela, zece luni, Ticky. Al meu: Lhasa Apso, femela, un an si jumatate, Sake. (“Sake?” “Oui, comme le boisson japonais.”) Tot vorbind despre catei, aflu si ca tanara e de doua ori mamica. Fetita ei de noua ani plimba uneori catelul. Baiatul de doi ani il necajeste.
Dupa-amiaza de sambata, pe circuitul numarul 3. In parc, la marginea aleii, o femeie, tot tanara, supravegheaza un copil prescolar. Copilul se joaca singur cu un fel de minge de tenis. Cand ne vede, striga pe romaneste: “Mami, mami, uite ce catel!” Mami isi intoarce privirea spre noi tocmai cand Sake executa o serie de salturi de ied. Fermecata, mami exclama: “Vaaai!” Sake vede copilul si se repede spre el. Ajunsa la capatul lesei, se inalta in doua picioare si se pune pe latrat. Copilul lasa sa-i cada mingea din mana, tipa si face doi pasi inapoi. Mami cauta sa-l linisteasca: “Nu, mami, e legata!” Intervin eu, cu replica mea pregatita pentru astfel de ocazii: “In plus, vorbeste romaneste!” Copilul ramane cu gura cascata, mami rade.
Pe celalalt trotuar trece un french bulldog numit Napoleon, insotit de stapana lui. Sake il detesta pe Napoleon. Cum il vede, il latra ca turbata, desi Napoleon e cat se poate de rezervat. Din aceasta cauza, comunicarea dintre mine si stapana lui se limiteaza la saluturi furtive. Ea-mi striga: “Hi there!” Eu ii strig, abia reusind s-o tin pe Sake: “Hai, hai!” Femeia are vreo 35 de ani, e mereu zambitoare si, toata vara, ba chiar si-n zilele insorite din acest inceput de noiembrie, s-a imbracat in rochii scurte, din flanel, mulate pe un corp numai forme. La prima intalnire dintre catei, mi-a spus ca e abia venita din Saskatchewan si ca e in cautare de mici slujbe, gen babysitting. I-am spus ca, din pacate, baiatul nostru tocmai a terminat facultatea, dar ca voi intreba printre vecini. Ulterior, Femeia din Saskatchewan a aparut pe circuitul plimbarilor canine insotita de un barbat tanar, suplu si tacut, care tinea lesa lui Napoleon cu o mana sigura. Dar barbatul a disparut fara urma, cateva saptamani mai tarziu.
Ce ai cum
Am fost prea ocupata cu lectura, in ultimele saptamani, pentru a mai avea timp de scris. Am citit o carte sumbra (Herta Müller, Animalul inimii), una plina de farmec (Dany Laferrière, L’énigme du retour) si una care poate trece drept scandaloasa (autoarea, fapt rar, prefera sa nu-i fie remarcat acest ultim efort). In comunitate, am fost la o sedinta de cenaclu. (Nu mai spun cum m-am camuflat, ca iar ma musca Make de coada). Am vazut o doamna traducatoare fosta profesoara tragandu-i de perciuni pe cei prezenti pentru ca-i banuia de o totala lipsa de informare asupra fenomenului poetic quebechez (bietii oameni n-apucau sa spuna ca da, am mai auzit si noi cate ceva). Tot acolo, am ascultat o proza pe tema fiorilor indusi naratoarei de o plimbare pe la locurile sfinte. Proza era scrisa bine, avea chiar haz, dar a fost comentata cumva pe langa. Un ziarist a vorbit despre similitudinile existente intre povestea vietii lui Iisus si biografiile unor personaje din mitologii diverse. O scriitoare s-a lansat in teorii despre energii. O fatuca venita de peste Prut a intrebat-o retoric pe autoare de ce nu crede in Dumnezeu. Un alt scriitor, unul cu background teologic, a gasit ca “proza este interesanta pentru ca face dovada cautarii”. Totul despre “ce”, nimic despre “cum” se spune ce se spune.
Corespondenta lui Sake
In zilele din urma, Sake a primit la redactie doua ravase: unul scurt, in versuri, de la un anume Make (care nu-si dezvaluie identitatea), iar celalalt, o scrisoare ampla si simpatica – din care vom reda fragmente.
Salut Sake!
… eu sunt Make.
Mai catel cu coada-n sus
Tu-n poseta te-ai ascuns?
Daca esti asa istet,
roade-ti osul in cotet!
Si ai grija! Ia vaccin!
ca gripa-i de tip… PORCIN!
A propos:
Dizertatia-ti sublima, ai scris-o
intr-o transa “canina”?
Cu respect, Make
Sunt un motan adoptat /…/, am ceva blana de periat si sunt cam surd din nascare; de, pisicile albe au defectul asta. /…/ Stapana mea este convinsa ca cele mai potrivite si rasunatoare nume pentru pisici si caini sunt numele care contin litera “t” – deci, vazand ca-mi place sa am farfuria plina mot – m-a strigat Mot. Cand isi rotunjeste buzele stiu ca ma striga sau ma alinta, in functie de context. /…/ Inainte de a incheia, as vrea doar sa te rog sa ajuti patru pisoiasi dragalasi sa-si gaseasca si ei niste familii iubitoare; nu sunt implicat direct, nu sunt tatal lor, desi s-au facut ceva glume pe seama mea, dar nu m-am suparat: eu sunt de mult neutralizat, cum se spune pe la noi si nu mai stiu ce inseamna suparare. Ma bizui pe tine sa dai zvon in tara, pentru ca ti-am citit jurnalul si pun laba-n foc ca esti un catel cu mult suflet si glagorie. /…/
Motanul Mot
(pentru conformitate, Gabriela Grigoroiu)
