In fragmentul de jurnal care urmeaza, Sake a adoptat metoda lasa de a ma pune pe mine sa trag bate, din postura de personaj al notatiilor ei. Dar, hei, suntem oameni cu lecturi si stim ce e aia un personaj, nu? E nevoie sa spun ca orice asemanare dintre dialogurile auzite de Sake si cele reproduse de ea in jurnal este pur intamplatoare?
Salonul de carte
Aproape de intrarea in marea sala, lumea sta la coada sa prinda autograful vedetei incontestabile a evenimentului, noul laureat al premiului Médicis, scriitorul quebechezo-haitian Dany Laferrière. Omul a slabit, i s-au topit obrajii, i s-au stafidit buzele si i-au incaruntit sprancenele, dar zambetul pe care i-l stim de pe micul ecran este neschimbat.
Ne taie calea poetul cu plete dalbe, insotit de o scriitoare de la Ottawa (are asa ceva si comunitatea romana de-acolo). Spre deosebire de haitian, imblanzitorul nostru de versuri pare ca a intinerit. “Copii, asteptati-ma cinci minute la stand!” – ne spune el, continuandu-si drumul. Cristina si Sorin isi consulta ceasurile, ca sa afle cat de tare trebuie sa ne grabim.
Standul PAS. Prezenti, autorii cartilor “Enciclopedia sfintilor care conteaza” si “Nu-i frunza de artar buna ca prazul, dar ne descurcam”. Primul constata ca nu prea se cumpara. Mai exact spus, ca nu se cumpara deloc. Aminteste de lansarea cartii lui, din urma cu vreun an, cand a vandut peste 70 de exemplare. Auzindu-l, Sorin ia aerul unuia cazut in calcule contabile. Al doilea autor prezent are pe taraba un volum de versuri. Debutul lui in poezie. Ne spune ca a fost invitat la Festivalul de la Struga, din fosta Iugoslavie. “Foarte cunoscut festival!” – spune Cristina. Invitatul aproba, cu modestie.
Una din cartile expuse imi atrage atentia. “Secretul crizelor financiare”, scrisa de “al 51-lea Sef al Casei Cumane de Romania Panciu”. Din cate apuc eu sa-mi dau seama printr-o frunzarire sumara, cartea compara actuala criza financiara cu fenomenul omolog care a lovit Cumania Mare odata cu navalirea tatarilor. Ca bine a spus Confuzius: istoria se repeta, doar victimele ei se schimba.
Cand ne indepartam de stand, Sorin ii sopteste Cristinei: “Mnezeule! Nu la Struga a fost premiat Nichita Stanescu?” Cristina: “Tot la el m-am gandit si eu!” Peste alti cativa pasi, Sorin se opreste brusc si-si trage un pod de palma in frunte: “Normal ca a vandut 70 de exemplare! Lumea cumpara cartea cu sentimentul ca face o donatie! Se anuntase ca o buna parte din bani merg in fondul pentru cladirea bisericii!” Cristina: “Invidiosule!”
Standul CAS. Autorul cartii “Tare frumos mai eram” isi vinde salata. Numai pe-a lui. Clienti sunt o doamna si cei doi copii ai ei, scolari in clasele mici. Scriitorul narcisist o imbie pe femeie cu bestseller-ul “Spovedania vampirului”, ajuns la a enspea editie. Doamna rezista, desi copiii par interesati. Perseverentul autor ii plimba pe sub nas ultima sa productie, o placheta intitulata “Primul piroman”. “Cat face?” – intreaba doamna. “Douazeci, ca-i cu poze”, spune geniul standului.
Sorin n-apuca sa rada, pentru ca autorul ii striga, peste capul femeii: “Dany Laferrière m-a vizitat la stand si mi-a spus: Tu es mon ami!”. Standul CAS este la doi pasi de locul in care, la venirea noastra, vedeta originara din Port-au-Prince impartea autografe. Sorin se intuneca la fata, iar eu pricep imediat de ce. Noi, acasa, avem vreo zece carti de-ale haitianului. Eu am citit-o numai pe ultima, dar Sorin s-a ostenit sa le citeasca pe toate. “Ce carte de-a lui Laferrière va place?” – il intreaba el pe Prolific. “He-he-he!” – raspunde acesta. “Ce carte de-a lui ati citit?” – continua Sorin, cu glas rastit. “He-he-he!” – repeta Abilul. “Hai sa mergem, ca-ti face rau!” – intervine Cristina, tragandu-l de maneca pe Sorin.
“Uite cum cred eu ca s-a intamplat” – ii spune Sorin Cristinei. “Laferrière trecea spre standul lui, la ora stabilita de editura, cand a fost interpelat de omul nostru cu fraza magica: Venez, venez ici! Laferrière a facut greseala sa priveasca in directia vocii si stim ce i-a fost dat sa mai auda: C’est moi l’auteur! Fascinat, Laferrière s-a apropiat de autorul flasneta. Acesta a pus imediat mana pe-o carte: Asta-i foarte buna. Au incercat sa-i opreasca tiparirea cu politia! Laferrière a intrebat, cu ochii mariti: Cine? De ce? Campionul vanzarii de carte i-a spus: Luati-o si veti afla! Douazeci si cinci. Merita! Laferrière a frunzarit putin materialul exploziv si, inainte de a o sterge spre intalnirea cu cititorii lui, i-a spus doar atat: He-he-he! Vous êtes mon ami!”