Banii, o misiune imposibila

Urgenta numarul unu a cabinetului Boc este gasirea unor noi surse de venituri bugetare, fara de care Romania se poate prabusi financiar. Banii de la Fondul Monetar au fost cheltuiti pentru mentinerea in viata a unui aparat de stat supradimensionat, inutil, prea bine platit si cu randament indoielnic. A venit momentul sa se intample ceva serios. Datoria externa a Ro­maniei este de 3.705 euro pe cap de roman, fie el bebelus in scutece, angajat sau pensionar.

Ca intotdeauna cand autoritatile vor sa apuce taurul de coarne sunt aruncate pe piata schimbari fiscale, in primul rand pentru a testa reactiile celor care s-ar simti lezati. Asa a apa­rut, din gura ministrului de Finante, taxa pe man­carea vanduta in fast-food-uri. Chipurile nu pen­tru a colecta niste bani la buget, ci pentru a proteja sanatatea romanilor care mananca in fiecare zi hamburgeri. Conform calculelor, incasa­rile suplimentare la buget ar fi de un miliard de euro anual. Nimeni nu stie cum s-a ajuns la aceasta suma colosala, cand man­catul la McDonald’s, in Romania, este mai cu­rand o sarba­toa­re decat un obicei. Nici macar americanii – pentru care fast-food este sinonim cu pranzul sau cina – n-au cutezat sa impuna o astfel de ta­xa. Sa luam aceasta intentie ca pe o gluma.

Mult mai serioasa este problema pe care a descoperit-o si premierul Boc: in Romania, eva­ziunea fiscala atinge 25 de miliarde de euro in fiecare an. Daca acesti bani ar fi colectati n-ar fi nevoie de niciun impozit suplimentar. S-a creat astfel un comitet ministerial, care se intru­neste in fiecare saptamana pentru a gasi solutii. S-a avansat ideea unei taxe de solidaritate, pe care sa o plateasca cei bogati. O astfel de taxa exista in Franta, pragul de bogatie fiind stabilit la 790.000 de euro. Cand Gigi Becali a aflat de asta, s-a declarat incantat. El a zis ca da 3 milioane pe an, dar sa dea si ceilalti bogatani. In mintea lui, o astfel de taxa este o pomana care l-ar scapa de toate pacatele, inclusiv de proble­me ulterioare cu Fiscul. De aceea, cred ca modelul francez este o prostie. Bogatii nu sunt so­lidari cu saracii; ei trebuie pur si simplu sa fie ta­xati pe masura veniturilor lor. Fiscul nu este o biserica, in care fiecare vine si da de po­mana cat crede. Fiscul trebuie sa fie, ca si moartea, o certitudine. El n-are mama, n-are tata, n-are Dumnezeu: are doar reguli precise.

Tot o descoperire recenta a premierului Boc este si faptul ca imbo­ga­titii Romaniei au zeci de miliarde de euro in conturi din strai­na­tate, pe care statul roman nu le poate atinge. Italienii au gasit solutia: amnis­tie fiscala pentru toti banii repatriati. S-au intors in Italia 80 de miliarde de euro. Italienii sunt mai increzatori in conducatori; in Roma­nia nu cred ca vreun grangur ar veni cu un ban inapoi pe cuvantul lui Boc sau al lui Basescu.

Cele de mai sus sunt doar intentii, insa exista si o masura fiscala pe cale sa fie introdusa: plata contributiei la asigurari sociale in cazul contractelor pe drept de autor si a conventiilor civile. Pana acum, aceste doua tipuri de contracte de munca erau scutite de impo-zitare. Ele au fost inventii create tocmai pentru ca angajatorii – cei care trebuie sa plateasca CAS proportional la salariu – sa sca­pe de aceasta povara. Inventii pentru evaziune fiscala, s-o spunem mai simplu. Principiul este limpede. Un angajat are un contract de munca la salariul minim si o conven­tie prin care pri­meste grosul banilor. Patro­nul plateste CAS numai pentru salariul minim. In Romania, sunt 80.000 de contracte pe drepturi de autor si 500.000 de conventii. Intre acestea, putine sunt pentru artisti si ziaristi.

Evident, la aflarea vestii, multi au sarit ca arsi. Un atentat la libertatea presei si o lovitura data creatorilor de frumos. Manelistul Salam a declarat ca pierde noptile si castiga greu banul, nu vrea o asemenea taxa. In loc ca ministrul Muncii, Mihai Seitan, sa spuna ca nici macar ziaristii sau manelistii nu trebuie scutiti de taxe, el a dat inapoi. Vor plati CAS numai cei care au drepturi de autor si con­ventii, dar nu au contracte. Ei bine, o masura dreapta s-a fa­sait in cel mai pur stil romanesc. Toti vor avea un mic contract de munca si au scapat.

Un nou exemplu care demonstreaza ca romanii vor lege si ordine doar atata timp cat nu-i afecteaza direct. Nimeni n-a incercat, de 20 de ani incoace, sa le explice ca taxele fac parte din indatoririle fundamentale ale unui cetatean de buna-credinta. Cred ca stiu si de ce. Odata cu datoria, cei de la putere ar fi trebuit sa le spuna ca, platindu-si taxele, ceta­te­nii au dreptul legitim de a controla cheltuirea banului public. In viziunea pradatorilor, este mai bine ca notiunea de contribuabil sa fie cat mai cetoasa. In ceata, fiecare fura cat poate.