Nimic nu este mai banal intr-un oras mare cum este Montréalul decat o calatorie cu metroul. Si totusi, cu ochii intr-un ziar sau intr-o o carte, ori privind absent peretele tunelului de dincolo de geam, calatorul ia parte la un fel de cala-torie instructiva, de care nu este pe deplin constient.
Ramele huruitoare care se succed la distanta de cateva minute strapung intunericul galeriilor sapate in calcar, alergand catre statii – aceste oaze de lumina, de forfota omeneasca, de viata trepidanta, puternica si tanara, care imblanzesc si dau un sens intunericului lasat in urma. Stim pe de rost, ca pe o poezie, numele si succesiunea statiilor. Dar stim oare si ce inseamna ele, ce evoca si ce loc ocupa in imaginarul si in istoria Montréalului, Québecului si Canadei?
In urma cu exact o suta de ani, pe cand Montréalul avea 500 de mii de locuitori, strabuna STM-ului de azi, compania Montreal Street Railway, obtinea dreptul de a propune un proiect de cale ferata subterana. Se vorbea deja in epoca aceea, care azi ni se pare arhaica, despre strazi care devenisera prea aglomerate, astfel ca bietele automobile abia mai aveau pe unde circula.
Lucrarile metroului trebuiau sa inceapa cel mai tarziu in 1914, iar traseul urma sa faca legatura intre avenue Mont-Royal si strada Saint-Antoine de azi (Craig, dupa numele ei vechi).
Dar n-a fost sa fie. Izbucnirea razboiului si criza financiara a administratiei Montréalului au facut uitat acest proiect. Insa, dupa razboi, au aparut alte proiecte. Mai intai, in 1924, un proiect cu trei linii de metrou. Apoi un altul, in 1930, cand si populatia, si primul ministru al Québecului, Louis-Alexandre Taschereau, se aratau interesati de introducerea metroului la Montréal.
Degeaba, insa. O noua criza incepuse in 1929, declansata de crahul bursier. Ca urmare a adancirii crizei, un sfert din populatia Montréalului nu avea de lucru. Rezultatul: strazile s-au decongestionat, circulatia tramvaielor si a autobuzelor s-a redus, iar administratia a alocat resursele financiare altor servicii de imbunatatiri municipale, mai presante.
Au urmat, fara sa fie puse in practica din diverse motive, alte proiecte, in 1944 si 1953. In 1951 se infiintase Commission de transport de Montréal. Ea a reluat si corijat in 1953 proiectul foarte ambitios din 1944.
Dar tot nu era sa fie. Deceniul sase a fost o perioada de aprigi confruntari electorale. Noua administratie municipala a lui Jean Drapeau – care fusese primar intre 1954 si 1957 si care a fost reales in 1960 – dorea sa ia totul de la capat, pe baza unui nou proiect.
Si astfel, lucrarile de construire a metroului ajung sa demareze in 1962, dupa mai bine de 50 de ani de la proiectul din 1910. Metroul va fi inaugurat in 1966. Avea initial trei linii – iar o a patra a fost adaugata in 1967 -, fiecare pe un traseu ceva mai scurt decat cel din zilele noastre.
Oricum, metroul a fost terminat la timp pentru ca orasul sa poata face fata milioanelor de turisti veniti cu ocazia Expozitiei universale din 1967. Montréalul devenea astfel al 6-lea oras din America de Nord si al 26 -lea in lume care be-neficia de transport subteran.
O enciclopedie condensata
Numele celor 65 de statii ale metroului montrealez ar putea constitui tot atatea titluri din sumarul unei posibile enciclopedii, cu trei mari “sectiuni”: istorie, geografie, structuri urbane.
Majoritatea statiilor poarta numele unor personaje istorice: politicieni si functionari municipali (Angrignon, Atwater, Honoré- Beaugrand, Jean-Drapeau etc.) provinciali (Frontenac, Jean-Talon, Joliette etc.) si federali (Cartier, Georges-Vanier, Laurier, Sherbrooke), demnitari straini (De Castelnau, Vendôme, Peel), clerici (Bonaventure, Charlevoix, Fabre, Jolicoeur etc.), exploratori (Cadillac, D’Iberville, LaSalle, Radisson), scriitori, artisti si savanti (Crémazie, Édouard-Montpetit, Henri-Bourassa, Plamondon), mari proprietari (Beaubien, Beaudry, Jarry etc).
La “sectiunea geografie”, statiile metroului ne-ar furniza in primul rand titluri de geografie locala (Côte-des-Neiges, Côte-Vertu, Longueuil, Mont-Royal, Outremont, Rosemont, Saint-Michel etc.), dar si straina (Acadie, De La Concorde, Namur).
In sfarsit, printre structrurile urbane sunt de mentionat universitati si alte institutii (De L’Église, Du Collège, Université-de-Sherbrooke, McGill, Université-de-Montréal etc), piete si parcuri (Champ-de-Mars, Parc, Place-d’Armes, Place-des-arts). Numele catorva statii (Guy-Concordia, Berri-UQAM etc.) au o origine dubla, iar o statie ca Assomption (Adormirea Maicii Domnului) trimite la un concept religios.
Ne vom opri pe rand, in numerele viitoare, asupra acestor nume.
