Cum ne-alegem sarbatorile?

Ne-am obișnuit de mult: la Montréal, nu întâmpinăm cu ghiocei primăvară calendaristică, ci cu zăpadă. Dar ce se întâmplă cu sărbătorile pe care le țineam, în această perioada, în România? Mărțișorul, 8 Martie? Mai așteaptă doamnele să primească o floare în zilele respective?

Se mai simt bărbații obligați să facă gesturi speciale? Mai poartă cineva șnurul alb-roșu? Am adoptat sărbătorile de-aici, pentru că ne e mai ușor să întrăm în atmosfera generală sau încă ne străduim să păstrăm câteva tradiții?

Am plecat în căutarea răspunsurilor, printre românii din Montréal.

Românii au adoptat foarte repede, la ei acasă, sărbătoarea Sfântului Valentin, un import occidental. Cum tradiția vesticilor era mult mai bine conturată, i-a „luat față” cât ai clipi sfrijitului nostru Dragobete, care oricum trăgea să moară. Nici măcar data Dragobetelui nu-i prea cunoscută, deși e în aceeași luna cu Valentine’s: 24 februarie.

Mărțișorul pare însă mult mai rezistent că tradiție. Unii se străduiesc să-l țină an de an, chiar dacă departe de România e ceva mai dificil. Pentru românii născuți sau crescuți aici, e unul dintre puți­nele obiceiuri româneșți simpatice și ușor de integrat: se ține la dată fixă – care nu-i complicat de reținut, dat fiind că e vorba de un simbol al primăverii – și are un semn distinct și inedit: șnurul alb/roșu, cu sau fără alte brizbrizuri. Un alt atu important este acela că nu presupune mese tradiționale sau alte complicații.

Cât despre 8 Martie, Ziua femeii, ea e mai mult un fel de nostalgie. Pentru unele doamne, mai ales.

„Sincer, sărbătoarea de Sfântul Valentin am început s-o ținem doar de când suntem aici. Este un bun prilej să mâncăm ciocolată împre­ună cu copiii și, practic, să ne răsfățăm un pic, așa cum făceam în România de 8 Martie. Întotdeauna merg la restaurant cu soțul, dar locul eu îl aleg. De 1 Martie, pri­mesc, de obicei, mărți­soare de acasă. Și recunosc că, de fiecare dată, am lacrimi în ochi. De 8 Martie, încerc de 6 ani să le explic femeilor cu care lucrez că este ziua noastră, dar ele preferă să serbeze Ziua mamei. Așa că, în ziua res­pectiva, sun acasă, în România sau ne felicităm între noi, ro­mâncele de aici”. (Alice, Laval)

„Sfântul Valentin nu-l serbez, îl consider gol și comercial. Însă întotdeauna îi cumpăr soției un mărțișor și neapărat un buchet de flori pe 8 Martie. Vine primăvara și ea chiar e frumoasă că o floare. (Sper să citească ce i-am scris.)” (Ilie, Montréal)

„Aș zice că Sfântul Valentin e singura sărbătoare care sparge lunga iarnă pe care-o trăim aici. În primii ani, nu am sărbă­torit-o, fiindcă nu îmi spunea ni­mic. Să-i spun soției că o iubesc pe 14 februarie… Îi spun mereu și, oricum, mi se părea exagerat să ținem o Zi a îndrăgostiților, când aveam deja peste 15 ani de căsnicie.

După un timp, așa cum am adoptat, datorită copiilor, Halloweenul, am adoptat și Valentine’s și chiar ne-am obișnuit să o serbăm. De obicei, ne întâlnim cu alte cupluri de amici și petrecem la un restaurant. O oca­zie să mai ieșim din casă și să se simtă și nevasta-mea bine. Și eu cu ea. Mărțișorul este o poveste care a rămas acasă, deși mai primim, uneori, prin poștă, mărți­soare din țară. Iar de 8 Martie, în primii ani, aveam obiceiul să îi ofer un buchet de flori, dar acum, recunosc, de multe ori nici nu știu când a trecut ziua cu pricina”. (Doru, Rive-Sud)

„Încercăm, pe cât posibil, să păstrăm sărbătorile din România și să ne acomodăm cu cele de pe-aici. De Sfântul Valentin, mergem la restaurant. Anul acesta am fost la un restaurant românesc, unde am fost foarte plăcut impresionați de modul în care s-a organizat petrecerea.

De altfel, de Valentin ne pla­ce să dan­săm. Mărțișorul e o sar­ba­toare care îmi stârnește nostalgii: mirosul de primăvară, ghioceii, țigăncile cu zambile, femeile gătite și frumoa­se… Nu avem aici așa ceva, așa că, la 1 martie, mă bucur că mai rămân doar câte­va săptămâni de iarnă și gata. Iar 8 Martie era ziua în care noi, femeile, eram răsfață­te: ni se da­dea drumul acasă mai repede de la servi­­ciu, eram coafa­te, vesele, frumos îmbrăcate. Toate aveam brațele în­carcate de flori și era mare ruși­ne pentru un bărbat să nu ofere o floa­re unei doamne.

Continui să serbez, dar nu cu același entuziasm. La lucru, puțini știu că este ziua noas­tra (doar cei din Europa de Est); nici gând să-ți dea șeful drumul mai devreme. Am însă un grup de prie­țene bune și ieșim să ne distrăm între noi, fetele”. (Raluca, Montréal)

„Nu prea sunt genul de om care se da în vânt după sărbători prestabilite. Cu atât mai puțin după cele comerciale, iar acum toate, până și Crăciunul sau Paștele, au căpătat această tentă. Merg cu prie­­tena mea la petreceri de Valentine’s mai mult pentru că așa își dorește ea, dar cred că bărbații, în general, nu au nevoie de asemenea pretexte pentru a ieși din rutină și a se simți bine într-o seară. Iar măr­țișoare ofer – câteodată, când găsesc întâmplător – colegelor de la lucru, care sunt de alte naționa­litati, fiindcă pentru ele e o curio-zitate și se bucură să primească asemenea atenții „exotice”. Și mie mi-a plăcut când am primit, la început de an, un bănuț „porte-bonheur” de la un coleg mexican.” (Cătălin, Montréal)

„De 8 Martie și Mărțișor mi-ar plăcea să merg la restaurante ro­mă­­nești. Altfel, printre localnici, nu simt acea bucurie că se apropie primăvară. E și normal – altă cultură, multă zăpadă. Am fost o dată, pe 8 Martie, la un restaurant rusesc și a fost frumos și acolo. Dar mă bucur să văd că anul acesta se organizează petreceri la restaurante românești, abia aștept!” (Jenica, Laval)

„Eu și prietenul meu, care este tot român, sărbătorim Sfântul Valentin, ca toți colegii și prietenii noștri. Prin cluburi și restaurante sunt multe evenimente organizate special. Mărțișorul îl primesc în fiecare an de la bunica, de acasă, din România, iar despre 8 Martie știu doar că este ziua femeii.” (Anca, Montréal)

„Halloween, Sfântul Valentin și alte invenții comerciale… La început ni se părea caraghios să ai o Zi a îndrăgostiților, dar am sfâr­sit prin a o serba și noi. Mărțișorul îmi rămâne însă o sărbătoare dragă, o renaștere și o bine­cuvan­tată aducere aminte a primăverii româneșți. În fiecare an cumpăr cu sfințenie mărțișoare pentru fetele mele. Când erau mici, le purtau că brățară. Acum le ofer și le lasă într-un colț de camera.

Eu continui să le ofer în fiecare an și, de atfel, îl port pe-al meu 9 zile din luna martie și sunt mândră de el. Colegii mă întreabă, la serviciu, ce reprezintă, iar eu le răspund cu plăcere. Odată, am oferit colegei mele peruviene un mărțișor, pe care l-a purtat până în iunie. De 8 Martie, ne întâlnim în fiecare an cu o familie de prieteni și ieșim la un restaurant rusesc sau românesc. Recunosc că am fost cam de­cep­tionata de restaurantele româneșți, dar sper că opțiunile să fie mai variate anul acesta și să avem parte de petreceri și spectacole de calitate.” (Daniela, Montréal)