Multi se intrebau cand vom mai avea sansa sa vedem, la Montréal, o piesa de teatru de buna calitate, din Romania. Luna trecuta am anuntat vestea cea buna: piesa lui Matei Visniec, Buzunarul cu paine, avandu-i in distributie pe Oana Pellea si pe Mihai-Gruia Sandu, va fi prezentata in Canada, in luna aprilie.
Turneul de o saptamana – organizat de Institutul Cultural Roman din Bucuresti, in parteneriat cu Asociatia ROCADE din Montréal – va debuta in 20 aprilie, la Teatrul Petit Champlain din Vieux Québec, cu versiunea in limba franceza a spectacolului.
Seria reprezentatiilor va continua la Montréal, pe 21 aprilie, in biserica Teatrului Gesu, care poate fi folosita ca spatiu de spectacol doar cu aprobare speciala. Este o premiera absoluta ca un spectacol romanesc sa fie jucat aici. Reprezentatia va fi sustinuta tot in limba lui Molière, iar biletele vor fi puse in vanzare la casa de bilete a salii Gesu.
De Sfantul Gheorghe, pe 23 aprilie, va avea loc prima reprezentatie in limba romana, la Pavillon de l’Entrepôt (2875, boulevard Saint-Joseph, Lachine), o sala de teatru cocheta, aflata in una dintre cele mai vechi cladiri din Montréal, construita in piatra si situata chiar pe malul lacului (sic) St-Laurent.
Fiecare spectacol va fi insotit de lansarea volumului Oanei Pellea, Jurnal 2003 – 2009, aparut la Editura Humanitas, best-seller 2009. Dupa fiecare dintre spectacole, actrita va oferi autografe pe volum si va participa la o sesiune de discutii cu publicul. Cartea poate fi cumparata din Libraria Pagini Romanesti (www.cartiromanesti.ca) sau direct la lansare, la pretul de 20$.
Pentru spectacolul de la Pavillon de l’Entrepôt, pretul biletelor este de 30$ – admisie generala si de 25$ – pentru copii (sub 12 ani), studenti (sub 25 ani) si pensionari (peste 65 ani). Biletele pot fi cumparate in avans, de la Libraria Pagini Romanesti (cu plata cash sau card ) si de la magazinele romanesti BALKANI din Montréal si Laval (cu plata cash). In ziua spectacolului, ele vor putea fi achizitionate direct la sala Pavillon de l’Entrepôt, cu doua ore inainte de inceperea spectacolului, in masura locurilor disponibile (doar cu plata cash). Rezervare de bilete la email: [email protected]