Oamenii seamana cu cateii lor. Sa-i luam pe cei din blocul nostru. Alain are mereu un aer sloppy, cam ca Tiger. Madame Jolicoeur pare interesata numai de blana ei, ca Virgule. Iar Evreul nu vorbeste aproape cu nimeni, exact ca Puci. Am zis aproape pentru ca Evreul vorbeste totusi cu Sorin si Cristina, asa cum eu vorbesc cu Puci. Cat despre Cristina, Sorin spune ca semana cu mine, mai ales dimineata. Atunci uita el sa mai iasa din baie si ma intarzie cu plimbarea, iar eu imi pierd rabdarea si incep sa zgarii la usa. Cristina isi pierde des rabdarea cu el, doar ca in loc sa zgarie usa, striga.
Pentru ca am vorbit de Tiger, sa spun ca acum doua saptamani iar m-au lasat sa-mi petrec week end-ul cu el si Alain. Tiger a avut o tentativa de a-mi da peste nas, dar eu nu m-am lasat. “Sake, tu esti adaptata?” “Adaptata la ce?” “La viata din Québec, quoi!” “Bizara intrebare! Pai eu sunt de-aici, m-am nascut gata adaptata!” “Da? Atunci de ce vorbesti romaneste?” “Asta-i limba mea de apartament! Mai este si limba mea de scriitor!” “Bine, bine.” Intoarsa acasa, mi-am pus CD-ul cu “Gens du pays, c’est votre tour / De vous laisser parler d’amour”.
*** Acum patru zile, cand am scos-o pe Sake la plimbarea de dimineata, am gasit un ziar La Presse in fata usii, fara niciun numar de apartament scris pe el. Nu eram abonati. L-am luat, l-am rasfoit si l-am pus la loc. Am banuit ca era al unui vecin. In urmatoarele doua dimineti, povestea s-a repetat, doar ca am pastrat ziarul. In seara celei de-a treia zile, ne-a sunat cineva de la La Presse si ne-a oferit un abonament pentru 3 dolari pe saptamana. O oferta pe care n-am putut s-o refuzam.
In dimineata asta, m-a trezit Sake, cu o serie apriga de latraturi. Radioul cu ceas arata ora sase. Am strigat catre usa: “Sake, bad!” Pentru reprimandari, engleza da rezultate mai bune decat romana ori franceza. De obicei. Insa acum Sake a continuat sa latre inca si mai tare.
M-am sculat, mi-am pus papucii, am deschis usa si-am luat-o pe hol, spre salon. Am gasit-o langa usa de la intrarea in apartament. Ma privea cu coada ochiului in timp ce continua sa latre. Am prins-o, am saltat-o in aer si-am dus-o direct la cusca. Sake n-a mai facut “prizon” din toamna trecuta, cand a incasat cateva reprize (termene?) de cate cinci minute pentru latrat in balcon. Am impins-o inauntru, am trantit usita si am pus zavorul.
M-am intors in pat. “Ce i-ai facut?” – m-a intrebat Cristina. “Am bagat-o in cusca”, i-am spus.
Abia m-am acoperit ca am si auzit-o cum zgarie la usa. “In ce cusca spui ca ai bagat-o?” Am dat patura la o parte, m-am ridicat si am deschis. Sake s-a strecurat pe langa picioarele mele si a sarit in pat, in locul meu. Cand am incercat s-o prind, am atins cu dosul palmei cearsaful. “A facut in pat”, am spus. “Ai speriat-o”, a pufnit Cristina. Am saltat-o pe Sake in brate si am dus-o in hol. Cristina s-a sculat si a strans cearsaful ud.
Noaptea Cristinei s-a terminat cu o jumatate de ora mai devreme decat de obicei. A mea, cu o ora. De patru dimineti ne trezeste pe amandoi Sake. Inainte, pe Cristina o trezea radioul. Pe mine, tot Sake, invitata de Cristina sa-mi sara in cap.
La cafea, Cristinei i-a picat fisa: “O sperie cel care aduce ziarul.”
