Cei mai multi insi nu duc la biserica numai pasca de sfintit, ci dimpreuna cu aceasta mai duc cateva oua albe fierte si curatite, apoi carnati, sare, hrean, usturoi, busuioc si samanta de busuioc, tamaie, smirna, cuisoare, piper, potbal, sineala, precum si o bucatica din petica cu care s-au sters ouale cele rosii.
Iar unde este datina de a se taia un miel sau un purcel de Pasti, nu unul ii duce si pe acestia la sfintit, si anume purcelul totdeauna cu o bucatica de hrean in gura.
Bucatele si lucrurile sfintite de Pasti au puteri magice, de aceea se pastreaza si se folosesc in tot timpul anului, ca leacuri, farmece si aparatoare de multe rele.
Slanina. Aceasta se intrebuinteaza spre mai multe leacuri, precum daca face vreo vita sau vreun om vreo rana, atunci se unge cu slanina de aceasta si ii trece. (…) Daca vreo vita sangera sau patimeste de vreo alta boala, i se da slanina de aceasta de mancat. In fine, se mai intrebuinteaza slanina aceasta inca si la boala de dansele.
Hreanul. Cine mananca hrean de acesta, cand vine de la biserica acasa, acela se zice ca este iute si sanatos peste tot anul ca hreanul. Iar daca se pune prin cofele cu apa, precum si in fantani, apa se curateste de toate aruncaturile care se dau prin fantani de catre femeile cele pizmuitoare, iar cea maloasa capata un gust mai curat si mai placut. (…)
Sarea se arunca in apa spre intocmirea gustului si mai cu seama se pastreaza si se intrebuinteaza la sfintirea fantanilor, in loc de alta sare. O seama insa o dau amestecata prin mancarea vitelor sau o intrebuinteaza si ca leac contra frigurilor. (…)
Zaharul. Daca are cineva albeata la ochi, atunci se sfarma zaharul acesta si se sufla in ochiul cu albeata, atat la oameni, cat si la vite.
Cuisoarele sunt bune de pus la masele, cand acestea te dor.
Usturoiul. O seama de femei pun in blidul cu pasca mai multi catei de usturoi, din cauza ca ustu-roiul sfintit, dupa credinta lor, punandu-se in pamant, nicicand nu se strica, adica nu putrezeste. Afara de aceasta, usturoiul serveste spre alungarea strigelor de la casa. (…) In fine, usturoiul acesta e bun de frecat pe oamenii cei bolnavi, si cu deosebire cei ce au vatamatura.
Samanta de busuioc se sfinteste dimpreuna cu pasca, pentru ca busuiocul care va rasari si creste dintr-insa sa infloreasca mai frumos si sa miroasa mai tare si mai placut ca de obicei. Iar cu firele de busuioc care se sfintesc se afuma, de regula, cei ce au durere de urechi.
Busuiocul e inspiratorul dragostei, dupa cum se stie; usturoiul, scutul cel mai puternic in contra strigoilor, pociturilor si deochiturilor, precum si aparator de boale, iar de mirosul de tamaie dracul fuge si nu se poate lipi de om. Toate aceste puteri, intarite cu puterea lui Dumnezeu, devin un zid de aparare in jurul omului si niciun dusman nu se poate apropia. (…)
Asa de Pasti, puind in blid busuioc, usturoi, smirna si tamaie, le sorocesti anume si zici: “Cum se bucura pasarile cerului si crengile pomilor si toata crestinatatea pe lume de Invierea Domnului, asa sa se bucure de fata mea oricine m-a vedea”.
Iar cand mergi la o petrecere, intrebuintan- du-le, zici: “Mirositoare sa fiu ca busuiocul; sa se indeparteze de mine tot raul si tot cugetul cel rau si sa piara, cum piere tot fumul de smirna si de tamaie!” Fara grija petreci admirata si fericita, stralucita de frumusete si veselie, sub protectia dragalasului busuioc, pe cand cei rai crapa de ciuda.
Sosind acasa, atat cei ce au fost la Inviere cat si ceilalti, se pun cu totii la masa si, gustand mai intai din pasca, din oua si celelalte obiecte sfintite impreuna cu pasca, incep a manca apoi si din celelalte bucate pana ce se satura.
Dupa ce s-au saturat de mancat, prind a ciocni cu oua rosii, si anume mai intai sotii intre olalta, apoi copiii cu parintii si parintii cu celelalte neamuri, amici si cunoscuti.
Facand-o aceasta, cred ca toti cei ce ciocnesc unul cu altul se vor vedea pe cealalta lume. Mai departe se crede si se zice ca al carui ou se ridica sau se sparge mai intai, acela e mai slab, prin urmare are sa si moara mai degraba (…)
In ziua dintai, adica in ziua de Pasti, se ciocneste numai cap cu cap. A doua zi, adica luni dupa Pasti, se poate ciocni si cap cu dos, iara in cele urmatoare chiar si dos cu dos sau husca cu husca si coasta cu coasta.
Cel mai mic de ani tine oul cu capul in sus, iar cel mai mare ciocneste cu oul sau, si anume tot cu capul, zicand: “Hristos a inviat”, iar cel mai mic raspunde: “Adevarat c-a inviat!”.
Unii, inainte de ciocnire, cearca ouale in dinti si in frunte, adica le ciocnesc putin de dinti sau de frunte, ca sa vada si sa aleaga care is mai tari. Si se zice ca ouale ce suna mai deschis sunt mai groase la gaoace, prin urmare si mai tari.
Timpul pana cand se poate ciocni cu oua rosii e, dupa unii, din ziua de Pasti si pana a treia zi, adica pana marti, dupa altii pana in ziua de Ispas si iarasi dupa altii pana la Duminica mare. De la Duminica mare insa si pana la Pastile viitoare nu e mai mult iertat a ciocni cu oua rosii.
Fiecare ciocnitor caruia i s-a spart oul este obligat a-l da celui ce i l-a spart, celui cu oul mai tare, adica invingatorului. Cel ce nu voieste a da oul celui ce, ciocnindu-l, i l-a spart, acela se zice ca-l va manca pe cealalta lume imputit sau cu pacura. (…)
De aicea vine apoi ca cei ce au oua mai tari castiga de la ceilalti o multime de oua rosii.
Sunt insa o seama si de aceia care nu se multamesc numai cu oua rosii de gaina, ci intrebuinteaza spre ciocnire si alte oua, precum parasituri de rata, gasca su curca. Ba unii, pe langa acestea, intrebuinteaza inca si oua de pichere sau chiar de lemn.
Despre acesti oameni lacomi la castig se zice nu numai ca sunt niste inselatori marsavi, nu numai ca umbla cu oua de pichere, care sunt cu mult mai tari decat cele de gaina (…), ci se crede ca respectivii au foarte mare pacat si toate ouale castigate in acest chip le vor manca in cealalta lume imputite si cu viermi si cu venin.
Fragmente din lucrarea Sarbatorile la romani, de Simion Florea Marian (Editura Fundatiei Culturale Romane, 1994), prezentate de Radu Anton Roman in cartea Bucate, vinuri si obiceiuri romanesti (Paideia, 2001)
