Fostul sef al Serviciului de Informatii Externe, Ioan Talpes, a scris o carte pe care a intitulat-o In umbra marelui Hidalgo. Nu am citit-o si nu stiu daca marele Hidalgo la care face referire in titlu este Ion Iliescu sau Nicolae Ceausescu, cartea propunandu-si sa rememoreze evenimente petrecute intr-o perioada lunga de timp, atat dinaintea Revolutiei din decembrie 1989, cat si dupa, pana in zilele noastre. Stiind insa ca Ioan Talpes a fost, pentru foarte multi ani, ca o umbra pentru Ion Iliescu, putem crede ca titlul face trimitere la acesta. Reamintim ca Ioan Talpes a fost seful SIE intre 1992 si 1997, iar timp de mai multi ani a fost consilierul personal al lui Ion Iliescu, in perioada in care acesta a fost presedintele Romaniei.
In literatura, termenul de hidalgo este folosit pentru a descrie un personaj care nu are avere, dar se bucura de privilegiile celor care au. Comparatia poate fi putin fortata, dar cred ca ea descrie foarte bine statutul pe care il are Ion Iliescu: “sarac si cinstit”, dar cu o avere care depaseste un milion de euro. Ion Iliescu poseda o proprietate in cel mai scump cartier al Romaniei – cartierul Primaverii, din Bucuresti -, unde, de regula, stau cei care au facut averi importante sau mostenitorii acestora. Ion Iliescu nu a facut bani si nici nu a avut o matusa bogata. El a profitat insa de pozitia sa de presedinte al Romaniei pentru a cumpara, cu mai putin de zece mii de euro, o locuinta care astazi valoreaza peste un milion. Dar nu despre averea lui Ion Iliescu doresc sa vorbesc aici, ci despre averea si puterea celor din jurul lui, al celor care, de la Revolutie incoace, au crescut in umbra acestui hidalgo de sorginte comunista.
Zilele acestea, presa din tara publica stenogramele unor discutii (inregistrate de procurorii DNA) dintre un senator PSD si personaje importante din justitia romana, politicieni sau oameni de afaceri. Romanii afla astfel detalii inedite despre functionarea unei retele de tip mafiot, construite de unul dintre locotenentii lui Ion Iliescu. Este vorba de senatorul PSD Catalin Voicu. In discutiile lui cu un coleg din Senat, Catalin Voicu recunoaste ca si-a consolidat puterea pe cand era consilier la Palatul Cotroceni, pe vremea primilor ani de presedintie ai lui Ion Iliescu: “Cate o hartie din trecutul fiecaruia, i-am tinut in loc si i-am facut fideli. Si unii dintre ei, chiar daca-s ofiteri SRI, mai erau pe state si SIE. Si toate astea erau la generalu’ Iliescu, eu eram in departamentul de lucru…”.
“Generalu’ Iliescu”, pe numele sau complet Dumitru Iliescu, este fostul sef al Serviciului de Protectie si Paza din perioada 1992-1996, unul dintre oamenii de incredere ai presedintelui Ion Iliescu. El a fost cel care l-a promovat pe Catalin Voicu si l-a introdus in anturajul presedintelui Romaniei. Motivul? Catalin Voicu avea “origine sanatoasa” si, prin urmare, prezenta incredere. Inainte de 1989, Catalin Voicu s-a invartit in jurul “printisorului” Nicu Ceausescu, la Sibiu, fiind responsabil, se pare, cu problemele de budoar ale acestuia, iar in decembrie 1989 a fost promovat in postura de aghiotant al fostului procuror general al Romaniei, Gheorghe Robu.
In perioada 2000-2004, pe vremea guvernarii Iliescu-Nastase, coruptia capatase in Romania forme generalizate. Era ca un cancer care invadase intreaga societate, de la ultimul functionar ajuns, pe pile, sef la halta CFR din Poplaca si pana la primul ministru care isi achizitiona termopane din China pentru vila din Zambaccian, in schimbul unor favoruri facute unor oameni de afaceri. Singurul care parea sa pluteasca deasupra intregii mizerii, tinandu-se de nas pentru a se feri de putoarea pe care locotenentii lui o emanau, era “saracul si cinstitul” Iliescu.
Din ceea ce publica presa din tara zilele acestea aflam insa dedesubturile a ceea ce se intampla in perioada Iliescu-Nastase la nivel national. Catalin Voicu nu s-a nascut in 2009. Asa cum chiar el marturiseste, a inceput sa-si construiasca reteaua imediat dupa 1989: “Domnule, ti-am spus ca in decembrie 1989 am fost numit aghiotant al primului Procuror General al Romaniei libere, cand nu mai asculta nimeni de nimeni si a functionat (reteaua, n.r.) in ’89, ’90, toata perioada si toate relatiile mele, am crescut cu ele odata.”
Imediat dupa decembrie 1989, capitanul (pe atunci) Catalin Voicu a fost desemnat de “noua conducere a tarii” sa coordoneze activitatea procurorilor. 20 de ani mai tarziu, Catalin Voicu a ajuns in situatia sa poata influenta hotararile unor instante de judecata, sa opreasca sau sa demareze anchete de politie, sa viseze ca il poate aresta pe primarul Sectorului 2 sau sa-i faca dosar penal actualului ministru al Apararii, ambii deveniti indezirabili in PSD, dupa ce s-au dat de partea presedintelui Traian Basescu.
In decembrie 2009, PSD se pregatea sa revina la guvernare, iar Mircea Geoana se credea deja presedintele Romaniei. Cazul senatorului Catalin Voicu ne da o imagine asupra felului in care ar fi aratat Romania daca Mircea Geoana ar fi fost presedintele tarii mai mult decat o noapte. Cu Geoana instalat la Cotroceni, Catalin Voicu ar fi fost ministru de Interne. Din aceasta postura, cel supranumit “Nasul” planuia organizarea unei retele mafiote la nivel national, prin care sa poata interveni in dosarele aflate pe rolul instantelor de judecata sau pe biroul de lucru al politistilor si procurorilor romani.
Presa din tara scrie ca, “in 2006, Mircea Geoana i-a prezentat liderilor PSD pe generalul Mitica Iliescu si pe executantul sau, Catalin Voicu, drept oamenii la care pot apela si pe care îi pot consulta “în chestiuni juridice”. Si, cum aproape fiecare lider important din PSD are macar un dosar penal la DNA, influenta lui Catalin Voicu in partid a crescut exponential. In decembrie 2008, cand PSD a pretins postul de ministru de Interne in guvernarea cu PDL, lui Catalin Voicu i-au lipsit, conform unor lideri din propriul partid, doar “trei dosare” pentru a fi nominalizat ministru.
