Un evadat din tara sarmelor ghimpate

In volumul Clubul cocosatilor, Olimpian Ungherea afirma ca veacul 20 a fost veacul cu cei mai multi oameni omorati de semenii lor. Veacul marilor descoperiri si al marilor dezamagiri. Veacul nobletei si al barbariei. Veacul adevarului si al minciunii, al luminii si al cumplitei bez­ne. Pe de alta parte, memorialistul Mihai Stere Derdena a subliniat ca pe timp de pace au avut de suferit, din motive politice, peste 2 milioane de anchetati, condamnati si deportati. Pedep­se­le s-au ridicat la un total de 2 de milioane de ani. Infricosator. O cifra geologica. Varsta glacia­tiunilor multiplicata cu opt.

Unul dintre martirii infernului concentrationar a fost craioveanul Cicerone Ionitoiu. Nascut la 8 mai 1924, in capitala Baniei, a urmat cursurile Colegiului National Carol I din Craiova, dupa care s-a inscris la Facultatea de Litere si Fi­losofie din Bucuresti. Razboiul era in plina desfasurare, iar lipsurile materiale ge­nerau stari de panica asupra populatiei. Politicienii cautau sa gaseasca o formula, cat mai potrivita, pentru atenuarea foa­me­­­tei prezente la tot pasul. In aceste con­ditii, tanarul filolog a fost atras de politica national-taranista, devenind in scurt timp unul dintre liderii de opinie din mediul studentesc.

Dominat de mult curaj, dar impulsionat in directia sfidarii pericolelor imprevizibile, acesta a demonstrat ca este un activ organizator al manifestatiilor de strada, ce aveau drept scop franarea implemen­tarii comunismului amenintator. Acest puternic imbold l-a determinat sa-si intrerupa studiile la sfarsitul lunii martie 1945. Cu toate ca pe strazile Bu­-cures­tiului, tancurile sovietice patrulau pentru intimida­rea populatiei, la 18 iulie 1945, Iuliu Ma­niu, presedintele Partidului National-Taranesc, a tinut un important discurs in fata studentimii care urma sa plece in va­canta. Facea apel la tinerele vlastare, sa duca in toate colturile tarii mesajul prin care partidul pe care il conduce va rama­ne in continuare in slujba poporului greu incercat.

Ajuns la Craiova, Cicerone Ionitoiu a inceput sa-i lamureasca pe tineri despre pericolele iminente care vor urma. A in­cercat o regrupare a fortelor, langa liderul taranist. Ce a urmat este usor de ghicit. La 27 iulie, “instigatorul” Ionitoiu a fost arestat de organele represive ale Sigurantei comuniste. Dupa batai crunte, a fost eliberat, cinci zile mai tarziu. Acele anchete au reprezentat numai inceputul altora ce vor urma, la 16 septembrie 1945, 18 mai 1946 si 28 iunie 1947. Daca, pe timpul anchetelor, a scapat relativ ieftin ca durata a maltratarilor, intinse, de fiecare data, pe parcur­sul catorva zile, condam­narea pe care a primit-o a fost substantiala. Prin Sentinta numarul 412, din 26 martie 1948, Cicero­ne Ionitoiu a fost condamnat la 18 luni de inchisoare, intr-un lot in care se afla si Corneliu Coposu. Desi nu facusera nicio crima, erau considerati elemente dusma­noase ale clasei muncitoare, deoarece aveau opinii contrare doctrinei noilor autoritati.

Dupa ce a luat contact cu foamea, frigul si infernul de la inchisoarea din Aiud, a fost eli­b­erat, dupa mai putin de doua luni, la 8 mai 1948. Bucuria a fost insa de scurta durata, deoarece, la 30 august in acelasi an, s-a infiintat temuta Securitate, care va face crime in serie, fara mila si regrete. Crime fara vinovati. Un an mai tarziu, la 16 august 1949, a fost din nou arestat si, im­pre­una cu un grup al tineretului taranist, a ajuns la inchisoarea Jilava.

Condamnat la cinci ani de tem­nita, a cunoscut teroarea existenta din belsug in inchisorile si la­garele de la Peninsula, Poarta Alba si Oradea. Elibe­rat la 10 august 1954, Cicerone Ionitoiu a fost tinut in continuare sub atenta supraveghere. Cu toate ca stia ca este filat cu mare atentie, si-a continuat activitatea sa curajoasa de a destepta muritorii din jurul sau, de a-i trezi din frica ce-i domina.

Comunismul folosea cele mai dure forme pentru a supune populatia aflata in deriva. Cicerone Ionitoiu a fost din nou arestat, la 8 mai 1961. Condamnat intial la opt ani de inchisoare, a mai primit un supliment de sase ani. Dintr-un total de 24 de ani de condamnare, a executat 10, deoarece, la 22 iulie 1964, a fost eliberat cu ocazia amnistiei generale. Avea varsta de 40 de ani. Un sfert din viata si-o petrecuse in inchisorile de trista amintire, abatoare umane, malaxoare de natura luci­ferica, destinate suprimarii cre­dintei. I-au ramas in memorie, pentru toata viata, muntele de cadavre, trupurile sfartecate, care apartineau detinutilor de constiinta, colegii lui de celula, care au plecat intr-o lume mai buna, langa ingeri. Detinutii politici erau acoperiti cu pa­mant si medicii inchisorilor se acopereau de hartii justificative, in care diagnosticul contrazicea realitatea crunta.

Dupa eliberare a cautat sa se angajeze, dar toate usile ii erau inchise. Purta in cazier stigmatul de dusman al poporului. Era considerat criminal pentru simplul fapt ca avusese alte opinii fata de cele impuse de regimul totalitarist, sub deviza “Cine nu e cu noi, e impotriva noastra”. La 14 decembrie 1955, condu­catorii RPR au semnat documentul prin care se angajau sa respecte Declaratia Universala a Drepturilor Omului, pentru a intra in Organizatia Natiunilor Unite. Cu toate acestea, Securitatea se stergea pe picioare cu prevederile acelor drepturi.

Anii au trecut. Profitand de faptul ca Nicolae Ceausescu a semnat, in iulie 1975, la Helsinki, Actul Final al Confe­rin­tei pentru Securitate si Cooperare in Europa, Cicerone Ionitoiu s-a hotarat sa paraseasca Romania, tara natala, care i-a amputat tineretea. Dupa patru ani de as­teptari, refuzuri si umilinte, reuseste sa plece in Franta, la 12 septembrie 1979. In lumea libera a inceput sa-si scrie memoriile. Cu multa migala, a adunat date in legatura cu aproape 150.000 de victime ale genocidului produs de infernul concentrationar. Volumele sale au devenit lucrari stiintifice, de o inalta tinuta, amintiri din tara sarmelor ghimpate.

Petre Tutea spunea ca, pentru a ajunge la acel nivel, individul trebuie sa fie inzestrat cu inalta capacitate de a se darui. Eroul Cicerone Ionitoiu este o personalitate, deoarece nu-si mai apartine.

Datorita spatiului editorial redus, nu pot fi scoase in relief toate patimirile la care acesta a fost supus, precum si lunga lista a celor care l-au insotit in temnitele politice. Atat la Canal, cat si in celelalte lagare si inchisori de exterminare, orice detinut politic era strigat cu numele de bandit. Putea sa fie ministru, general, academician, avocat, preot sau profesor, din clipa arestarii devenea bandit periculos contra ordinii sociale, acuzat ca a infaptuit crime impotriva pacii, cu stiloul sau cu vorba. In lagarul de la Poar­ta Alba, trudeau multe elite ale intelectua­litatii romanesti.

Printre acei eruditi se aflau Mihail Paulian, fost director al Co­legiului National Carol I, din Craiova, si Alexandru Claudian, fost profesor universitar la Iasi. In calitate de membru al Partidului Social Democrat, filosoful moldav a fost condamnat deoarece a afirmat, intr-o adunare desfasurata in 1946, ca porcii de comunisti au distrus marxismul pe vecie.

Pentru a usura activitatea organelor represive, legislatia a fost modificata in mod corespunzator. In baza articolului 209 din Codul Penal se putea aresta in­treaga tara. Proprietatea devenise un de­lict. Nu conta. Socialismul trebuia construit cu forta. Se acuza chiar fapta sa­varsita in trecut, chiar daca, la respectiva data, legile nu o incriminau.

Voi incheia cu doua epigrame relevante. Prima este scrisa de Nicolae Petrescu iar cea de-a doua, de Corneliu Ber­bente:

Churchill, Roosevelt, doar o leaca/ Ar fi fost, cred eu, normal/ Batra­netea sa-si petreaca/ La Aiud sau la Ca­nal!…

In teoria ateista/ Problema, inca mai persista/ Au terminat cu Dumnezeu/ Cu Dracul, e ceva mai greu.