Crin Antonescu si salamul cu soia

“Pe teritoriul Romaniei, Traian Basescu a pierdut alegerile. Nu se maresc impozitele cetatenilor romani din Canada sau ale celor care au dat navala la Paris” (sa-l voteze pe Traian Basescu, n.n.), a decla­rat presedintele PNL, Crin Anto­nes­cu, intr-o emisiune tv. El a subli­niat ca Traian Basescu a fost ales presedinte de cei care nu pot suferi de pe urma deciziilor pe care acesta le ia, pentru ca nu traiesc pe teritoriul Romaniei.

Afirmatiile lui Anto­nescu imi amintesc de primii ani de dupa revolutie, cand Ion Ilies­cu si amicii lui ii acuzau pe romanii care traisera in Occident ca n-au mancat salam cu soia si, prin urmare, nu ar fi avut dreptul sa participe la viata politica a tarii. Printre cei vizati se numara si presedintele PNL de atunci, Radu Campeanu, care a candidat la presedintia Romaniei in 1990.

Dar sa ne intoarcem putin la momentul invocat de Crin Anto­nescu in declaratiile sale, alegerile prezidentiale din 2009. Daca Traian Basescu ar fi pierdut alegerile din decembrie 2009, cel care astazi ar fi fost presedintele Romaniei este fostul lider PSD, Mircea Geoana. Inainte de a-l blama pe Traian Basescu si de a-i pune in spate toate relele de pe lume, sa facem un mic exercitiu de imaginatie si sa ne inchipuim cum ar fi aratat Romania astazi daca fotoliul de la Cotroceni ar fi fost ocupat de Mircea Geoana.

Poate ca, intr-o prima faza, premier ar fi fost numit, intr-ade­var, actualul primar al Sibiului, Klaus Johannis, asa cum ni se tot canta de ceva vreme. Cat ar fi rezistat insa acesta in functie, in conditiile in care PSD si PNL i-ar fi impus in guvern oameni de teapa lui Catalin Voicu la Interne, Adrian Nastase la Justitie sau Traian Remes la Finante? Cinstit cum il stim pe primarul Sibiului, nu mai mult de cateva luni. Dar chiar si daca si-ar fi calcat pe constiinta si ar fi inghitit toate mizeriile coruptilor din PSD si PNL, ce minuni ar fi putut face Johannis in conditiile in care nu exista bani la Buget pentru plata pensiilor si a salariilor?

Pentru cine nu a aflat inca, statul roman se imprumuta luna de luna de la FMI, pentru a face fata cheltuielilor bugetare: salarii, pensii si programe sociale. Pentru cei care vor sa stie, statul roman cheltuie 63% din PIB pentru a reusi sa plateasca salariile, pensiile si programele de asistenta sociala. Pentru restul nevoilor de functionare a statului raman doar 37%, dintre care 3% se duc pe contributia Romaniei la fondul UE. Asadar, dintr-un PIB de 130 de miliarde de euro, cat are Ro­ma­nia prevazut pentru 2010, 82 de miliarde se duc pe salarii, pensii si alte forme de ajutor social.

Sa lasam putin politica deo­parte si sa ne imaginam unde am ajunge daca am cumpara mancare de la Super C pe cardul de credit, iar la sfarsitul lunii ar trebui sa ne imprumutam pentru a plati suma datorata. Sau daca am fi nevoiti sa ne platim chiria la apartament sau ipoteca de la casa cu bani de pe cartea de credit? Cate luni ar trece pana am intra in incapacitate de plata, urmata de confiscarea casei de catre creditor? Intr-o situatie similara este acum Romania: se imprumuta pentru a face fata cheltuielilor cotidiene, iar proble­ma grava nu este asta, ci riscul ca nimeni sa nu-i mai dea bani cu imprumut.

Desigur ca guvernul actual este responsabil pentru ceea ce se intampla astazi in Romania. Dar niciun om cu scaun la cap nu-l poate blama doar pe Emil Boc pentru situatia critica in care a ajuns Romania, dupa ani si ani de dezmat bugetar comis de guvernul liberal condus de Tariceanu si sustinut de “inocentul” PSD. La urma urmei, Emil Boc este premier cu drepturi depline doar din ianuarie 2010. In tot anul 2009, Boc a fost nevoit sa faca jogging pe culoarele guvernului pentru a satisface dorintele de asistenta sociala ale unui PSD care nu stia decat sa dea, fara sa se intrebe de unde ar putea sa vina banii.

Dupa ce, ani de zile, roma­nii din strainatate au tinut in viata o economie care “duduia” doar in capul lui Calin Popescu Taricea­nu, actualul presedinte liberal, ca o fata mare, vine si spune ca romanii din afara nu ar avea voie sa voteze fiindca nu mananca salam cu soia. 6,8 miliarde de dolari este suma oficiala pe care “capsunarii” din Spania, constructorii din Italia si imigrantii din Statele Unite si Canada (ca sa dau doar cateva exemple) au trimis-o in tara in anul 2007, conform Bancii Mondiale. Cifra reala este insa cu mult mai mare, fiindca multi romani trimit bani familiilor lor pe alte cai decat prin banci sau firme de transfer de bani.

Aceste sume au tinut Romania in viata si le-au dat libe­ralilor senzatia ca duc tara pe noi culmi de “progres si civilizatie”. In realitate, Guvernul Tariceanu a papat banii pe care fiecare dintre noi i-am trimis in Romania. O parte dintre ei au intrat in propriul sau buzunar sau in cel al acolitilor lui din PNL si PSD. Firimiturile care au scapat de la masa boga­tilor au fost adunate de “prostime”: 10 lei la pensie si 5 lei la ajutorul social.

Dar nu de poporul roman il doare-n cot pe Crin Antonescu. Obse­sia lui este Traian Basescu. “Suntem intr-un proiect comun in continuare (cu PSD, n.n.), sa scoatem cat mai curand Romania de sub dictatura reala a lui Traian Basescu si a clanului sau”, a spus Antonescu.

Cu alte cuvinte, nu scoa­te­rea Romaniei din criza este preo­cuparea presedintelui liberal, ci inlaturarea lui Basescu de la pute­re, ca si cum, odata acesta iesit din Palatul Cotroceni, pe strazile Romaniei vor incepe sa curga rauri de miere si siruri de carnati. Din ce pozitie vorbeste insa Crin Antonescu? A unui individ a carui singura performanta politica este recordul de absente din Parlament si numarul mare de talk-show-uri tv la care a participat? Daca Romania ar putea sa iasa din criza din vorbe, da, atunci Crin Antonescu ar fi eroul salvator. Dar asa…

G. S.
G. S.
Absolvent al primei promoţii de jurnalişti de după 1989 (Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării - Universitatea Bucureşti), George Sava a lucrat la secţia Politică internă a României libere, din 1993 şi până în 1999, când s-a stabilit în Canada. Happily married, un căţel, câţiva prieteni şi mulţi adversari... de idei.

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare