La inceputul acestei saptamani, premierul Emil Boc a mers in fata Parlamentului roman pentru a-si asuma raspunderea guvernamentala asupra programului de austeritate pe care doreste sa-l puna in aplicare in Romania. Principalele masuri se cunosc: reducerea pensiilor cu 15% si a salariilor de la stat cu 25%. Gravitatea masurilor pe care guvernul doreste sa le impuna populatiei, precum si gravitatea situatiei in care se gaseste Romania in general ar fi trebuit sa fie vizibile si in atitudinea parlamentarilor fata de evenimentul politic amintit mai sus.
Nu a fost sa fie asa, fiindca, in timp ce, de la microfonul Parlamentului, premierul Romaniei isi prezenta principalele masuri de austeritate, care vor afecta viata a milioane si milioane de romani, in timp ce in fata cladirii Parlamentului cateva sute de protestatari isi exprimau nemultumirea fata de preconizatele reduceri de pensii si salarii, marea majoritate a parlamentarilor din Opozitie faceau misto de premierul Emil Boc, razand cu gura pana la urechi de poantele lor, pe care le gaseau spirituale.
Ziaristii romani au filmat scenele si au postat pe internet filmulete cu desfasurarea evenimentelor. Am vazut si eu unul dintre ele si am citit apoi un comentariu al unei cititoare, anonime, care descrie ceea ce a vazut. Il redau mai jos, fiindca acesta arata ca, dincolo de manipularea pe care principalele retele de televiziune o practica la nivel national, oamenii inteleg ce se intampla in tara lor si realizeaza ca politicienii sunt complet rupti de problemele romanilor.
“Radeau, dar nu e rasul lor. Radeau schimonosit, ascundeau sub grimase de ras indignarea ca cineva le spunea verde in fata ceea ce noi stiam de mult: ca nimanui de acolo nu-i pasa de aceasta tara sau de popor. Si daca se nimereste vreun idealist ratacit printre ei (ex. Boc) vedem cu totii cum il persifleaza. Stiti de ce? Fiindca spunea niste adevaruri, si aceste adevaruri deranjeaza. Nu pe Boc doreau ei sa-l decredibilizeze, cat adevarurile spuse de el. ADEVARURI pe care niciunul nu este dispus sa si le asume, ca VINA COMUNA pentru care s-a ajuns unde s-a ajuns. Eu personal am ajuns sa-l respect foarte mult pe acest atat de hulit Boc pentru simplul fapt ca nu a ezitat sa-si puna la bataie scaunul pentru a face ce crede el ca e bine pentru tara (chiar daca ar fi gresita alegerea lui). Nu am vazut acest fel de curaj nebun la niciun politician pana acum. Nu sunt pedelista. Sunt doar o fata, ca si el crescuta la tara, care considera ca suntem datori stramosilor nostri sa pastram ce ei ne-au dat cu pretul sangelui lor varsat pe aceasta glie, ca sa avem unde trai, unde ne creste copiii. Suntem datori sangelui ce ne curge prin vene sa pastram si sa aparam ce ei prin jerfte mari ne-au dat, tara asta asa cum e ea, fiindca TARA ESTE CA NOI.
Ma uit la TV, la analisti si la politicieni, si ma intreb deseori: chiar asa de prosti ne credeti? Toti ii acuza pe ceilalti, nimeni nu are solutii, nu pentru ca solutii nu ar fi, ci pentru ca pentru asta ar trebui sa uite de partid, de orgolii personale, adica sa fie patrioti si, o data in viata, responsabili. Dar pentru asta trebuie sa simti ceva pentru tara, sa poti sa te sacrifici pe tine pentru interesul comun. Si asta am vazut azi la acest om Boc, pe care, sincer, nu credeam sa ajung sa-l respect vreodata, pentru ca parea asa… un accesoriu al lui Basescu. Dar azi, in cusca cu lei, mi-a castigat respectul.”
Am redat pasajul de mai sus, fiindca el reprezinta, in mare, si punctul meu de vedere. Clasa politica romaneasca, cu extrem de putine exceptii, a ajuns la un grad de nesimtire greu de imaginat. Dincolo de declaratiile sforaitoare, de misto-ul dambovitean ridicat la rang de arma politica, dincolo de interesele personale, de grup sau de partid, nimic altceva nu se vede in activitatea acestor oameni.
De cand a inceput criza economica in Romania, i-am auzit mult mai des pe adversarii politici ai lui Emil Boc persiflandu-l pe acesta pe motiv ca e mic de inaltime sau ca este papusa presedintelui Basescu decat acuzandu-l, punctual, in privinta masurilor de austeritate pe care Guvernul le-a luat sau dorea sa le ia. Desigur, toata lumea tipa ca reducerile salariale si de pensii sunt masuri proaste, dar nu din punctul de vedere al efectului preconizat, de reducere a cheltuielilor bugetare, in situatia in care efectiv nu sunt bani pentru plata acestor drepturi, ci din punctul de vedere al efectului dezastruos pe care aceste masuri le vor avea asupra populatiei. Tot ceea ce conteaza pentru clasa politica romaneasca este ca pensionarii si angajatii de la stat sa-si ia veniturile intregi, chiar cu riscul ca Romania sa intre in faliment. Nimeni nu vrea sa vada mai departe: ca intrarea in faliment a tarii inseamna neplata totala (sau, oricum, in proportie mult mai mare) a pensiilor si salariilor de la buget, si nu doar acest 15/25%.
Liberalii, cu doar 16% sprijin in Parlament, se cer la guvernare perorand cu mult tupeu ca ei pot scoate Romania din rahat. Din rahatul in care tot ei au bagat-o! Dupa o guvernare catastrofala in care au papat si ouale clocite luate de sub closca si au lasat Romania cu un deficit bugetar de neimaginat pentru o tara care era pe crestere economica, “marii” economisti Crin Antonescu, Varujan Vosganian sau Calin Popescu Tariceanu au tupeul sa vorbeasca despre revenirea la guvernare. Or fi lasat probabil niste bani dositi prin ghivecele de flori de la Palatul Victoria si nu stiu cum sa faca sa puna mana pe ei ca sa-si plateasca datoriile de la partid.
Daca astazi Traian Basescu si Emil Boc au ajuns la concluzia ca nu este alta solutie viabila pentru Romania decat sa taie din pensii si salarii pentru a evita intrarea tarii in incapacitate de plata si daca chiar sunt gata sa ia aceste masuri deosebit de impopulare si de dezastruoase pentru cariera lor politica si pentru partidul lor, inseamna ca alta solutie nu exista.
La sfarsitul acestui an, Romania ar putea sa iasa din tunel sau, din contra, sa cada in prapastie. In ciuda faptului ca este mic de inaltime si ca nu stie sa faca poante la televizor, am incredere in acest ardelean serios, muncitor si responsabil, asa cum il vad eu pe Emil Boc.