N-am reusit sa ajung la lansarea cartii de memorii a profesorului Wladimir Paskievici (*). Din motive pe care n-am apucat sa le aprofundez, dar avand legatura cu o amenintare la adresa mea incredintata cutiei vocale a telefonului nostru de un poet, Sorin nu m-a luat cu el. Insa acum citim amandoi la carte, una scrisa indesat si intinsa pe 650 de pagini in format mare, in limba franceza. Tocmai am dat gata perioada romaneasca a autorului, adica primii 17 din cei 80 de ani abia impliniti de domnia sa.
Pasajul meu favorit de pana acum este cel despre Lucky, o tanara fox-terrier “alba cu cateva mari pete gri si cateva mici pete negre”, pe care autorul o declara “un meteor pe cerul copilariei mele” (p. 29).
Sorin, dupa ce-am intors vreo doua foi impreuna, mi-a spus: “Ma asteptam la niste memorii vanitoase, de savant, dar uite ca m-am inselat!”
Un pasaj pe care l-a comentat indelung cu Cristina a fost cel referitor la apartamentul ocupat de familia naratorului la Bucuresti, in cartierul cu strazi avand nume de capitale, de langa Piata Victoriei, intins in spatele actualului sediu al Guvernului. Parintii aveau mosie in Oltenia, langa Caracal, dar locuiau majoritatea timpului in capitala. Apartamentul, inchiriat, se situa la ultimul etaj al unei vile pe trei nivele, al carei parter era ocupat de proprietari. Exista si un subsol in care se gaseau incaperile pentru personalul de serviciu (“les domestiques”). Apartamentul cuprindea patru dormitoare, salon, sufragerie, bucatarie si doua sali de baie. Gazduia patru ocupanti permanenti – copilul narator, parintii si sora mamei, la care se adauga, pe perioade limitate, un unchi ori un bunic. Familia dispunea de un personal de serviciu numeros: o femeie de menaj, o bucatareasa, un sofer si o guvernanta. Despre ei nu se spune daca isi petreceau noptile in subsol sau la casele lor. Sorin pretinde ca intr-o astfel de vila din cartierul cu strazi avand nume de capitale a locuit si el, pentru doi ani, in studentie. Pe strada Praga, la subsolul unei vile, intr-o camera de “domestique”.
Alt pasaj pe care l-a citit cu glas tare a fost urmatorul: “Razboiul se facea simtit in anumite privatiuni… Bananele si portocalele devenisera aproape de negasit; nu le cumparam decat de sarbatori ori la aniversari” (p. 45). Ajuns aici, Sorin s-a repezit la frigider si s-a intors cu o banana. Mie nu mi-a dat, pentru ca ma stie cu merele, cu mango si cu papaya. Cu gura plina, mi-a spus: “Tu nu stii, Sake, dar in Romania in care am crescut eu, daca ar fi sa judec dupa portocale si banane, era mai rau ca-n Bucurestiul boieresc din vremea razboiului. Adica, portocalele, tot doar de sarbatori le vedeam. Cat despre banane, Cristina pretinde ca ai ei apucau uneori unele mici si verzi, dar eu nu cred.”
In fine, nu s-a putut sa nu comenteze el portretizarea figurii materne, o boieroaica cu talente artistice multiple si cu o sete de viata prea mare pentru disponibilul de energie al tatalui, un domn mai varstnic si dotat cu o fire contemplativa: “Nu tu crima, nu tu bataie… Clasa avuta din Romania traia dupa norma pariziana!”
Una peste alta, am inteles ca aparitia cartii profesorului are alura unui eveniment. Pentru ca, dupa cum tot Sorin spune: “Competitia prozatorilor romani de la Montréal devine acerba… daca nu cumva tocmai s-a incheiat!”
(*) Wladimir Paskievici, L’arc-en-ciel de ma vie, Montréal, 2010.