Sefa Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, a anuntat recent ca ministerul pe care il conduce doreste sa preia in subordine proiectul Canalului Dunare-Bucuresti. Udrea a afirmat ca doreste sa includa acest proiect in Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunarii.
Canalul Dunare-Bucuresti ar urma sa lege Capitala de Coridorul Paneuropean de transport nr. 7, ceea ce ar contribui la dezvoltarea comertului si industriei din zona Bucurestiului, viitorul canal urmand sa aiba o capacitate de transport de 20 de milioane de tone de marfa pe an. Printre alte beneficii pe care canalul le-ar putea aduce zonei ar fi scoaterea de sub efectul inundatiilor a aproximativ 30 de mii de ha de terenuri agricole, asigurarea cu apa pentru irigatii a 150 de mii de ha de teren arabil, dar si dezvoltarea pisciculturii si, nu in ultimul rand, a turismului in zona si a agrementului pentru bucuresteni.
Reamintim ca ideea unui canal Dunare-Bucuresti dateaza inca din perioada domniei lui Cuza, cand s-a vorbit pentru prima data de planul unor “capitalisti francezi de a canaliza Dambovita si chiar mai sus, spre Oltenita”. Primul proiect pentru o cale navigabila Bucuresti-Oltenita a fost realizat in 1880. In 1929, Parlamentul Romaniei a adoptat chiar o lege prin care se urmarea transformarea Bucurestiului in port la Dunare.
Dintre numeroasele proiecte de realizare a canalului, vehiculate de-a lungul timpului, Nicolae Ceausescu l-a adoptat pe cel mai scump si mai dificil de realizat, si anume pe albia raului Arges. Astfel, dupa inaugurarea Canalului Dunare-Marea Neagra in 1984, s-a trecut la treaba. Lucrarile au fost abandonate insa in 1989, intr-un stadiu de realizare de 70%.
Studiile facute anul trecut aratau ca ar fi necesare in jur de 500 de milioane de euro pentru finalizarea proiectului. Canalul a fost proiectat sa aiba o lungime de 73 de km si o latime de 80 de m. Trei porturi ar urma sa deserveasca activitatea de pe viitorul canal, doua in zona Bucurestiului si unul la Oltenita.