Jaf la drumul mare

Citește și

G. S.
Absolvent al primei promoţii de jurnalişti de după 1989 (Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării - Universitatea Bucureşti), George Sava a lucrat la secţia Politică internă a României libere, din 1993 şi până în 1999, când s-a stabilit în Canada. Happily married, un căţel, câţiva prieteni şi mulţi adversari... de idei.

Ma intorc de fiecare data in Romania cu aceeasi pofta de a-mi revedea prietenii, familia si locu­rile dragi in care mi-am petrecut atata amar de ani. Imi amin­tesc si acum emotia reatingerii pamantului natal, in vama de la Nadlac, in noiembrie 1991, cand ma intor­ceam in tara dupa un sejur de cateva luni in Franta. Eram emo­tio­nat ca un copil si-mi venea sa sarut pamantul drept multumire ca ma reprimeste in bratele lui dupa o “lunga” absenta. Desi veneam dupa o vacanta cat se poate de fericita in Franta, simteam pamantul de sub picioare ca pe singurul loc in care as fi putut trai, ca pe unicul loc care imi apartinea si caruia ii apartineam. Si asta, in ciuda diferentelor uriase dintre civilizatia si buna­-star­ea pe care tocmai le desco­perisem in Occident si precari­- tatea vietii din Romania.

Din cei 20 de ani cati s-au scurs de la Revolutie incoace, jumatate i-am petrecut in afara granitelor tarii. Fiecare intoarcere “acasa” a fost mereu un motiv de bucurie si de emotie. In ultimii ani insa, vraja se rupe aproape imediat ce pun piciorul pe teritoriul Romaniei. Si nu pentru ca astazi drumurile ar fi mai proaste sau ca oamenii ar fi mai urati si mai nesuferiti decat in trecut – desi, pe alocuri, si una si alta sunt adevarate -, ci pentru ca, de fiecare data, am parte de surprize tot mai neplacute si mai jenante.

- Publicitate -

Am calatorit zilele trecute de la Montréal la Bucuresti si mi-am rugat prietenii sa nu vina dupa mine la aeroport, incercand sa-i scutesc de cateva ore petrecute in traficul bucurestean. Stiam, din experientele anterioa­re, ca un drum cu taxiul intre aeroportul Otopeni si aproape orice loc din Bucuresti nu poate sa coste mai mult de 10-20$. Numai ca planul de acasa nu se potriveste de fiecare data cu cel din targ, si cu atat mai putin cu cel din Romania.

Am iesit din aeroport si m-am indreptat catre linia de taxiuri, cu gandul sa sar in prima masina si sa zbor spre casa. Stiam ca trebuie sa evit compania Fly, care practica preturi triple, si care pana de curand a avut exclusi­vi­-tate in aeroport. In vremea aceea, trebuia sa mergi in parcarea de autoturisme pentru a putea lua un taxi cu tarife normale. Auzisem insa ca, intre timp, problema s-a rezolvat, in sensul ca si alte companii au primit licenta de acces la aeroport.

Si, intr-adevar, printre taxi-urile care asteptau clientii sa coboare din avioane erau si alte masini decat cele ale companiei Fly. Mi s-a parut insa ciudat sa vad ca, desi erau multe masini in rand si mai multe persoane cu bagaje, niciuna dintre acestea din urma nu urca in taxi. M-am uitat atent la tarifele afisate pe masini si am vazut ca toate practicau acelasi pret ca si taxiurile de la Fly, intre 3,5 si 4 lei pe kilometru, in timp ce preturile normale sunt in jur de 1,4 lei pe kilometru. Asadar, autoritatile au spart monopolul companiei Fly, dar companiile care au primit licenta de aeroport practica aceleasi preturi aberante.

- Publicitate -

Am zis pas si m-am indreptat catre parcarea unde speram sa gasesc un taxi de la una din ma­-rile companii bucurestene. Surpriza insa, nicio masina. Un gardian mi-a explicat ca autori­tatile le-au interzis companiilor sa mai culeaga clientii din parcare si ca, daca vreau sa gasesc un taxi normal, trebuie sa ma deplasez pana la o statie impro­vizata, “aflata nu departe de acolo”. Nestiind cat de departe era statia indicata, am luat-o frumos, cu bagaje cu tot, la vale.

Cateva sute de metri mai incolo am realizat ridicolul situatiei in care ma aflam: statia improvizata era la mai bine de un kilometru distanta, iar pentru a ajunge la ea trebuia sa traversez doua drumuri si, mai ales, sa urc si sa cobor patru randuri de borduri inalte, cu bagajele dupa mine, care cantareau cateva zeci de kilograme. Daca as fi stiut de la inceput, as fi acceptat probabil sa platesc de trei ori mai mult.

Pe drumul catre Bucuresti, taximetristul care m-a cules de pe sosea mi-a explicat toata tarase­nia. Impunand o taxa mult prea mare pentru a putea fi suportata de companiile cu tarife normale, autoritatile au exclus aceste companii din aeroport. In plus, au gonit masinile lor si din parcare, pe motiv ca “deranjeaza”.

Prin urmare, calatorii, ro­mani sau straini, care sosesc pe aeroportul Otopeni au fost lasati la discretia acestor hoti la drumul mare, care praduiesc mai ceva ca in codru. Cateva zile mai tarziu, aveam sa ascult povestea unui pensionar care platise 150 de lei pe o calatorie care ar fi trebuit sa coste doar 40-50 de lei. Ploua si omul a urcat in primul taxi care a oprit la semnul lui. Era unul dintre taxiurile cu tarif triplu, dar cand si-a dat seama de capcana in cazuse era prea tarziu. Va ima­-ginati ce se intampla insa cu oamenii de la tara care vin cu treburi la Bucuresti?

Suntem in Uniunea Europeana de mai bine de trei ani. Ce fel de tara poate fi aceasta in care i se permite unei companii sa fure, profitand de nestiinta sau de gra­ba oamenilor? La fel se intampla si cu casele valutare, care practica doua cursuri de schimb diferite, unul foarte tentant, scris cu cifre de-o schioapa, pentru “cecuri de calatorie” si altul ridicol de mic, dar scris cu litere minuscule, pentru bancnote, adica pentru marea majoritate a clientilor. Mi s-a intamplat sa vad batrani plangand in fata unei case de schimb, dupa ce au realizat ca au fost pacaliti cu cateva zeci de lei. Politia nu avea cum sa-i ajute, deoarece casa de schimb respectase legea, afisase ambele cursuri.

Nu stiu daca doamna ambasadoare Elena Stefoi are timp sa citeasca Pagini Romanesti, dar in caz ca da, o rog frumos sa copieze acest articol la xerox si sa faca o nota catre sefii domniei sale de la Bucuresti. Nu se poate continua asa! Nu putem sa rama­nem impasibili la aceste practici care nu fac cinste niciunei tari civilizate. Daca Emil Boc si Traian Basescu vor sa fie credibili in planurile lor de a reforma si moderniza Romania, trebuie sa se ocupe si de aceste “fleacuri”, fiindca ele ne fac imaginea in lume.

Articolul precedentCeausescu vinde
Articolul următorBoc a dat drumul la restructurari
- Publicitate -
- Publicitate -
On continue de se protéger!

Ultimele articole

Biserica Catolică din Canada își cere scuze „fără echivoc” populațiilor autohtone

Biserica Catolică din Canada și-a cerut azi scuze populațiilor autohtone pentru suferințele provocate în școlile rezidențiale pentru indieni din...
- Publicitate -
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -