Peste magura mai straluceste o ultima raza de soare, iar in satul adancit intre coclauri linistea cuprinde ograzile, una dupa alta. Valica, omul care avea gospodaria pe dealul din fund, unde o mostenise de la o matusa vaduva, se uita, cu mana streasina, cum umbra se prelungea tot mai aproape de dansul. >Mai, da’ parca as fi la concertul de l-am vazut la judet, amu’ s-o terminat muzica si uite cum se lasa, incet-incet, cortina”.
De la stana din varful Radului, un cioban a inceput sa-si unduiasca jalea cu buciumul, urmat incet de un altul si apoi de un altul, de parca stana se facuse loc de sfat inr-o limba numai de ei stiuta. La iesle, vitele cele tinere, cu coarnele de-o palma, rumega in surdina si inpung din cand in cand staulul a harjoana, numai asa ca sa le auda Marioara din camara de sub grajd.
Pe masuta cu trei picioare din bucatarie, mamaliga abureste langa strachina cu branza si ulcica cu lapte de oi. Da’ hai, mai omule, ca t-a fi de-amu’ si s-o urat mamaligii de cand te-asteapta.
Brusc, scrasnetul franelor rau reglate, scuturatura vagonului ce parea ca vine dintr-o epoca de mult uitata si de atunci nu mai vazuse nici matura, nici sapun, adaugate la o bufnitura a capului de rama me-talica a geamului, mi-au oprit visul. Ajunsesem acasa, la locul copilariei mele. Cu greu ma strecor pe culoarul intunecat al vagonului, cobor la nimereala pe prima usa, la timp cat sa nu raman prizonierul unui tren grabit sa-si continue cat mai repede cursa in noapte, fara sa-i pese ca singurul calator evadase.
E ceva ce nu se potriveste cu amintirile mele, gandesc eu, ocolind de departe haita de caini ce trona pe peronul garii, mult prea blazati sa se mai deranjeze pentru un amarat de calator.
Cineva mi-a manipulat amintirile, sau poate ca manipuleaza doar realitatea, dar asta e chiar prea de tot, continui eu bodoganeala. Pe partea asta a drumului parca era un trotuar, sau poate ca si el era doar in visul meu.
De a doua zi a inceput sa ploua, incet dar indesat, ca in octombrie, chiar daca in calendar se arata inceput de iunie. Asta e, am aprins focul in vatra si a fost chiar mai bine, pentru ca povestile, precum stiti, se tes mai bine la gura sobei. Pe mama, bucuria revederii o facea sa uite de toate durerile de care mi se plangea la telefon.
Ca sa nu tac, la vreo doua-trei zile, ma apuca comentariile: Eu cred ca am inceput sa imbatranesc, sau poate ca am devenit mai mofturos ca de obicei, dar sa stii ca nu-mi mai place nimic pe aici, incep a zice. Parca lumea pe care o stiam s-a facut mai cenusie si mai stramba. Oamenii nu mai stiu sa zambeasca, sunt mereu grabiti fara motiv, peste targ se asterne incet, dar sigur, praful. Ce se intampla de fapt, pentru ca in mintea mea, altfel imi aduc aminte de aceste locuri?
E greu sa intelegi, baiete. Tu ai plecat demult, cand inca lumea era asa cum o vezi in mintea ta. Dupa tine au plecat altii si, asa, tot mai multi din cei pe care-i mai tii minte s-au imprastiat prin lume. Mai tii minte cu ce-ai plecat la tine, ma intreaba ea cu ochii iscoditori ?
Cum sa nu, parca a fost ieri, aveam bani de drum si o valiza cu ceva haine, raspund surprins de intrebare. Numai cu atat, continua ea intrebarea, ia mai gandeste-te putin. Pai cam atat, daca-mi amintesc bine.
Nu, copile, ai luat in sufletul tau tot ce era frumos, clipele care ti-au mangaiat sufletul, la fel ca si ceilalti care au plecat, fiecare a luat in sufletul lui cate o particica din ce i-a fost mai frumos, asa ca ce vezi acum e doar ce-a mai ramas. Deci sa nu te superi daca ceea ce vezi acum nu mai seamana cu tara din sufletul tau.
Daca povestea asta vi se pare cuoscuta, nu-i din vina mea, asa mi-a fost spusa, cat despre ce legatura poate sa aiba cu finantele dumneavostra, in numarul viitor.
