Pelicula “Nunta in Basarabia” a fost prezentata, zilele trecute, la Montréal, in cadrul Festival des Films du Monde (da, acela unde a venit, la inchidere, Gérard Depardieu). Si, dovada ca filmul a placut, el a fost reprogramat, la cererea publicului, pentru o proiectie suplimentara, la cinematograful Quartier Latin.
Povestea este inspirata chiar din viata regizorului, Napoleon Helmis: un roman care se casatoreste cu o basarabeanca merge la Chisinau sa faca nunta. Nu e nicidecum un film despre traditii; dimpotriva, e vorba de o nunta >moderna”, unde important e sa iasa evenimentul bine pe DVD si sa se castige cat mai multi bani. Filmul aduce in prim-plan o pianista, Vica (nu o prostituata, cum se obisnuieste) si un dirijor, Vlad. Un cuplu de indragostiti care rezista unei nunti in care frustrarile si prejudecatile romano-basarabene intra in scena.
Nunta in Basarabia are meritul de a pune in lumina proiectoarelor prejudecatile pe care le au romanii si basabenii unii fata de altii, efectul magic fiind ca, doar prin rostirea lor cu voce tare, ele sunt desfiintate instantaneu. Unchiul din Bucuresti al mirelui zice ca “basarabenii vorbesc doua limbi, dar niciuna bine”, la care mirele ii raspunde ca “Vica vorbeste romaneste mai bine decat noi”.
De partea cealalta sunt basarabenii, care exagereaza cu patriotismul pana la ridicol: tatal miresei se supara foc cand mirii il aleg pe Sfantul Nicolae ca ocrotitor al familiei (fiindca ar fi rus!), mirii depun flori si se inchina la monumentul lui Stefan cel Mare, “impresarului” roman de talente (unchiul mirelui) i se recita versuri si cantece patriotice… Meciul frustrarilor moldo-romane culmineaza cu intrebarea “Cand a fost tradata pentru prima data Basarabia?”, pusa de nasul moldovean.
Un film dinamic, bine ritmat, care a tinut sala montrealeza in hohote de ras. Un film bine documentat, mai bine zis documentat pe propria piele: tocmai de aceea evita capcana ideilor preconcepute si pastreaza o neutralitate de arbitru in meciul moldo-roman al reprosurilor.
