Padurea spanzuratului

Citește și

Vom vorbi in acest episod despre drama unui tanar ofiter din Armata Imperiala Austro-Ungara, care a refuzat sa mai lupte contra celor de acelasi sange cu el. A fost judecat ca tradator, condamnat si spanzurat langa localitatea Ghimes-Faget, la nord de Miercurea Ciuc. Asa ne-au fost prezentate faptele in romanul Padurea Spanzuratilor. Alte surse afirma si altceva. Cronicarul Cristian Grosu a completat sirul evenimentelor, in publicatiile Evenimentul Zilei din 5.06.1999 si Jurnalul National din 22.03.2004.

Andras Antal a fost unul dintre mar­torii incontestabili ai evenimentelor care au stat la baza romanului Padurea Spanzuratilor, scris de Liviu Rebreanu. Nascut in 1898, Antal inca mai traia in 2004, la varsta de 106 ani. Avea 19 ani in seara zilei de 10 mai 1917, cand a fost spanzurat sublocotenentul Emil Rebrea­nu, luminat de torte. Fata de situatia prezentata in romanul bine-cunoscut, ca si in filmul facut de Liviu Ciulei, ritua­lul executiei a fost mult mai simplu. Locul a fost ales ostentativ, chiar langa hotar, in asa fel incat trupele romane sa vada tristul eveniment.

- Publicitate -

Nefericitul ofiter a trecut rapid in lumea dreptilor, streangul fiind legat de un banal copac. Inaintea lui nu a mai existat alta executie. Victima a fost imediat ingropata, chiar la radacina pomului respectiv, langa un firisor de apa. Dupa razboi, in anul 1920, familia l-a deshumat si l-a mutat peste paraul Sant, un mic afluent al Trotusului, care reprezen­ta pana atunci granita dintre Imperiu si Regat. Identificarea cadavrului a fost simpla, deoarece fostul sublocotenent avea lipsa un deget de la mana stanga. Motivul dezertarii lui: voia sa treaca linia frontului, pentru a se stabili langa fratele sau, Liviu Rebreanu, aflat la Bucuresti. Daca ar fi trait, ar fi devenit, cel mai probabil, cumnat cu povestitorul Andras Antal, deoarece amandoi erau intr-un stadiu avansat pe calea casatoriei cu doua surori, Ilona si Maria, fiicele lui Gergely Laszlo, primarul din Ghimes-Faget.

Marea durere a lui Emil Rebreanu a inceput in clipa cand a fost transferat de pe frontul din Italia. A ajuns, in final, pe pozitiile avansate din Moldova, unde era obligat sa lupte, ca ofiter artilerist, contra fratilor sai romani. Toti camarazii stiau ca e singurul roman din regiment si il com­pa­timeau pentru asta. De altfel, inainte de a fi prins, mai incercase de doua ori sa trea­ca liniile frontului la romani si fusese iertat de fiecare data. Ar fi beneficiat de clementa chiar si a treia oara, dar a avut in buzunare cateva documente care au fost considerate de mare valoare. Scapa din nou doar daca ar fi pledat nevinovat, pe motiv ca a avut o ratacire de moment. Se pare ca s-a pierdut cu firea sau s-a incapatanat sa moara onorabil. Alte opinii afirma ca ar fi avut o cadere psihica, devenind adeptul devizei ca moartea nu este o infrangere si durerea este o senzatie benefica. Ca pregatire, era profesor de filosofie. A ramas antologica afirmatia pe care a facut-o inainte de a fi executat: Candva, poate ca oamenii vor gasi acel adevar de care au atata nevoie si vor sfarama orgoliile ce ne duc la pieire.

Trupele erau derutate, luptele – in­ver­su­nate, disperarea – pretutindeni. Cui ii mai pasa de dezertare, cand viata conta tot mai putin, singura intrebare fiind oare cine scapa? Pe langa austri­eci, maghiari, secui, cehi si romani ardeleni, in uniforma cenusie de honvezi si husari erau echipati croati, slovaci, slo­veni, sarbi, bosniaci, ruteni, sasi, sva­bi si polonezi. Comunicarea intre cele 11 natiuni componente ale Imperiului se facea in limbile oficiale, germana si ma­ghiara.

- Publicitate -

Ilona, fosta iubita a lui Emil Rebrea­nu, avusese trei casnicii esuate, desi abia implinise 19 ani cand l-a cunoscut pe sublocotenent. Casatorita de la 15 ani, ea se hotarase sa se desparta de primul ei sot, care plecase pe frontul din Italia si Galitia. Dupa raz­boi, s-a maritat din nou si s-a mutat la Budapesta, unde a nascut un copil, care se va stabili ulterior in California. Dupa un nou divort, Ilona s-a intors in tara, la Miercurea Ciuc, si s-a casatorit a treia oara. A murit in 1980, la varsta de 82 de ani, intr-o comuna din judetul Bihor; traise acolo in ultimii ani, alaturi de fiica rezultata din ultima casnicie – esuata si ea, la fel ca celelalte.

In timpul razboiului, romancierul Liviu Rebreanu, fost ofiter in armata Austro-Ungara, era supravegheat de serviciile secrete din Bucuresti. Luptele erau in toi si evenimentele imprevizibile se derulau in mod halucinant. In anul 1920, dupa ce l-a reinhumat pe fratele sau, pe malul celalalt al Pasului Ghi­mes-Palanca, Liviu Rebreanu a inceput sa caute datele necesare pentru viitorul roman, Padurea spanzuratilor. In final, s-a stabilit la Valea Mare, langa Pitesti, unde a cumpa­rat o intinsa plantatie viticola, asezata in panta, ce avea in mijloc un co­nac impu­nator. Aici va si muri scriitorul, la 1 septem­brie 1944. Nu apucase sa guste din fericirea care ar fi urmat, aceea de a fi arestat, anchetat si batut de comunisti si de a-si vedea via arata, pa­mantul confiscat, conacul devenit sediu de GAC.

Cercetari arhivistice recente au scos la iveala faptul ca Emil Rebreanu ar fi cazut psihic in urma refuzului fratelui sau, Liviu, de a-l primi la Bucuresti. Ra­ceala intervenita intre frati era pricinuita de Fanny Radulescu, sotia romancierului, care nu dorea sa fie deranjata in ca­minul conjugal, mai ales ca urma sa nasca. O alta varianta este aceea ca ea se temea de eventualele represalii generate de ascunderea unui dezertor in casa altui transfug, care se eschi­va de la mobilizarea austro-ungara. Si astfel, va­zandu-se abandonat de propriul frate, la care tinea deosebit de mult, Emil Rebreanu s-ar fi spanzurat cu mana lui, doborat de un lung sir de deceptii. Documentul care a condus la aceasta concluzie nu a fost insa oferit presei, asa ca nu se poate sti cu certitudine cat este legenda, cat adevar si daca martorului Andras Antal ii functiona perfect memoria, la varsta de 106 ani.

Ipotezele sunt multe si variate. Se presupune ca, pentru a mu­samaliza suicidul, romancierul ar fi apelat la imagi­natie, gasind ca inventie salvatoare intentia de dezertare a fratelui mai mic, acuzatie care ar fi dus la executia descri­sa in roman. Este greu de dat un raspuns la intrebarea: De ce oa­re, dupa razboi, cadavrul nu a fost adus in Bucuresti sau langa Pitesti, la Valea Mare, ori in locurile natale din Ardeal?

Indiferent de volumul supozitiilor si dovezilor pro sau contra, romanul Pa­du­rea spanzuratilor ramane o capodo­pera a literaturii romane. Repre­zinta un ca­pitol dramatic al istoriei noastre zbuciumate, in care razboaiele nu au adus decat jale si suspine. Nicolae Iorga spunea, candva, ca importanta pamantului unei tari se stabileste in functie de numarul eroilor ingropati in el.

Atunci cand a izbucnit razboiul, liderii puterilor beligerante – Rusia, Ma­rea Britanie, Germania, Austro-Ungaria si Franta – dadeau asigurari ca respecti­ve­le confruntari vor dura doar cateva luni. In august 1914, imparatul Wilhelm II al Germa­niei, privind parada trupelor care plecau pe front, a strigat de la tribuna: Va veti intoarce victoriosi, inainte de cade­rea frunzelor! In realitate, frunzele au cazut de cinci ori pana la inapo­ierea din razboi a armatei germane, in­frante. Imperiul s-a prabusit, iar impa­ra­tul si-a pierdut coroana. Acelasi lucru s-a intamplat cu ultimul imparat al Imperiului Austro-Ungar, Carl Von Habsburg-Lothringen. Exilat la Funchal, pe o insula din largul coastelor maroca­ne, el a murit de pneumonie, la 48 de ani.

Articolul precedent
Articolul următor
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele articole

Metallica vine în concert la Montreal

Următorul turneu Metallica în Europa şi America de Nord, pentru promovarea noului album al trupei de heavy metal intitulat...
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -