Warren Buffett, celebrul miliardar american, a afirmat, de curand, ca femeia de serviciu de la compania lui plateste mai mult impozit statului decat el insusi. Evident, nu este vorba despre suma de bani, ci despre proportia intre venituri si impozite.
Batranul Buffett, care a strans a treia avere a planetei, indeamna guvernul american sa-l taxeze mai mult, in concordanta cu profiturile realizate.
Mogulul finantelor americane canta demult alta melodie decat restul colegilor miliardari (cu exceptia lui Bill Gates). De altfel, el si-a donat aproape toata averea in scopuri caritabile, iar acum se plimba prin lume, ca sa-i convinga si pe alti imbogatiti sa redea societatii o parte din avutia lor. Nu gaseste prea multi adepti dar, cu autoritatea succesului sau in afaceri, batranul a pus pe tapet o tema economica ce trebuie luata in seama.
Realitatea este simpla: 10% din populatia globului detine 90% din bogatiile lui. Probabil ca aceasta proportie zdrobitoare nu se va schimba niciodata si poate ca nici n-ar trebui. Curentul socialist este splendid in dezbateri, dar in practica se dovedeste falimentar. Proportia 10-90 nu deranjeaza in mod real marea masa a celor care nu sunt in capul mesei.
Ceea ce starneste furia este incapacitatea guvernelor de a lasa neimpozitate profituri uriase ale marilor companii. La acest aspect se referea si Buffet. Peste tot in lume, bogatii au portite legislative si exceptii fiscale prin care reusesc sa ascunda mult din profit. Insulele off-shore nu au fost create de triburile care mai traiesc pe ele, ci de cei care vor sa-si ascunda averile.
Acum cativa ani, am vizitat Insulele Grand Cayman, ascunse in sudul Cubei. Acolo, intr-un orasel mare cam cat St-Sauveur, se afla o densitate impresionanta de banci, magazine de ceasuri scumpe si diamante. Este numai unul din paradisurile fiscale imprastiate pe tot globul.
Recesiunea din 2008 si marile tepe financiare din Statele Unite au trezit ura populatiei obisnuite fata de rechinii financiari. Cum este posibil ca americanul de rand sa munceasca din greu si sa mai si dea statului jumatate din castiguri, iar miliadarii sa scape neatinsi?
Comunistii si-ar freca mainile de placere, pentru ca am ajuns la stadiul de dezvoltare in care se pune problema redistributiei bogatiei. Ne-ar spune tovarasii ca asta au incercat ei sa faca, prin proprietatea tuturor si a nimanui.
Ceva trebuie totusi sa se intample. Fireste, nu merge metoda grobiana a comunistilor: luam de la cei 10% si dam la ceilalti 90%. Este necesara o regandire sau, mai bine zis, solutia este o ingradire a facilitatilor fiscale de care se bucura in prezent marile corporatii. In fond, societatea ar trebui sustinuta in proportie decisiva din impozitarea bogatilor si nu din cea a oamenilor obisnuiti.
Trebuie sa recunoastem ca nu-i deloc usor sa schimbi o lume in care legile sunt generate de cei care detin banul. Poate ca Warren Buffett stie ca puterea banilor este imposibil de contracarat, de aceea si propune sensibilizarea din om in om a marilor detinatori de averi. El poate crea o moda, mai ales in Statele Unite, buna de urmat si pe alte continente. Un pas catre o lume mai buna, care merita incurajat.
Pe miliardarii romani nu putem sa-i aducem in discutie: ei sunt in faza in care se bucura indecent de ce au dobandit. Ca sa gandesti ca Buffet, trebuie sa ai clasa, putin patriotism si multa decenta.