Măscăriciul, în culise

În organizarea ROCADE, pe 13 octombrie a avut loc al treilea eveniment teatral al anului, în care mari actori ai scenei româneşti au venit să joace la Montréal. Horaţiu Mălăele nu şi-a dezminţit nici de data aceasta reputaţia, oferind un spectacol extra­ordinar. După reprezentaţie, am stat de vorbă cu organizatoarea Simona Hodoş, pentru a vedea ce a mers bine şi ce nu, dar şi ce-i mai aşteaptă pe iubitorii teatrului românesc stabiliţi la Montréal.

Pagini Româneşti: După calitatea piesei Măscăriciul şi după numărul spectatorilor care au venit să o vadă, am putea spune că evenimen­tul a fost un succes remarcabil. Au existat însă nişte probleme la intrarea în sală – s-a aşteptat mai mult decât până acum, iar cei care n-au încăput în hol au stat la coadă în stradă. Ce s-a întâmplat, de fapt?

Simona Hodoş: A fost un spectacol cu totul special, extrem de complex, complicat chiar. După cum ştiţi, iniţial Horaţiu Mălăele trebuia să vină cu spectacolul PODU’ în acest turneu canadian. Piesa fusese programată cu 6 luni înainte, iar contractul cu Teatrul Metropolis era semnat încă de la începutul anului. Din păcate, a intervenit un element de forţă majoră, care l-a reţinut pe George Ivascu şi a făcut imposibilă deplasarea sa la Montréal. În această situaţie, pentru că respectăm publicul – şi noi, şi marii noştri artişti – am decis de comun acord cu dumnealor să aducem în loc un spectacol cu totul deosebit, după cum au putut constata cei care au fost în sală, Măscăriciul.

- Publicitate -

Însă aici au apărut complicaţiile: partenerul domnului Mălăele, minunatul Niculae Urs, avea deja contracte ferme în România şi a existat o singură soluţie – foarte riscantă, ce-i drept -, aceea de a-l aştepta la Montréal chiar în după-amiaza reprezentaţiei. Numai că din valiza cu decor au lipsit câteva obiecte foarte importante, fapt care s-a descoperit exact la repetiţia dinaintea spectacolului. În sfârşit, acest aspect a determinat întârzierea: accesul în sală nu a putut avea loc ca de obicei, cu jumătate de oră înainte de începerea piesei, ceea ce a făcut că holul să devină neîncăpător deja pentru cei care au venit să-şi ia biletele direct la sală, iar cei care aveau deja bilete au făcut coadă afară. A fost un moment de şoc şi pentru mine însămi când am văzut atâta lume afară, mai ales că responsabilii sălii au hotărât să închidă uşa la intrare, până se eliberează holul. În momentul în care am văzut oamenii afară, le-am spus că în 5 minute se va intra, ceea ce s-a şi întâmplat.

P.R.: Într-un mesaj primit la redacţie, un cititor ne spunea că nu şi-a putut găsi loc în sală alături cu soţia (fiindcă a intrat mai la urmă, când totul era deja ocupat) şi era de părere că sala este prea mică pentru asemenea evenimente. Veţi încerca o sală mai mare?

S.H.: Sala în care s-au desfăşurat până acum spectacolele organizate de noi are 300 de locuri, o acustică foarte bună şi este construită în amfiteatru, aşa cum se cuvine. Nu este o sală de liceu, improprie acestui tip de evenimente. De aceea, momentul schimbării este strict legat de momentul în care capacitatea ei va fi depă­şită. Dar noi suntem încă la faza în care ne străduim să creăm un public de teatru stabil, care să fie un adevărat partener al artiştilor invitaţi – căci un spectacol fără public pe măsură nu poate niciodată să fie îm­plinit. Îmi pare sincer rău pentru persoanele care au avut inconveniente şi aş vrea, cu aceasta ocazie, să le spun – şi o voi face de fiecare dată – să nu ezite să ne semnaleze ceea ce-i deranjează, chiar la sală,  mie personal sau celor 3-4 oameni din echipă.

PR: Altcineva ne-a atras atenţia că ar fi fost prea multe locuri rezervate. Cum veţi rezolva problema la spectacolele următoare?

S.H.: Locurile rezervate sunt păstrate pentru ultimii veniţi, nu doar pentru invitaţi. Există şi invitaţi – în general, câţiva oficiali şi persoane care ne ajută major şi dezinteresat şi care meri­ta măcar nişte locuri rezervate – însă numărul lor nu depăşeşte 20 de persoane pe spectacol. Ce vedem însă în sală este o rezervă “strategică” de încă vreo 20 de locuri, aşezate în aşa fel încât, dacă cineva vine mai târziu şi se aşază, să nu deranjeze spectacolul.      Tocmai pentru a evita inconveniente şi mai mari, de obicei aşteptăm câteva minute până se instalează toată lumea şi îşi găseşte starea de spirit potrivită unei reprezentaţii de teatru. Acest lucru nu s-a spus expres până acum, aşa cum nu am spus că este total nepotri­vit, adică interzis, să se facă fotografii cu blitz, fiindcă deranjează actorii şi ies, oricum, prost. După acest spectacol, al treilea, deja ne cunoaştem mai bine şi publicul, dar şi posibilele neajunsuri. Nu trebuie uitat totuşi că proiectul acesta s-a născut din nevoie şi dragoste de teatru, însă mijloacele noastre materiale sunt încă modeste, aşa că unele lipsuri nu le putem acoperi decât cu căldură umană, înţelegere şi bucuria de a avea parte de aceste întâlniri cu teatrul româ­nesc de elită, care cred că pot fi deasupra unor posibile probleme de organizare.

P.R.: Aţi anunţat deja următorul spectacol pe anul acesta, cu Maia Morgenstern. Pentru 2011 ce mai pregăţiţi?

S.H.: Prezenţa la Montréal a doamnei Maia Morgenstern este legată şi de Festivalul Filmului Românesc, ediţia a IV-a, care va debuta în 1 decembrie, în sala CinéRobothèque a ONF -Oficiul Naţional al Filmului din Canada. Bineînţeles că vom avea şi alţi invitaţi de prestigiu din România şi o mulţime de filme interesante, ca întotdeauna.

Iar pentru anul viitor, planuri avem multe, însă ne vom concentra pe cele trei mari programe lansate de Asociaţia ROCADE în cei aproape 5 ani de existentă: EUROfEST în Parcul Jean-Drapeau (care va avea loc duminică, 10 iulie 2011), Festivalul Filmului Românesc (extins la Québec şi Toronto) şi, bineînţeles, turneele teatrului bucureştean în Canada. Suntem în discuţii cu teatre şi actori de prestigiu, însă programul oficial aş vrea să-l anunţ abia în ianuarie. Nu este o superstiţie: pur şi simplu vrem să încheiem cu bine ultimul proiect pe anul acesta şi abia apoi să trecem la agenda lui 2011.