Nimic nu e mai banal, intr-un oraș ca Montréalul, decât o calatorie cu metroul. Știm pe de rost, ca pe o poezie, numele si succesiunea statiilor. Dar ce înseamnă ele, ce evocă și ce loc ocupă în imaginarul sau în istoria locului în care trăim? Pe parcursul mai multor numere, vă vom infățișa, pe scurt, “povestea” acestor nume.
Laurier
Sir Wilfrid Laurier, al cărui nume a fost dat unei bine cunoscute staţii de metrou din cartierul Mont-Royal, a fost unul dintre politicienii care au lăsat urme durabile în istoria Canadei.
S-a născut în 1841, la Saint-Lin, Québec, într-o familie de agricultori. A urmat şcoala primară în sat, şi-a continuat studiile la un colegiu catolic, într-un oraş din apropiere,
New Glasgow, şi a studiat dreptul la Universitatea McGill din Montréal. A început să practice avocatura în 1864 şi a devenit membru al Partidului Liberal, partidul roşu, cum era numit în epocă, în opoziţie cu partidul albastru, Conservator, care domina viaţa politică a Canadei.
A condus ziarul de orientare liberală Le Défricheur, pronunţându-se pentru emanciparea economică a Québecului, ceea ce i-a atras critici virulente din partea clerului tradiţionalist, pentru care valorile fundamentale ale locuitorilor franco- foni din Québec trebuiau să fie pământul, familia (cât mai numeroasă) şi religia.
A fost ales deputat în parlamentul federal, în Camera Comunelor, în 1874. S-a remarcat ca orator şi polemist, ca apărător al lui Louis Riel în 1885 şi a devenit preşedinte al Partidului Liberal, în 1887.
Liberalii, sub conducerea lui Wilfrid Laurier, au ajuns la putere în 1896, după 18 ani de guvernare conservatoare. Şi guvernarea liberală va fi lungă, până în 1911, şi va fi marcată de o prosperitate şi o dezvoltare economică viguroasă, cum Canada nu mai cunoscuse până atunci.
În plus, cei 15 ani de regim liberal sub conducerea celui dintâi premier francofon din istoria Canadei au consemnat şi o intensificare a demersurilor de emancipare a ţării de sub tutela britanică. Wilfrid Laurier a fost extrem de reticent în a da curs invitaţiilor de a participa la conferinţele imperiale organizate la Londra şi a acceptat înnobilarea sa de către Regina Victoria, în 1897, doar pentru a evita un conflict diplomatic.
Efect şi, totodată, cauză a avântului economic din epoca lui Wilfrid Laurier, imigraţia intensă spre vestul Canadei a condus la apariţia pe harta ţării a două noi provincii, Alberta şi Saskatchewan. Reţeaua de căi ferate s-a îmbogăţit cu două noi linii intercontinentale.
Liberalii au pierdut puterea, în favoarea conservatorilor în 1911, dar Laurier a continuat să fie preşedinte de partid până în 1917.
A încetat din viaţă în 1919, regretat de întreaga societate canadiană. Funeralille sale au fost fastuoase şi numărul celor care le-au urmărit la Ottawa pe străzi a depăşit 50 de mii de oameni. Funeraliile lui Wilfrid Laurier s-au numărat printre primele evenimente filmate din Canada.
