Un om şi mai multe talente

Citește și

Simona Plopeanu
Simona Plopeanu
Simona Plopeanu are studii in literatura (Universitatea de Vest, Timisoara) si in jurnalism si "sciences de l'information" (Université de Montréal). Colaboratoare a ziarului Pagini Romanesti din 2004. In prezent, lucreaza ca specialist in informatie ("recherche") in invatamantul universitar din Québec.

În seara de 13 octombrie, spectacolul Măscăriciul, cu Horaţiu Mălăele şi Nicolae Urs, s-a jucat, cu casa închisă, la sala Pavillon de l’Entrepôt din Lachine.

Un text reuşit (prelucrare după piesa Cântecul lebedei, a lui Cehov, făcută de actorul din rolul secundar), o regie frumos dozată (semnată de Horaţiu Mălăele) şi – nicio surpriză – un joc excelent. Reţeta e simplă, dar rareori iese aşa de bine. Am înţeles de ce unul dintre spectatori ne-a spus, înainte de intrarea în sală, că mai văzuse piesa de trei ori la Bucureşti şi că ţinea să o vadă şi a patra oară, aici.

- Publicitate -

În România, Măscăriciul se joacă de 5 ani la Bulandra şi fiecare reprezentaţie a făcut “salle comble”. La Montréal, biletele s-au terminat cu o seară înainte de spectacol la Librăria Pagini Româneşti. Şi la Toronto, unde spectacolul s-a jucat în seara următoare, sala a fost arhiplină.

Şi, întrucât de data aceasta totul s-a desfăşurat pe “fast-forward”, n-a mai fost răgaz de interviuri, vizite sau meciuri de tenis, ca acum doi ani. Însă, pentru cei care n-au fost “pe fază” atunci, redăm mai jos fragmente din interviul realizat de Simona Plopeanu în timpul vizitei lui Horaţiu Mălăele la Librăria Pagini Româneşti. Interviu care “s-a lăsat”, cum vedeţi mai jos, şi cu un autoportret.

Un interviu cu Horaţiu Mălăele! Un “défi” pe cinste, pentru orice ziarist. Pe drumul spre redacţie anti­cipez întrebări pline de miez şi răspunsuri debor­dând de umor. Cum actorul are atât experienţa scenei, cât şi a platoului de filmat – la care se adaugă mai recentele ten­taţii regizorale -, cum omul desenează, pictează şi face caricaturi aşa cum – vorba lui Păstorel – face găina ouă, domeniul de explorat se arată, vast şi seducător, înainte-mi. Doar că, aşezaţi vis-à-vis, mă trezesc că, departe de a fi veselă, discuţia noastră se îndreaptă spre zo­nele profunde ale gândirii.

- Publicitate -

Pagini Româneşti: Actorie, regie, desen. Cum e să fii atât de talentat?

Horaţiu Mălăele: Asta a fost o binecu­vântare, pentru că sunt un om care se plictiseşte foarte repede. Şi faptul că am avut posibilitatea să deschid o altă uşă imediat după ce m-am plictisit, mi-a dat noi forţe, de fiecare dată. Însă am făcut publice numai lucrurile pe care am crezut că merită să le fac publice.

P.R.: Aţi devenit actor dintr-o întâm­plare…

H.M.: Venisem în Bucureşti cu intenţia decla­rată de a da la Arte Plastice şi, în plimbările mele prin Bucureşti, m-am izbit de Teatrul Bulandra, unde am văzut nişte spectacole de referinţă. Am nimerit exact în epicentrul unei mişcări fenomenale, care s-a numit “re­teatralizarea tea­trului”, condusă de acest stegar care a fost şi este  Liviu Ciulei. Am văzut niş­te spectacole mari, care au rămas în memoria tea­trului românesc; atunci mi-am zis că poate aş putea să fac şi eu meseria asta, de actor.

P.R.: Când aţi terminat studiile, eraţi deja considerat “genial”. Cum e să porneşti la drum cu această etichetă?

H.M.: Plecasem cu o firmă destul de bună din Casandra – Casandra fiind ultima haltă a Institutului de teatru; prin Casan­dra se fă­cea trecerea spre spectacolul profesionist (spun “se făcea”, fiindcă am înţeles că nu mai există). Şi plecasem destul de împopoţonat de acolo spre Piatra-Neamţ (unde Cătălina Buzoianu punea în scenă Tinereţe fără bă­trâ­­neţe – n. red.). Când am ajuns, Cătălina Buzoianu m-a distribuit în rolul unui copac. Făceam nu o figuraţie, o megafiguraţie.

P.R.: Aţi fost un copac genial?

H.M.: Am fost un copac destul de bun. Repetiţiile s-au întrerupt, am luat o vacanţă, din toamnă lucrurile s-au schimbat. (A “sărit” direct în rolul principal, în aceeaşi piesă, fapt ce a constituit înce­pu­tul unei lungi serii de roluri mari – n. red.)

P.R.: Sunteţi adeseori defi­nit ca “actor de comedie”…

H.M.: Asta este o grabă. Şi o lipsă. Pentru că sunt, îndeobşte, prizat după recreaţiile mele din televiziune sau accidentele mele din televiziune, mai bune sau mai puţin bune, asta contează mai puţin.

Dar cine a avut curiozitatea să mă vadă în spectacolele de la Teatrul Nottara – de exemplu, în Fraţii Karamazov sau în Aceşti îngeri trişti sau în Unchiul Vanea – şi-a dat seama că lucrurile nu stau chiar aşa.

P.R.: Se poate aluneca foarte repede spre “umorul de proastă calitate”. Cum faceţi să menţineţi umorul la cotele lui înalte?

H.M.: Cotele înalte ale umorului… cine le cunoaşte? Ştim cam pe unde sunt extre­me­le; evident, nu-mi place să alunec la o extremă de jos. Însă eu cred că e bine că există umor de proastă calitate, fiindcă nu­mai prin comparaţie îţi poţi da seama ce înseamnă umor de bună calitate. Pericolul este când se cultivă numai un asemenea tip de umor şi atunci când lucrurile înoată într-un singur sens; atunci da, e periculos.

P.R.: V-a tentat vreodată politica?

H.M.: Deloc. Sunt paralel cu viaţa politică.

P.R.: Afacerile?

H.M.: Nu sunt un bun afacerist. Sunt oameni care pleacă în oraş cu un milion şi vin cu patru. Eu plec cu un milion şi vin cu o gaură de 20 de milioane.

La Montréal, ca vorbitor de limbă franceză, se simte bine. Păcat că-i vremea aşa rece.  Când l-am rugat să ne deseneze un român din Canada, a propus repede: “Mai bine mă fac pe mine la Montréal – cu fes şi fular, că-i frig aici…”

- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele articole

Scriitorul Salman Rushdie a fost atacat în timpul unei conferințe la New York

Update: Poliția statului New York a anunțat că Rushdie a fost înjunghiat în zona gâtului și a fost transportat...
- Publicitate -
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -