Victorii pe linie pentru boxerii români

Aproape 12.000 de spectatori au urmărit, la Centre Bell, o gală de box în care vedete au fost boxerii români Lucian Bute, Adrian Diaconu şi Ion Ionuţ, alias Jo Jo Dan. Bute şi Diaconu au arătat, prin prestaţiile lor, că sunt piese de rezistenţă în boxul mondial.

Despre Jo Jo Dan nu prea avem cuvinte de laudă, dar nu din vina lui. Interbox i-a adus iarăşi un adversar de slabă calitate: argentinianul Andreas Pablo Villa­fane, în ciuda celor 24 de meciuri din palmares, nu a arătat nimic. După trei reprize de figuraţie, la începutul reprizei a patra, s-a aşezat în genunchi, fără să fie lovit. A ascultat numără­toarea şi a primit cu seninătate KO-ul dictat de arbitru. Pentru român, a fost a 27-a victorie, una fără glorie însă.

Cu totul altfel s-a derulat meciul lui Diaconu. Acesta a avut, în boxerul american de origine palestiniană Omar Sheika, un adversar redutabil, care şi-a vândut scump pielea la Montréal. Pugilist cu mare experienţă interna­ţională, Sheika a atacat tot meciul, a plasat lovituri puternice, reuşind chiar, în repriza a doua, să-l expedieze pe Adrian la podea. Boxerul român s-a ridicat însă şi a urmat planul de meci stabilit cu antreno­rul lui: atacuri dure la corp, laterale la figură, pressing pe adversar, multe lovituri care şi-au găsit ţinta şi au punctat decisiv pentru Adrian. Românul a câştigat prin decizia unanimă a celor trei arbitri. Prin această victorie, lui Adrian i s-au redeschis uşile spre o luptă pentru un titlu mondial.

Meciul vedetă, dintre campionul Lucian Bute (foto) şi aspirantul Jesse Brinkley, a început cu un studiu prelungit al celor doi boxeri. În repriza a doua, Brinkley atacă, reuşeşte câteva lovituri izolate, care îi dau câştigată repriza, singura în acest meci.

Din repriza a treia, s-a impus boxul în linie, cu loviturile curate şi eficiente ale lui Bute. Upercutul de… Pechea îşi face simţită prezenţa, iar în repriza a cincea atinge ficatul lui Brinkley, acesta ascultând pentru prima oară numărătoarea arbitrului de ring. Curajos, Brinkley s-a ridicat şi a continuat meciul. În repriza a şaptea, u­­percutul lui Lucian îşi loveşte din nou ţinta şi urmează o nouă numărătoare. Un magistral upercut, în repriza a 9-a, al lui Lucian, pune capăt meciului, care deveni­se inegal. În uralele pu-blicului, Lucian obţine a 27-a victorie din strălucita sa carieră de pugilist.

Andre Ward îl provoacă pe Lucian Bute Anul viitor are şanse să devină “anul lui Bute” în boxul profesionist. Andre Ward, cam- pio­nul mondial WBA la super-mij­locie, i-a aruncat mănuşa lui Lucian şi l-a provocat la luptă. “Cred că un astfel de meci ar fi ceva uriaş”, a declarat presei Andre Ward, care participă în acest moment la turneul Super Six World Boxing Classic, un turneu ce reuneşte cei mai buni 6 pugilişti ai categoriei super-mijlocie, cu excepţia lui Bute. Înainte de un asemenea meci, Lucian Bute ar putea să boxeze, pe 12 martie 2011, împotriva fostului campion mondial Kelly Pavlik.

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare