Încredinţarea copiilor

Citește și

În urma unei rupturi în viaţa de familie, amândoi pă­­rinţii pot cere şi obţine încredinţarea copiilor spre creştere şi educare, ceea ce aici numim custodia sau garda copiilor. În cazul în care părinţii nu reuşesc să se înţeleagă asupra tipului de custodie sau de gardă, ei pot apela fie la medierea în domeniul familiei (căreia i-am consacrat două articole anterioare), fie la negociere. Această din urmă metodă presupune ca fiecare dintre părinţi să dea mandat unui avocat, pentru a negocia o convenţie în acest sens (pentru detalii, consultaţi capsula Educaloi Les méthodes alternatives de règlement de conflit).

Fie prin înţelegere, fie în faţa unui judecător (în caz de conflict), există po­sibilitatea să fie acordate două tipuri de custodie: custodia partajată (sau alternativă) şi custodia exclusivă.

- Publicitate -

Custodia partajată este atunci când copilul petrece între 40% şi 60% din an, adică între 146 şi 219 zile din totalul unui an calendaristic, cu fiecare dintre părinţi.

În cazul în care copilul stă mai mult de 60% din an cu unul dintre părinţi, adică mai mult de 219 zile, atunci vorbim de custodie exclusivă. În aces caz, judecătorul poate acorda un drept de vizită (numit şi drept de acces) celuilalt părinte, care nu are custodia copilului, permiţându-i astfel să păstre­ze contactul cu acesta.

Pentru stabilirea tipului de custo­die, judecătorul va analiza tot timpul interesul copilului. El va acorda garda partajată atunci când ambii părinţi sunt în măsură să asigure stabilitatea necesară dezvoltării copilului, şi anume :

- Publicitate -

– ambii  părinţi sunt capabili şi competenţi să se ocupe de copil (de exemplu, când amândoi îi pot asigura condiţii de locuit corespunzătoare, cum ar fi cameră separată şi când s-au implicat în egală măsură în creşterea şi educarea lui);

– cei doi comunică bine între ei şi nu sunt în conflict (de exemplu, chiar dacă nu-şi vorbesc decât atunci când este ne­cesar, părinţii nu se denigrează şi au apelat, eventual, la un caiet prin intermediul căruia comunică privitor la copil);

– domiciliile părinţilor sunt apro-piate unul de celălalt (de exemplu, la o distanţă de 1,5 km).

De-a lungul timpului, pot însă interveni schimbări care să determine schimbarea tipului de custodie stabilit. Asemenea situaţii apar atunci când unul dintre părinţi se mută în străinătate sau are probleme grave de sănătate, dacă unul dintre părinţi împiedică comunicarea copilului cu celălalt părinte sau atunci când copilul îşi exprimă dorinţa de a locui cu celălalt părinte. Judecă­to­rul va reevalua situaţia, având în vedere interesul copilului.

În toate situaţiile care îl privesc, copilul are dreptul să îi spună opinia sa  judecătorului. Mai mult chiar, atunci când este în interesul copilului – la cererea unuia dintre părinţi sau din oficiu -, judecătorul poate numi un avocat copilului.

Dar, indiferent care dintre părinţi primeşte custodia copilului, ambii îşi exercită autoritatea parentală (despre care am scris într-un număr anterior), autoritate care se termină atunci când copilul împlineşte 18 ani. Aceeaşi limită de vârstă se aplică şi când vorbim de custodia unui copil. De reţinut, de ase­me­­nea, că garda copilului poate fi încre­din­ţată şi unei terţe persoane, însă prio­ritate au părinţii.

- Publicitate -
- Publicitate -
On continue de se protéger!

Ultimele articole

Muzeul Grevin din Montreal s-a închis

Muzeul Grevin din Montreal a anunțat azi că își închide porțile definitiv. Decizia a intrat în vigoare imediat. „După un...
- Publicitate -
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -