Ziua lupilor

La 30 noiembrie a.c., se împlinesc 72 de ani de la masacrul din pădurea Tâncăbeşti, de lângă Bucureşti. Unul dintre acele momente unice ale istoriei, greu de justificat. El a reprezentat scânteia care a declanşat văpaia răzbunărilor viitoare.  Nu conta numărul victimelor, vinovăţia sau nevinovăţia celor ce urmau să dispară sau modul prin care erau reduşi la tăcere. Fiecare latură a baricadei considera că dreptatea este de partea ei.

La 9 februarie 1938, regele Carol al II-lea a demis guvernul condus de Octavian Goga şi a instaurat dictatura perso­nală. Prim-ministru l-a desemnat pe Patriarhul Miron Cristea, sub ochii căruia va curge mult sânge. La sfârşitul lunii martie, au fost desfiinţate toate partidele istorice, urmând să fie impus Partidul Regal, o organizaţie politică dictatorială, ce purta denumirea Frontul Renaşterii Naţionale. În aceste condiţii, curentul legionar a apărut ca o alternativă salvatoare, concretă şi pragmatică, atrăgând mulţi simpatizanţi, mai ales din elita intelectuală, sătulă de  prestaţia foştilor guvernanţi.

În volumul Pasiuni şi Crime Regale (Editura Junimea Română, Târ­go­vişte, 1998), autoarea Ioana Damaschin a deta-liat fenomenul revan­şard al vremii. Voi căuta să-l prezint într-un rezumat succint, la care voi adăuga câteva date de larg interes, culese din lucrarea lui Paul Şte­fă­nescu, Culisele României (Editura Obiectiv, Craiova, 2003).

Primul conducător al Mişcării Legionare a fost Corneliu Zelea Codreanu, zis şi Căpitanul, născut la 13 septembrie 1899, în localitatea Huşi. Codreanu a urmat Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu, de lângă Târgovişte, după care s-a înscris la Şcoala Militară de Ofiţeri de Infanterie din Botoşani. A fost apoi admis la Facultatea de Drept din Iaşi unde, în 1922, datorită unor abuzuri etnice, a întemeiat Asociaţia Studenţilor Creştini. Tot în acea perioadă a fost membru fondator al mai multor organizaţii anticomuniste, precum Legiunea Arhanghelul Mihail. Din cele declarate în nenumărate rânduri, ceea ce dorea el era să redea libertatea unei ţări înă­buşite de regimul carlist, să stârpească corupţia şi jaful, să restituie românilor bo­gă­ţiile ţării, înstrăi­nate de rege şi de amanta lui care, la rândul ei, avea mulţi protejaţi.

Arestat la 17 aprilie 1938, Căpitanul a fost acuzat de trădare de ţară. La acele în­vinuiri se adăuga şi faptul că primul-ministru I.G. Duca fusese împuşcat cu cinci ani în urmă, la 29 decembrie 1933, în gara Sinaia. Corneliu Codreanu a afirmat că nu el a dat ordinul de a fi comisă această crimă.

Condamnat la 10 ani de închisoare, Căpitanul a fost încarcerat la Râmnicu Sărat, unde erau şi alţi legionari, acuzaţi pentru diferite delicte. După şapte luni de detenţie, a urmat acea noapte de autentic asasinat politic, o măsură greu de comentat, care va duce la un şir lung de răzbu­nă­ri viitoare. Noaptea de 29 spre 30 no­iembrie 1938 preceda două sărbători: Sfân­tul Andrei şi, după  o veche legendă a dacilor, Ziua Lupilor. Presa vremii avansa supoziţia că asasinatele s-au fă­cut la cere­rea regelui, influenţat de metresa sa, Mag­da Elena Lupescu, care avea o mare aver­siune faţă de doctrina legio­na­ră. Intermediar a fost şeful guvernului, Armand Căli­nes­cu, care va fi şi el pedepsit pentru mă­celul pe care îl acceptase.

Întregul lot ce urma să fie transferat de la Râmnicu Sărat a fost scos în curtea închisorii. Din grupul condam­naţilor fă­ceau parte: Corneliu Zelea Codreanu, Cons­tantinescu Nicolae, Ca­­ra­nica Ion, Belimace Doru, Bozântan Iosif, Cara­tă­nase Ion, Curcă Ştefan, Pele Ion, State Grigore, Atanasiu Ion, Bogdan Gavrilă, Vlad Radu, Georgescu Ştefan şi Trandafir Ion. Comandantul temniţei, maiorul Scarlat Roşianu, i-a predat pe cei 14 legionari maiorilor Iosif Dinulescu şi Aristide Macoveanu, veniţi special de la Bucureşti. Deţinuţii au fost urcaţi în două dube. Stă­teau pe bănci simple, fără spătar, legaţi la mâini şi la picioare. În spatele fiecărui legionar se afla câte un jandarm; aceştia primiseră instruc­ţiuni să foloseas­că laţul pentru a-i strangula pe deţinuţii pe care îi aveau în primire. În spatele lui  Codreanu se afla plutonierul Constan­tin Sârbu care, doi ani mai târziu, va face dezvăluiri sen­zaţionale.

Când maşinile au ajuns în pădurea Tâncăbeşti, cei doi ofiţeri au ordonat su-grumarea celor legaţi. Au urmat câteva gemete şi horcăituri, după care s-a aşternut liniştea. Cu perdelele trase, maşinile şi-au continuat drumul până la Jilava. La ora 7 dimineaţa, cadavrele erau aşteptate de comandantul închisorii, colonelul Ştefan Gherovici, îm­preună cu maiorul magistrat Dan Pascu, procurorul militar, colonelul Vasile Zeciu şi medicul legist, lt.- col. Alexandru Ionescu. O groapă mare era deja făcută. Târâţi afară din maşini, legio­narii morţi au fost aşezaţi cu faţa în jos şi împuşcaţi în spate. Aceasta  pentru a  simula că au vrut să evadeze de sub escortă; gâturile lor păstrau însă semnele laţurilor care le luaseră viaţa.

Procesul verbal de constatare a fost semnat de cei prezenţi. Pentru acest carnagiu, generalul Ion Bengliu, şeful Ins­pecto­ratului General al Jandarmeriei, a primit un premiu de 4 milioane de lei, colonelul Ştefan Gherovici, un milion de lei, plutonierul Constantin Sârbu, care îl sugrumase pe Codreanu, 20 de mii de lei, lista fiind lungă. De teamă că legionarii vor dezgropa cadavrele, ca să afle cum au fost asasinaţi camarazii lor, comandantul închisorii i-a adunat pe toţi jandarmii participanţi la sinistra crimă şi le-a ordonat să arunce peste cadavre 15 damigene cu vitriol, însumând 750 de litri de acid sulfuric, după care, peste groapa astupată s-a turnat o placă de beton, făcută din 30 de to­ne de ciment.

Ca un prim răspuns al părţii adver­se, la 21 septembrie 1939, pe bulevardul Ştirbei Vodă, a fost asasinat, într-o ambuscadă, primul-ministru ţă­rănist, Armand Călinescu. Du­pă cum se ştie, roata istoriei s-a învârtit într-un mod imprevizibil. La 14 septembrie 1940, s-a format Guvernul Naţional-Legionar, Comandantul Horia Sima fiind vicepreşedinte al Consiliului de Mi­niştri, adjunctul premierului Ion Antonescu. Du­pă preluarea puterii de către legionari, în noaptea de 26 spre 27 noiem­brie 1940, a urmat pedepsirea vino­vaţilor. La finalul anchetei, au fost împuşcaţi, în celulele de la Jilava, atât autorii masacrului din pădurea Tâncă­beşti, cât şi superio­rii lor, complici cufuncţii înalte şi grade mari, totalul fiind de 65 de acuzaţi.

În urma unor grave neînţelegeri şi pentru a stopa măsurile radicale ale parte­nerilor de guvernare, la 21 ianuarie 1941, Ion Antonescu a ordonat cunoscuta lovitură de stat. Au fost ares­taţi câţi­va exponenţi ai Mişcării Legionare, mulţi au fugit peste hotare, alţii au fost condam­naţi la moarte. Roata istoriei s-a răsucit din nou. La 23 august 1944, mare­şalul Ion Antonescu a fost arestat de regele Mi­hai, iar comuniştii l-au executat în seara zile de 1 iunie 1946. După în­fiin­ţarea Securităţii Popo­rului, toţi legionarii au fost trimişi în lagărele de exterminare comuniste.

În decembrie 1989, tot comuniştii au fost aceia care şi-au împuş­cat propriul conducător, excesiv de adulat şi mitificat, “cel mai iubit fiu al poporului”. În sfânta zi de Crăciun, Nicolae Ceauşescu a fost ciuruit de fostele lui slugi duplicitare, nu de legionari, nici de ţărănişti sau de liberalii autentici.

În realitate, dramele descrise sunt mult mai complexe. Voi reveni asupra perioadelor respective cu altă ocazie.