Din nou, vremea cadourilor. Cum staţi cu inspiraţia?

Dacă nimic nu vi se pare suficient de interesant sau de original, nu v-ar strica o vizită la Place Bonaventure, unde s-a deschis, ca în fiecare an, Salon des métiers d’art. Ajunşi acolo, s-ar putea chiar să cădeţi în cealaltă extremă şi să aveţi, efectiv, “l’embarras du choix”. Oferta este atât de mare încât vă trebuie câteva ore bune ca să parcurgeţi – în viteză – majoritatea standurilor. Un singur sfat: nu vă repeziţi să cumpăraţi imediat un obiect care vă place – aveţi toate şansele să regretaţi, câţiva paşi mai încolo.

Haine, încălţări, accesorii, obiecte de uz casnic, decoraţii de tot felul… Imposibil să nu treci, cu lăcomie, de la un stand la altul, pătruns de spiritul sărbă­toresc al locului. Fiindcă un brad uriaş, decorat cum se cuvine, te întâmpină încă de la sosire şi îţi aminteşte că, de Crăciun, se cade să te răsfeţi puţin.

Să vă spunem mai întâi că, deşi exponatele sunt realizate manual, de meşteri artizani şi artişti, asta nu înseamnă că preţurile sunt de speriat. Dacă anul acesta aveţi, pentru cadouri, un buget mai subţirel, puteţi opta, de pildă, pentru un set de bol şi ceaşcă pentru micul dejun, din sticlă pictată (13$ fiecare, stand Tour à Tour, Diane Demers / Dominique Didier).

De la Sass, puteţi lua, la numai 22$, o frumoasă eşarfă de mătase co­-lorată sau, tot de acolo, pentru 29$, un fantezist set de bijuterii – broşă şi cercei din piele, pânză, metal şi mici pietre preţioase.

Un alt cadou drăguţ – şi apreciat mai ales de proaspeţii părinţi – poate fi o cache-prise de curent, frumos decorată, pe care o puteţi lua la 20 sau la 22$, de la Caron Nolet. Sau, tot de acolo, la 15-20$, o veioză micuţă pentru camera copilului, decorată cu flori sau cu animale simpatice.

Agrafe de păr (în jur de 15$), săpunuri naturale (pornind de la 5$ bucata), decoraţii pentru brad din diverse materiale (12$, cele din ceramică, la Poterie Hazama) pot fi cadouri interesante pentru toate vârstele.

Mie ce mi-ai adus?

În ceea ce-i priveşte pe cei mici, dacă hăinuţele şi cizmuliţele se vând la preţuri cam piperate, mai abordabile se dovedesc a fi… jucăriile din lemn. La standul L’Atelier du Cheval de Bois, o doamnă volubilă (care exersează, între timp, de zor, cu o minge ce trebuie plasată, dintr-o singură mişcare, în vârful unui băţ) ne explică avantajul jucăriilor din lemn faţă de cele obişnu­ite: mult mai rezistente, făcute din lemn quebechez şi pictate cu vopsea netoxică, devin, în timp, “des jouets affectifs>. Pe rafturi se răsfaţă maşinuţe şi bărcuţe cu mici >pasageri”, la preţuri începând de la 10$, până la autobuzele de 45$ sau corabia cu pânze (tot 45$).

La standul Jouets de bois Richard Émond inc. găsim marionete de toate dimensiunile, care pot fi cumpărate separat sau “tot teatrul” (caz în care apar reducerile). Aici ne-au atras atenţia păpuşile mari, cu două feţe (una care plânge, alta care râde), la preţul de 26$ bucata. Şi, tot aici, un cadou pentru «mai târziu»: Girafa – măsurătoare (cu varianta dinozaur), pe gâtul căreia părinţii pot însemna creşterea în înălţime a celor mici.

Dai un ban şi stai în faţă

Dacă sunt aici cado-uri pentru toate buzuna­rele, să spunem totuşi că aceia care au buzuna­rul mai plin au ocazia… să-l golească. Se găsesc, la Salon des métiers d’art, haine şi căciuli din piele şi blană, lucrate manual, genţi şi poşete de toate felurile (la Matteo Mio, stand Edmond Salama, poţi lăsa lejer 250$ pe o geantă) sau, pentru casă, sculpturi de­-corative (550$ un clovn sau un pitic, la standul Michel Desmeules).

Însă cele mai atractive şi, de obicei, cele mai apreciate cadouri rămân bijuteriile. Care pot fi găsite şi la preţuri mai mici (cele din diverse metale, din sticlă sau din sârmă); cele din metale preţioa­se afişează însă preţuri cu multe cifre. Între acestea din urmă se înscriu bijuteriile de la standul Lobel Créations, care folo­-sesc amolitul, o splendidă piatră iridescentă, caracte­-ristică Americii de Nord, care derivă din cochilii fosile numite amoniţi.

Cei trei români

Ca şi în alţi ani, câţiva artişti români expun la Salon: Florica Cimpoieş (stand 807), Ioan Petru Drăgan (1015) şi  Vasile Obreţin (554).

La standul Floricăi Cimpoieş, cele mai accesibile exponate sunt agrafele de păr, pictate de mână şi decorate cu flori uscate, care pot fi achiziţionate la preţuri cuprinse între 8 şi 15$. Pentru a face un cadou deosebit, puteţi alege dintre inelele expuse, la preţul de numai 20$ bucata. La celelalte bijuterii şi la măşti, preţurile sunt în funcţie de materialul folosit şi de munca depusă. Cel mai scump exponat al Floricăi Cimpoieş este o uriaşă mască murală, de 1000$.

Ioan Petru Drăgan are brăţări (8$ bucata) şi diverse alte acce­sorii, toate din piele. Cele mai scumpe exponate ale sale sunt curelele, pe care le vinde la preţuri cuprin­se între 10 şi 40$.

Vasile Obreţin a venit, ca în fiecare an, cu ale sale corpuri de iluminat. Cele mai accesibile produse expu­se la standul lui sunt micile veioze (la 24$ bucata); veiozele mai mari trec de 150$, iar lustrele pendulează în jurul a 500$. Cu toate acestea, la standul său e, mai mereu, aglomeraţie.

De altfel, deschis doar de câteva zile, Salonul este zilnic luat cu asalt de vizi­tatori, ne spune Ioan Petru Drăgan, care speră să fie aşa şi în continuare.

Original, cu orice preţ

Nu putem încheia acest periplu prin Salon fără să oferim câteva sugestii pentru cei interesaţi de cadouri mai speciale. Ei pot opta, de exmplu, pentru o broşă – suport de ochelari (Sass) sau pentru o terifiantă broşă – insectă (Antoine et Bernard Chaudron), pentru o sofisticată căsuţă de păsărele sculptată în lemn (Les Cabanes Lambert) sau pentru un suport de aparat de ras în formă de gură omenească, făcut din Hydrostone (un material rezistent la umiditate) – stand Dapila.

Dacă aveţi bani şi prieteni cu simţul umorului, le puteţi lua o râşniţă de piper în formă de galinacee sau de purcel, cu mecanism garantat >pe viaţă” (100-150$, stand Sylvain Tremblay). Dacă aveţi prieteni cu simţul umorului şi n-aveţi bani, le puteţi lua, de la Les Guédines en folie, brelocuri, dopuri de sticle sau tirbuşoane decorate cu mici figu­rine amuzante, cu nas chefliu.

Simona Plopeanu
Simona Plopeanu
Simona Plopeanu are studii in literatura (Universitatea de Vest, Timisoara) si in jurnalism si "sciences de l'information" (Université de Montréal). Colaboratoare a ziarului Pagini Romanesti din 2004. In prezent, lucreaza ca specialist in informatie ("recherche") in invatamantul universitar din Québec.

Ultimele articole

Articole similare