Pe unde ne poartă metroul (25): Papineau

Nimic nu este mai banal într-un oraș mare cum este Montrealul decat o călătorie cu metroul. Știm pe de rost, ca pe o poezie, numele și succesiunea stațiilor. Dar știm oare și ce înseamnă ele, ce evocă și ce loc ocupă in imaginarul și in istoria Montrealului, Quebecului si Canadei? Pe parcursul mai multor numere, vă vom înfățișa, pe scurt, “povestea” acestor nume.

Papineau

Papineau este numele uneia dintre cele mai celebre familii din istoria Québecului, veche de peste două seco­le, din a cărei descendenţă s-a desprins şi familia Bourassa. Reprezentantul cel mai ilustru al ramurii Papineau este, fără îndo­ia­lă, Louis-Joseph Pa-pineau (1786-1871), avocat, proprietar, tribun şi om politic cu un rol important, deşi controversat, în Mişcarea Patrio­ţilor din 1837.

Cu toate acestea, denumirea Papineau – pe care o poartă astăzi o staţie de metrou de pe linia verde, o stradă, un parc şi un cartier din Montréal – nu face referinţă la el, ci la tatăl lui, Joseph Papineau, notar, arpentor şi, de asemenea, om politic, aflat însă într-un relativ dezacord, spre sfârşitul vieţii, cu orientarea politică a fiului.

Joseph Papineau s-a născut în 1752, la Montréal, ca fiu tot al unui Joseph Papi­neau, agricultor şi dogar, şi al Mariei-Joseph Beaudry. Bun elev în cursurile primare şi secundare, de o inteligenţă vie, remarcată de preotul şi educatorul Jean-Baptiste Curatteau, care se ocupa de formarea lui, Joseph Papineau îşi aprofundează, între 1767 şi 1771, studiile clasice la Petit Séminaire du Québec.

La terminarea studiilor, se iniţiază în topo­grafie şi devine arpentor, în 1773. Afacerile îi merg bine, are o clientelă numeroasă, dar el îşi doreşte să facă altceva. Urmează un stagiu în notariat, în biroul patronului său, care era şi notar, dar îşi întrerupe studiile, în 1776, datorită războiului de independenţă al americanilor, în care el este de partea monarhiei şi a Metropolei britanice.

Nu aşteaptă însă sfârşitul războiului spre a-şi relua studiile, aşa că în 1780 primeşte permisul de notar. Se că­să­torise, între timp, cu fata unuia dintre cei mai cu­noscuţi notari ai timpului şi demarajul în noua carieră se produce sub cele mai bune auspicii. Cunoscut de clienţii săi ca arpentor, el nu va avea nicio dificultate să devină un notar prosper şi căutat de toată lumea.

Începe însă să-l atragă politica şi, în 1784, face parte dintr-un comitet reformist care solicită acordul britanicilor pentru înfiinţarea unei Adu­nări legislative în provincie. Este convins că o asemenea insti­tu­ţie ar avea un rol fundamental în apă­rarea drepturilor fran­­­cezilor, în raport cu birocraţia colonială britanică. E o fomă de naţionalism moderat, fiindcă Joseph Papineau, spre deosebire, mai târziu, de fiul său, este un partizan fervent al monarhiei şi al parlamentarismului britanic.

Adunarea legislativă devine o realitate în urma Actului constitu­ţio­nal din 1791, iar Joseph Papineau este ales deputat de Montréal, în 1792 şi apoi, din nou, în 1796. Dar pasiunea lui Joseph Papineau pentru politică nu este prea intensă. Nu era un deputat conştiincios, lipsea de la multe dintre dezbateri spre a se consacra afacerilor perso­­nale, dar se implica totuşi cu energie când era vorba de lucruri importante. Astfel, de exemplu, în 1793, el se află printre cei care protestează împotriva propunerii ca procesele-verbale ale dezbaterilor să fie redactate doar în limba engleză. El şi grupul lui de susţinători obţin astfel instituirea bilingvismului în Adunarea legislativă provincială.

Vrea să se retragă din politică în 1800, dar alegătorii îl trimit în Parlament peste voia lui. În 1804, Joseph Papineau reuşeşte totuşi să se retragă, hotărât fiind să se consacre domeniului de curând achiziţionat, La Petite Nation.

Pe fondul unor tensiuni apărute, în 1809, între diferitele facţiuni din Adunarea legislativă, alegătorii îi cer să reintre în politică şi el o face cu gândul să contribuie la aplanarea conflictelor. Se află în fruntea celor care reclamă o anchetă a activităţii guvernatorului britanic Henry Craig, adversar înverşunat al francezilor. Craig îşi încheie mandatul în 1811, iar Joseph Papineau se retrage din nou din politică, de astă dată definitiv, în 1814.

Preluase, între timp, ştafeta, fiul său Louis-Joseph, care era însă mult mai radical şi, spre nemulţumirea tatălui, nicidecum revoluţionar:  vorbea chiar despre o constituţie republicană. Joseph Papineau nu va aproba nici Miş­carea Patrioţilor, din 1837-1838, în care fiul său se nu­mără printre lideri. Moare, probabil cu multe îndoieli asupra viitorului, în 1839.