În Canada, faţă de Ro­­mâ­nia, autori­tăţile vor­besc puţin şi numai atunci când au ceva de spus. Un subiect care preocupă eco­nomiştii este nivelul de în­dato­rare fără precedent al familiilor canadiene.

În medie, fiecare că­min al acestei ţări are o rată de datorii de 147%. Asta în­seam­nă că datoriile depăşesc cu mult ni­velul veniturilor. Sau, dacă vreţi, într-o altă unitate de mă­sură, fiecare canadian, de la bebeluş la pensionar, poartă în spinare o po­vară (datorie) de nu mai pu­ţin de 44.000 de dolari. Pe ca­re, teoretic, trebuie s-o re­turneze.

Este evident că principala componen­tă a acestei datorii o reprezintă creditul ipotecar.

Ad­ministraţia canadiană a fost înţeleaptă de-a lungul timpului. Este o enigmă pentru mulţi dintre noi, veniţi de pe plaiuri conduse de bandiţi, cum s-au legat canadienii prin afaceri cu fraţii  americani, dar n-au comis imprudenţele lor.

O explicaţie este incredibila abilitate de a construi un sistem bancar aproape exclusiv canadian. Câte bănci ame-ri­cane sau din alte părţi ale lumii au ghişee prin cartierele Montréalului? Aproape niciuna. Ele există, dar lucrează numai la nivelul afacerilor internaţionale.

Prin această mişcare s-au împuşcat doi ie­puri dintr-o lovitură: capitalul nu părăseşte Ca­nada la prima adiere de vânt, aşa cum s-a în­tâm­plat în Româ­nia, iar apoi, chiar mai important, în momente de criză guvernul ia măsuri rapide, care sunt puse în practică fără crâcneală de institu­ţii­le financiare. Pentru că, vorba ceea, suntem canadieni cu toţii. Aşa se explică de ce Ca­­nada n-a fost aproape deloc afectată de criza imobiliară din Statele Unite.

CITEȘTE ȘI:  Când protecția mediului începe să fie ca-n Kafka

În România, guvernanţii n-au cum să regleze nicio problemă financiară, pentru că nu deţin niciun fel de control asupra băncilor. Aici totul este solidar, acolo interesele sunt opuse.

Deşi au toate pârghiile la îndemână ca să reglezele derapajele din piaţa financiară, admi-nistraţia canadiană se îngrijorează. Datorii­le canadienilor au fost amplificate prin dobânzile extrem de reduse. Când poţi să cumperi maşini sau electrocasnice cu 0% dobândă, eşti foarte tentat s-o faci. Învăţaţi cu bani ieftini, mulţi ca­nadieni ar putea claca la o uşoară ridicare a do­bân­zilor (mă refer, în prin­ci­pal, la cei care au credi­te ipotecare).

Mai precis, spun statisticile, una din 10 fa­mi­lii n-ar mai putea plăti ratele la bancă, dacă do­bân­da creşte cu 1-2 procente. Este pătura de po­pu­laţie care-şi drămuieşte cheltuielile la dolar, bucurându-se de o casă, o maşină şi un frigider nou. De aceea, Banca Centrală este foarte precaută şi păstrează cât mai mult o dobândă de referinţă redusă.

Soluţia dobânzilor mici creşte rata de îndatorare a canadienilor, dar încurajează consumul intern, principala componentă a unei creşteri e­conomice sănătoase. Nu este o perioa­dă de mare înflorire, dar nici de criză ma­joră. Din păcate, cu toate măsurile de prevedere, nivelul de trai al canadienilor ar putea fi afectat de crizele din afara ţării. Ne temem de Europa, de nebunia şi divergenţele din UE, deşi ne desparte un ocean.

CITEȘTE ȘI:  Când protecția mediului începe să fie ca-n Kafka
Ad