În Canada, faţă de România, autorităţile vorbesc puţin şi numai atunci când au ceva de spus. Un subiect care preocupă economiştii este nivelul de îndatorare fără precedent al familiilor canadiene.
În medie, fiecare cămin al acestei ţări are o rată de datorii de 147%. Asta înseamnă că datoriile depăşesc cu mult nivelul veniturilor. Sau, dacă vreţi, într-o altă unitate de măsură, fiecare canadian, de la bebeluş la pensionar, poartă în spinare o povară (datorie) de nu mai puţin de 44.000 de dolari. Pe care, teoretic, trebuie s-o returneze.
Este evident că principala componentă a acestei datorii o reprezintă creditul ipotecar.
Administraţia canadiană a fost înţeleaptă de-a lungul timpului. Este o enigmă pentru mulţi dintre noi, veniţi de pe plaiuri conduse de bandiţi, cum s-au legat canadienii prin afaceri cu fraţii americani, dar n-au comis imprudenţele lor.
O explicaţie este incredibila abilitate de a construi un sistem bancar aproape exclusiv canadian. Câte bănci ame-ricane sau din alte părţi ale lumii au ghişee prin cartierele Montréalului? Aproape niciuna. Ele există, dar lucrează numai la nivelul afacerilor internaţionale.
Prin această mişcare s-au împuşcat doi iepuri dintr-o lovitură: capitalul nu părăseşte Canada la prima adiere de vânt, aşa cum s-a întâmplat în România, iar apoi, chiar mai important, în momente de criză guvernul ia măsuri rapide, care sunt puse în practică fără crâcneală de instituţiile financiare. Pentru că, vorba ceea, suntem canadieni cu toţii. Aşa se explică de ce Canada n-a fost aproape deloc afectată de criza imobiliară din Statele Unite.
În România, guvernanţii n-au cum să regleze nicio problemă financiară, pentru că nu deţin niciun fel de control asupra băncilor. Aici totul este solidar, acolo interesele sunt opuse.
Deşi au toate pârghiile la îndemână ca să reglezele derapajele din piaţa financiară, admi-nistraţia canadiană se îngrijorează. Datoriile canadienilor au fost amplificate prin dobânzile extrem de reduse. Când poţi să cumperi maşini sau electrocasnice cu 0% dobândă, eşti foarte tentat s-o faci. Învăţaţi cu bani ieftini, mulţi canadieni ar putea claca la o uşoară ridicare a dobânzilor (mă refer, în principal, la cei care au credite ipotecare).
Mai precis, spun statisticile, una din 10 familii n-ar mai putea plăti ratele la bancă, dacă dobânda creşte cu 1-2 procente. Este pătura de populaţie care-şi drămuieşte cheltuielile la dolar, bucurându-se de o casă, o maşină şi un frigider nou. De aceea, Banca Centrală este foarte precaută şi păstrează cât mai mult o dobândă de referinţă redusă.
Soluţia dobânzilor mici creşte rata de îndatorare a canadienilor, dar încurajează consumul intern, principala componentă a unei creşteri economice sănătoase. Nu este o perioadă de mare înflorire, dar nici de criză majoră. Din păcate, cu toate măsurile de prevedere, nivelul de trai al canadienilor ar putea fi afectat de crizele din afara ţării. Ne temem de Europa, de nebunia şi divergenţele din UE, deşi ne desparte un ocean.