Cu peste o sută de vameşi şi poliţişti de frontieră arestaţi în doar câteva zile, scandalul “Şpaga din vamă” este cu certitudine unul dintre cele mai spectaculoase cazuri de corupţie din România din ultimii 20 de ani. Sunt voci care spun că totul nu este decât praf aruncat în ochii Uniunii Europene, pentru a arăta că lupta împotriva corupţiei funcţionează în România, în contextul în care ţara noastră se vede oprită la frontiera grupului Schengen din cauza problemelor din justiţie, şi în special a celor legate de corupţie.
În opinia mea, argumentul nu ţine. Amploarea fenomenului mitei din vămile româneşti nu are cum să ajute România în evaluările pe care le face Uniunea Europeană cu privire la gradul de securitate a frontierelor. Când constaţi că puncte vamale în întregul lor, de la şeful de vamă şi până la cel care ridică bariera pentru a lăsa maşinile să treacă, sunt cuprinse de corupţia generalizată, unde grija funcţionarilor nu mai este verificarea actelor sau a mărfurilor, ci dijmuirea echitabilă a ţigărilor de contra- bandă (1 euro pentru fiecare cartuş de ţigări lăsat să intre ilegal în ţară), ce încredere mai poţi avea că prin acel punct vamal nu trec, de-a valma, imigranţi ilegali, droguri sau arme?
De altfel, cine a avut urechi să asculte a putut afla din chiar gura preşedintelui Băsescu că CSAT şi-a dat acordul pentru acţiunile de amploare din vămi, “indiferent de efectul pe care aceastea îl vor avea în procesul de aderare a României la grupul Schengen”. Prin urmare, a fost un risc asumat.
Este adevărat, corupţia din vămile româneşti nu a început în ianuarie 2011. Marius Ungureanu, fostul şef al Vămii Giurgiu, a afirmat recent, într-o declaraţie despre care a spus că a trimis-o şi procurorilor DNA, că această corupţie sistematizată din vămile româneşti a început din perioada în care şeful Direcţiei Naţionale a Vămilor era liberalul Nini Săpunaru (1997-2000). Nu este încă dovedit, dar există semnale că mafia din vămi duce până la vârful unor partide politice. Că ele se numesc PSD, PNL sau PDL, rămâne de văzut. Cel mai probabil e că fiecare dintre ele a colectat fonduri pentru costisitoarele şi interminabilele campanii electorale din ultimii ani şi din această sursă de “venituri”.
Pot spune însă că, în acest moment, mă interesează mai puţin până unde duce firul banilor proveniţi din contrabanda cu ţigări, cât ceea ce se face pentru ca acest fenomen să fie oprit, iar principalii vinovaţi să fie pedepsiţi. Nu ştiu dacă sunt motive suficiente să fim optimişti că se va ajunge până la vârful piramidei – până la “regină”, după cum plastic s-a exprimat Traian Băsescu.
În pofida evidenţelor de tot felul, unele voci spun că puterea actuală nu are interesul să meargă până la capăt, fiindcă în joc sunt implicaţi lideri pu-ternici din PDL, iar privirile ţintesc spre Vasile Blaga, unul din greii partidului, fost şef de vamă, fost ministru de Interne. Blaga se apără spunând că sub mandatul lui de la Ministerul de Interne a început această acţiune de asanare a vămilor, când au fost pentru prima dată trimişi pe teren ofiţeri sub acoperire, angajaţi pe post de vameşi sau poliţişti de frontieră. Traian Băsescu plusează spunând că, deşi fenomenul corupţiei în vămi era cunoscut de toată lumea, era nevoie de timp pentru a se putea acţiona. A fost necesară modificarea legislaţiei româneşti până şi pentru banala angajare de ofiţeri sub acoperire în vămi. Iar acest lucru spune multe despre lipsa voinţei de a eradica corupţia a partidelor politice care au condus România până la Traian Băsescu.
Când spunem că puterea politică de la Bucureşti nu doreşte să meargă până la capăt în lupta anticorupţie, la cine ne gândim de fapt? Putere politică înseamnă, cu siguranţă, şi preşedintele României şi şeful Guvernului, dar putere politică înseamnă şi Parlament şi aici se află, în opinia mea, răspunsul la nenumăratele eşecuri ale autorităţilor române în confruntarea cu fenomenul corupţiei.
Este un adevărat joc de-a şoarecele şi pisica pe care parlamentarii români îl joacă cu Traian Băsescu. PDL nu reuşeşte să-şi convingă propriii parlamentari să voteze, în majoritate, conform deciziei partidului, în timp ce parlamentarii opoziţiei votează doar cu gândul cum să i-o tragă preşedintelui. “Să vă arestaţi bine!” a fost răspunsul preşedintelui PSD, Victor Ponta, la ultima solicitare a DNA de ridicare a imunităţii unui deputat (chiar dacă acesta era din PDL), înainte de a cere propriilor aleşi să nu participe la vot.
Pentru Victor Antonescu şi Crin Ponta (am inversat în mod intenţionat numele celor doi, fiindcă oricum nu văd mari diferenţe între ei), jocul infantil de-a politica este mai important decât bunul mers al Justiţiei, integrarea ţării în spaţiul Schengen sau ieşirea din criza economică în care chiar partidele lor au împins, în mod inconştient, România.
Cei doi se pregătesc să vină la putere, călare pe o “tânără” şi “proaspătă” mârţoagă, numită pompos Uniunea Social-Liberală, care-şi va da duhul înainte chiar de a se termina luna de miere. Masa şi dansul îl vor achita românii. Ca de obicei.
