Ceea ce era inevitabil s-a produs: un PNL confiscat de liberali făcuţi la apelul bocancilor nu a mai putut suporta povara unei istorii de partid în care există şi multe momente de demnitate şi s-a prăbuşit în braţele moştenitorului de fapt şi de drept al comuniştilor, PSD. Mariajul acestor două partide, care domină acum sondajele de opinie, era inevitabil în condiţiile în care, de aproape un cincinal, peneliştii (e o formulă mai potrivită decât “liberalii”!) se află, în mod evident, pe aceeaşi pagină cu aşa-zişii social-democraţi români.
PNL şi PSD au devenit, aşadar, “soţ” şi “soţie” (cu variante, pe net: “hoţ” şi “hoţie”) şi au creat USL – Uniunea SocialLiberală, un fel de struţocămilă, girată de antenele lacome ale lui Dan Voiculescu şi aprobată de zîmbetul satisfăcut al lui Ion Iliescu. Naşterea USL reprezintă un moment de cotitură pentru scena publică românească. Odată cu oficializarea acestei formule, se cam încheie şi seria de combinaţii posibile (coaliţii, alianţe) între actanţii politici care au dominat postcomunismul autohton.
Nu e, spun ipocrit liderii acestui mastodont politic, o alianţă pentru câţiva oameni sau pentru câteva grupuri de interese, nu e o uniune a meschinăriei şi a egoismului de castă, ci e o formulă politică de compromis, care nu compromite – fiindcă e, nu-i aşa, “pentru viitorul României”.
Detaliat: USL e pentru statul de drept, împotriva actualei dictaturi, e pentru justiţie, nu pentru poliţia politică practicată acum, e pentru transparenţă, nu pentru jaful generalizat, căruia îi suntem martori. Bla-bla-bla, bla-bla-bla! Aţi mai auzit acest discurs, nu? E adevărat şi că l-aţi mai auzit rostit de aceiaşi oameni care îl recită acum şi care, atunci când au fost într-o poziţie de putere, s-au grăbit să îl joace în picioare prin faptele lor.
Pe de altă parte, am putut detecta, în primele zile de existenţă a acestei uniuni, un efort evident al arhitecţilor şi liderilor USL de a nu trimite către public o poză triumfalistă. Victor Ponta invita – având încă proaspătă în memorie, pesemne, experienţa trăită alături de Mircea Geoană la ultimele prezidenţiale – la consum de şampanie după anunţarea rezultatelor finale ale următoarelor alegeri, şi nu la exit-poll-uri. Acest început reuşit, la nivel de imagine proiectată în spaţiul public, al redutabilei alianţe politice a fost însă rapid estompat de problemele care au ieşit la iveală.
Deşi oamenii din USL sau cei care stau la coadă pentru dividende, ca la butelie înainte de 1989, fac eforturi mari să ascundă defectele de fabricaţie ale noii construcţii politice, acestea sunt multe – unele deja vizibile, altele vor ieşi la suprafaţă în viitor.
Cusătura USL e ieftină şi, de la o zi la alta, se vede acest lucru. Deşi îşi proiectează un destin comun până în 2019, PSD şi PNL gândesc şi un plan B, după alegerile parlamentare din 2012. Deşi visează la paritate, ca reprezentare în alegeri, lista liberalilor şi a pesediştilor nemulţumiţi de cum vor fi campaniile pentru locale şi parlamentare în 2012 creşte. Deşi atât Victor Ponta, cât şi Crin Antonescu fac un balet agresiv în relaţia cu mogulii cei mai cunoscuţi ai naţiei şi încearcă să se impună ca nişte antimogulişti de catifea, miezul agendei lor politice rămâne setat în conformitate cu voinţa unor personaje precum SOV, Voiculescu sau Patriciu.
În fine, deşi încearcă să se revendice de la momente luminoase pentru firava democraţie românească (Ponta şi Antonescu pretind că s-au cunoscut în Piaţa Universităţii), copreşedinţii USL şi-au pus deja, tandru, capul pe pieptul unora ca Ion Iliescu sau Adrian Năstase.
Non-ideologică, cu multe defecte de fabricaţie, mogulizata în profunzime alianţă de pradă USL e însă favorită pentru viitoarele alegeri. E un colos care, în eventualitatea în care va câştiga şi va ajunge la putere, are toate datele să se prăbuşească zgomotos şi sufocant peste o Românie în care a înmugurit speranţa că statul de drept e într-un mare pericol: şi anume acela că a început să funcţioneze.
