Vânzarea seamănului

Citește și

Canada, acord cu Pfizer și Moderna pentru milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19

Guvernul canadian a anunțat semnarea de acorduri cu firmele farmaceutice Pfizer și Moderna pentru a cumpăra milioane de doze...

Japonia marchează 75 de ani de la bombardamentul nuclear de la Hiroshima

Japonia aduce un omagiu victimelor bombardamentelor atomice americane de la Hiroshima prin organizarea joi a unei ceremonii de marcare...

Un al doilea cetățean canadian condamnat la moarte în China

Încă un cetăţean canadian a fost condamnat la moarte în China într-un caz legat de trafic de droguri, pe...

Tudor Vladimirescu

Mişcarea revoluţionară de la 1821, împotriva domniilor fanariote şi a turcilor, a coincis cu apariţia altei mişcări pe teritoriul Ţării Româ­neşti. Prima a fost condusă de Tudor Vladimirescu, iar cea de-a doua de generalul Alexandru Ipsilanti. Eteria, aşa cum purta denumirea mişcarea elenă, dorea să elibereze Grecia de sub jugul turcesc şi nu-şi justifica prezenţa pe pământ românesc. Din nefericire, între cei doi conducători nu a existat înţelegere. În cele din urmă, Vladimirescu este trădat de căpitanii săi şi ucis, la 21 mai 1821. Răscoala lui Horea, Cloşca şi Cri­şan a avut acelaşi deznodământ.

- Publicitate -

Un astru care a strălucit, din păcate doar pentru scurtă vreme, pe cerul spe­ranţelor româneşti de libertate a fost Tudor Vladi­mirescu. Ma­rele revo­luţio­nar s-a născut în localitatea Vladimiri, din judeţul Gorj, la în­­ceputul anului 1780. La o vârstă fra­gedă, el a plecat la Craiova, unde a în­văţat carte în casa boierului aromân Io­niţă Glogoveanu, ajungând să vorbească fluent limbile greacă şi germană. În prezent, în acel edificiu istoric funcţionează Tribunalul Judeţean Dolj. Impresionat de calităţile tânărului, protectorul său l-a numit admi­­nistrator de moşie, Tudor urmând să se ocupe de toate afa­cerile, inclusiv de exportul de cereale şi vite, căutate cu febrilitate de negusto­rii veniţi din Grecia. Pe parcurs, Vladimirescu şi-a adu­nat o avere considerabilă, a cum­pă­rat mult pământ şi a deschis o afacere profi­tabilă de comerţ. A învăţat şi elemente de avocatură de la Petrache Poenaru, marele om politic.

A intrat, ca voluntar, în rândurile armatei ţariste, participând la războiul ruso-turc din 1806-1812. Pentru vitejia şi curajul arătate, el a fost decorat de comandanţii ruşi. După încheierea războ­iului, a fost numit administrator al unui district din nordul Olteniei, cu sediul la Cloşani. La 14 iunie 1814, în urma decesului so­ţiei lui Nicolae Glogoveanu, fiul boierului Ioniţă, Tudor a făcut o călătorie la Viena, pentru a vinde moşte­nirea res­pec­tivă. După finalizarea acestei sarcini, s-a întors în ţară cu banii, aducând-o şi pe fetiţa defunctei. Pe toată perioada celor şase luni cât a stat la Viena a urmărit problemele politice din presă, ce nu prevesteau ni­mic bun.

Revenit în ţară, la începutul anului 1815, va locui o perioadă în Bucureşti, pentru a susţine un proces de moşie în faţa Divanului. Cu  această ocazie a aflat de hotărârea Eteriei de a declanşa mişcarea de eliberare a Greciei. Vla­di­mirescu a considerat momentul prielnic pentru a ridica poporul la luptă împo­tri­va regimului fanariot. Pe de altă parte, a aflat cu mâhnire că unitatea militară otomană din Insula Ada-Kaleh a făcut ravagii în judeţele Mehe­dinţi şi Gorj, distrugându-i complet gospodăria personală din Cerneţi. Avalanşa  evenimentelor l-a determinat să re­dac­teze Proclamaţia de la Padeş, care avea un conţinut potrivnic boierilor. Sub sloganul “Patria se cheamă poporul, iar nu tagma jefuitorilor”, Tudor Vladimirescu şi-a organizat trupele. A plecat spre ca-pi­tala ţării, fluturând, pentru pri­ma dată, noul steag cu cele trei culori, aşezate pe orizontală: Libertate – albastrul cerului, Dreptate – galbenul ogoarelor şi Frăţie -roşul sângelui.

- Publicitate -

La 21 martie 1821, Tudor a intrat în Bucureşti, ascultat cu sfinţenie de armata de 16.000 de panduri pe care o conducea. Timp de 56 de zile a preluat conducerea ţării, sub titlul de Domnul Tudor. Prezenţa lui Ipsilanti la Bucu­reşti, în fruntea unor revo­luţionari vio­lenţi, a complicat lucrurile. Cererea  lui Tudor – care a insistat ca Eteria să treacă înapoi Dunărea şi să se ducă în Grecia, unde era locul ei – nu a fost res­pectată de cei vizaţi. Astfel, s-a recurs la elimi­narea conducătorului pandurilor şi la scindarea armatei de olteni.

La 15 mai 1821,Tudor Vladimi­res­cu a preferat varianta retragerii spre Pi­teşti, pe căi ocolitoare. Va regreta îndată ale­­ge­rea acelui traseu, plin de primejdii şi capca­ne. Cei care-l aşteptau cu ne­răb­dare erau căpitanii Farmache şi Iordache Olimpiotul. Complotiştii trecuseră în tabăra adversa­rilor şi aveau misiunea să-l aresteze pe fostul lor lider, sub pretext că executase 24 de panduri, pentru jafurile efectuate pe traseu. Luptătorii erau din ce în ce mai greu de strunit, actele de indisciplină din ce în ce mai multe. Printre cei executaţi se aflau doi căpitani de arnăuţi, Iova şi Enciu. În acest context, Iordache, piesă importantă a conspi­raţiei, l-a arestat pe Tudor, la 21 mai 1821. A fost dezar­mat chiar de către căpita­nul în care avusese mare în­cre­dere. Nici cei din jur nu s-au grăbit să-i sară în ajutor celui căruia îi juraseră credinţă şi ascultare.

Asasinarea lui Tudor Vladimirescu a fost consemnată de majoritatea cronicarilor ca fiind săvârşită de eteriştii lui Vasile Cavadia. După ce Divanul din Câmpulung, format din boieri compro­mişi, l-a condamnat la moarte, inculpa­tul a fost torturat de Lasanis şi Scufos, aghiotanţii lui Ipsilante. Ucis, în final, de Cavadia, Tudor a fost aruncat în puţul unei fântâni părăsite de lângă Târgovişte, la 27 mai 1821. Moartea lui Tudor Vladimirescu a fost descrisă în mod diferit de memorialişti. Ca şi în cazul trădării lui Mihai Vitea­zul, multe secole va rămâne în picioare întrebarea: “Unde, oare, erau românii adevăraţi în clipa asasinatului?”

Un alt caz de vânzare a fraţilor de sânge a avut loc cu ocazia prinderii ce­lor trei conducători ai răscoalei moţilor din 1784. După ce revolta a fost înă­buşită, autori­tăţile imperiale au căutat, prin toate mij­loacele, să pună capăt tuturor formelor de răzvrătire. În aceste condiţii, s-a pus un premiu de 300 de galbeni pe capul fiecărui lider al moţilor protestatari: Nicolae Vasile Ursu, din Albac, numit Horea, Ioan Oargă, din Cărpiniş, zis Cloşca şi Marcu Giurgiu, din Lupşa, cunoscut sub numele de  Crişan.

Căutând să câştige timp pentru con­tinuarea luptei, Crişan s-a ascuns în munţi, crezând în bunele intenţii ale celor pentru care a plecat la lupta plină de primejdii. Horea şi Cloşca au consi­-derat pădurea Scorucet ca pe o ascunză­toare sigură, cunoscută numai de către apropiaţi. Dar nu a fost aşa. Pădurarii Onuţ Matei, Ştefan Trif, Dumitru Neagu, fra­ţii Iacob şi alţi trei români au trecut la fapte, cu gândul la marele premiu. Mai întâi, l-au prins pe Nicolae Cristea, cel care stătea de pază pe creas­ta unui deal, ca să-i anunţe pe cei urmă­riţi de apariţia vreunui pericol. La 27 decembrie 1784, Horea şi Cloşca au fost arestaţi uşor, deoarece au avut încredere în fidelitatea celor pe care-i considerau prieteni. Legaţi la mâini şi la picioare cu lanţuri, ei au fost predaţi sublocotenen­ţi­lor Vajda şi Jenei, din trupele imperiale, care se aflau sub comanda colonelului Kray. Cei doi captivi au fost escortaţi până la Alba Iulia. Asupra lor s-au găsit două puşti, două pistoale şi două lănci.

Pentru deconspirarea lui Crişan, un aport hotărâtor l-a avut preotul Moise, din Cărpiniş. La 11 ianuarie 1785, cleri­cul l-a anunţat pe maiorul Puckler, care la rândul său a trimis un detaşament în comuna Mogoş, unde se afla ascuns Crişan. După arestare, victima a fost dusă tot la Alba Iulia, lângă ceilalţi doi răsculaţi, capturaţi cu două săptămâni mai înainte.

Uciderea lor s-a făcut în condiţii îngrozitoare, fiind zdrobiţi cu încetul, sub greutatea unor roţi de căruţă, pe un eşafod, pentru intimidarea privitorilor şi spre satisfacţia trădătorilor. La 5 februa­rie 1785, în faţa mulţimii încremenite, cei care au contribuit la prinderea răs­vră­­tiţilor au încasat, cu multă seninătate, premiile oferite. Aveau sentimentul că şi-au făcut datoria.

Referitor la aceste cazuri de trădare, Alexandru Năstase şi Gabriel Burlacu au adus detalii suplimentare, în cotidianul Jurnalul Naţional, ediţia din 8 martie 2004 (paginile 11 şi 14).

- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele articole

Montreal Canadiens a eliminat Pittsburgh Penguins

Echipa Pittsburgh Penguins, câştigătoarea Cupei Stanley în 2016 şi 2017, a ratat calificarea în play-off-ul Ligii profesioniste nord-americane de...
- Publicitate -

Canada a decis să contraatace și să impună sancțiuni Statelor Unite

Canada a anunțat că va replica la taxele americane pe aluminiul canadian și va impune taxe vamale de 10% la o serie de produse...

Bilanțul zilei în Quebec: 108 noi cazuri, niciun deces

Quebec a înregistrat 108 cazuri noi de infecție cu COVID-19, ceea ce duce numărul total de persoane infectate de la începutul pandemiei la 60.241....

Ultima banchiză intactă canadiană s-a prăbuşit în ocean

Ultima banchiză intactă din regiunea canadiană a Cercului polar de nord s-a prăbuşit în ocean, pierzând mai mult de 40% din suprafaţa sa în...

Arabia Saudită, acuzată că a trimis o echipă de asasini în Canada. Canadienii le-au refuzat intrarea

Un fost spion saudit l-a acuzat joi pe prinţul moştenitor al Arabiei Saudite Mohammed bin Salman, cunoscut drept MBS, că a încercat să-l asasineze...
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -