În aprilie, teatru la pătrat

În luna aprilie se împlineşte un an de când comunitatea românească din Montréal se bucură de spectacole de bună calitate şi de întâlnirea cu mari actori români. Sigur, nu au venit superproducţii cu zeci de actori şi cu tiruri de recuzită, dar, să recunoaştem, până nu demult era de neconceput ca la Montréal să poţi întâlni într-un an atâţia monştri sacri ai teatrului ro­mâ­nesc (ca să bifăm şi noi un clişeu).

Organizatorul, asociaţia ROCADE, ne oferă, de data aceasta, două piese de teatru în acelaşi week-end, dintre care una va fi prezentată chiar în Quartier des spectacles, centrul cultural al Montréalului.

Vineri, 15 aprilie, de la ora 20.00, la Théâtre du Gesù (1200, rue de Bleury, Montréal, H3B 3J3 – Mé­tro Place-des-Arts) va fi pre­zentată piesa Variaţiuni enigmatice, avându-i în distribuţie pe Mircea Diaconu şi pe Alexandru Repan.

Sâmbătă, 16 aprilie, de la ora 20.00, la sala Studio a Centrului Segal (5170, Côte-Ste-Catherine, Montréal, H3W 1M7 – Métro Côte-Ste-Catherine) va fi prezentată piesa Pagini din Craii de Curtea Veche (după cartea lui Mateiu I. Caragiale), în interpretarea lui Alexandru Repan.

Variaţiuni enigmatice este o piesă despre doi bărbaţi total diferiţi şi despre două viziuni distincte asupra iubirii. O poveste despre un scriitor celebru, laureat al Premiului Nobel, şi un provincial aparent banal, care nu au în comun de­cât iubirea pentru aceeaşi femeie. O femeie care apare, pentru fiecare din ei, într-o ipostază complet diferită.

Presa românească notează că avem de-a face cu un text de mare sensibi­litate, despre relativitatea dragostei, a morţii, a adevărului. O întâlnire dramatică între două personaje, realizată de doi actori de mare talent, cu tempe­ramente şi stiluri de joc diferite.

Autorul piesei, Eric-Emmanuel Schmitt, este un francez stabilit în Belgia. La 51 de ani, e unul dintre cei mai populari dramaturgi europeni, notorietatea sa devenind internaţională de prin anii ‘90.

Variaţiuni enigmatice este, de fapt, titlul unei piese muzicale a compozitorului englez Edward Elgar, al cărei motiv principal ritmează acţiunea spectacolului. Piesa a fost jucată pentru prima dată în 1997, la Paris, avându-i în rolurile principale pe Alain Delon şi pe Francis Huster.

Cea de-a doua propunere în cadrul turneului de la Montréal o reprezintă spectacolul realizat după Craii de Curtea Veche de Mateiu Caragiale, una dintre cele mai importante cărţi ale literaturii române. Alexandru Repan reuşeşte să dea viaţă fiecarui personaj într-un mod fascinant. Adaptarea păstrează savoarea operei, mai ales prin păstrarea lexicului original, pigmentat cu arhaisme. Jocul actorului este însoţit de muzică de violoncel.

Mircea Diaconu este în prezent directorul Teatrului Nottara şi profesor la Institutul de teatru din Bucureşti. Rolurile sale din teatru şi film l-au în­scris de mult în galeria celor mai apreciaţi actori români.

Alexandru Repan e, la rândul său, o valoare a teatrului românesc, el fiind distins, de-a lungul celor 50 de ani de carie­ră, cu o mulţime de premii.

Bilete

Biletele la Variaţiuni enigmatice costă 35$ (intrarea generală) şi 30$ cu reducere, pentru elevi, studenţi (sub 25 de ani) şi pensionari (peste 65 de ani).

La Pagini din Craii de Curtea Veche, preţul biletului este de 25$, res­pectiv 20$ cu reducere (pentru aceleaşi categorii).

Există şi un preţ de tip “pachet”, pentru ambele spectacole: 50$.

Biletele pot fi cumpă­rate de la Li­brăria Pagini Româneşti (detalii pe www.librariaromani­lor.com) sau de la magazinele Balkani (www.balkani.ca).

Doar pentru spectaco­lul Variaţiuni enigmati­ce, ele pot fi achiziţionate şi de la casa de bilete a Théâtre du Gesù (www.legesu.com).

Ultimele articole

Articole similare