Un subiect cald pe agenda autorităţilor de la Bucureşti este modificarea Constituţiei, astfel încât celor condamnaţi pentru corupţie să li se poată confisca o parte mai mare din avere. Spun o parte mai mare pentru că, în momentul de faţă, conform legii făcute special pentru protecţia hoţilor, un individ care a luat o şpagă de 10.000 de euro nu poate să piardă mai mult decât această sumă. Dacă procurorii reuşesc să dovedească fapta, iar judecătorii îl condamnă. Asta deşi individul nostru a luat zeci de şpăgi, din care şi-a ridicat vile, şi-a cumpărat maşini şi a dosit bani prin conturi străine.
Ce vrea Ministerul Justiţiei acum este ca unui condamnat să i se poată confisca mai mult decât ultima pradă, judecând că o parte din averea lui este ilicită. Este superbă lupta autorităţilor de la Bucureşti împotriva corupţiei, dar total inutilă. Pentru că majoritatea celor care au făcut averi din şpăgi şi afaceri ilegale nu deţin pe numele lor decât o mică parte din avere. Restul este fie pe numele soţiei – de care s-a despărţit în preajma procesului -, fie al părinţilor sau al altor rude. În această mocirlă, care poartă numele pompos de justiţie, este foarte rentabil să fii hoţ, şpăgar sau infractor economic. Până când un infractor primeşte o condamnare trec ani, iar averea dispare.
Din acest punct de vedere, deşi pare lăudabilă, intenţia de a schimba Constituţia este inutilă. Este o luptă falsă, care nu duce la niciun rezultat. Guvernul de la Bucureşti zice că face totul împotriva corupţiei, dar nu face cel mai simplu lucru cu putinţă. Sunt ani de când încerc să spun că averile ilicite nu trebuie duse în justiţie, de unde marii hoţi scapă mai întotdeauna. Aceştia trebuie luaţi la puricat de către fisc.
Să dăm un exemplu la modă. Un vameş, care are un salariu de 2.000 de lei, să zicem, posedă câteva vile şi mai multe maşini. Este simplu de demonstrat, pornind de la cheltuieli, că acest om nu putea agonisi, din veniturile declarate, atât de mult. Veţi spune că el poate declara că a primit bani de la părinţi. Nimicmai simplu: fiscul merge la părinţi şi-i controlează. La rândul lor, aceştia trebuie să facă dovada banilor câştigaţi. Iar ce nu pot dovedi fie se confiscă, fie se impozitează. În acest fel, nicio avere nu se poate ascunde, pentru că cineva, în final, trebuie să se justifice. Cum se procedează este o pro-blemă de strategie a statului. Vrem să adunăm bani la buget? Atunci nu ne interesează atât de mult condamnarea, cât confiscarea banilor sau impozitarea lor. Vrem să oferim exemple? Îi condamnăm. Nimeni nu poate scăpa de fisc. Cum se zice, două lucruri sunt certe pe lumea asta: moartea şi fiscul. Din păcate, aceasta este o zicală americană. Ea nu se potriveşte de niciun fel României.
În domeniul atât de la modă al corupţiei trebuie să ai voinţă politică. Noi ne tot învârtim în jurul cozii, împrumutând orice model străin în afara celui cu adevărat eficace, cel nord-american. Să nu ştie oare administraţia de la Bucureşti cum se lucrează, cum se controlează averile, cum se poate organiza un adevărat aparat financiar? N-aş crede. Sunt convins însă că nimeni nu vrea cu adevărat ca averile să fie luate la puricat.
S-a inventat Agenţia Naţională de Integritate care controlează, chipurile, averile demnitarilor. O tristă instituţie de sorginte franceză care n-are niciun rezultat. Demnitarii, din punctul de vedere al legii, nu sunt decât nişte contribuabili, ca toată lumea. Simplul funcţionar de la fisc ar trebui să-l hărţuiască pe demnitar, ca pe oricare alt contribuabil. Nu e nevoie de o instituţie specială. Cu cât sunt mai multe astfel de instituţii cu nume pompoase, cu atât rezultatele sunt mai îndoielnice.
Organizarea autorităţii fiscale nu are nevoie nici de schimbarea Constituţiei, nici de dezbateri parlamentare inutile. Are nevoie de o mână de oameni integri, puşi pe treabă. Primul guvern care va face din organizarea fiscului problema numărul unu a României va fi primul guvern adevărat. Dacă nu-i duce capul prea mult, pot aplica celebra lege a lui Ceauşescu, privind averile ilicite. Este mai bună decât orice s-a făcut în domeniul acesta, de la Revoluţie încoace.
