Update: La Presse are o serie de articole despre votul etnic. Le puteţi citi şi dvs.: Marcher sur la corde raide; Toronto: le pari «ethnique» de Harper; Racistes, xénophobes, antiimmigrants…;

Pe 2 mai, canadienii trebuie să voteze din nou, după ce cabinetul Harper a pierdut încrederea Camerei. Premierul a fost destituit pe motiv de ultraj la adresa Parlamentului, întrucât guvernul a re­fuzat să ofere deputaţilor informaţii despre sursele de finan­ţare ale unor proiecte de lege. Stephen Harper este primul şef de guvern din istoria Canadei care a fost găsit vinovat de această abatere.

Vom vota pentru a patra oară în ultimii şapte ani. Este prea mult, aşa cum insinuează Stephen Harper, cerând canadienilor să-i confere o majoritate? Cu siguranţă, nu. Într-o democraţie, votul este singurul lux pe care ni-l putem permite.

Imigranţii au atins deja, în Canada, masa critică necesară pentru ca partidele să le acorde mai multă atenţie. Vorbim, desigur, de imigranţii cu drept de vot. Chiar dacă sunt cetăţeni canadieni, o parte dintre nevoile lor sunt diferite de cele ale restului canadienilor. Conservatorii se pare că au înţeles cel mai bine acest lucru, ei fiind şi protagoniştii unui scandal: mi­nistrul Imigrării, Jason Kenney, a fost acuzat că a folosit hârtii cu antetul Parlamentului pentru a cur­ta, în folosul Partidului Conservator, votul comunităţilor din Asia de Sud.

În plus, imigraţia este o problemă importantă şi pentru restul canadienilor, acum când recesiunea a făcut să apară mai multe voci care spun că nivelul de trai în ţara arţarului a scăzut din cauză că se acceptă prea mulţi imigranţi.

Am citit platformele program ale celor patru partide parlamentare pentru a vedea care sunt punctele lor de vedere cu privire la imigraţie şi am făcut o sinteză pentru dumneavoastră.

Partidul Conservator

• Neincluse în platforma program, pentru că măsura fusese deja anun­ţată de Guvern, schimbările privind “parrainage”-ul părinţilor constituie cea mai notabilă propunere a conservatorilor în domeniul imigraţiei. Şi nu e neapă­rat ceva cu care să se laude în alegeri: ei au anun­ţat o reducere de la 16.000 la 11.000 pe an a numă­rului de vize pentru aducerea părinţilor prin programul de re­întregire a familiei. O scădere semnifi­cativă, cu aproape o treime, ceea ce, con­form estimărilor, va mări durata de aştep­tare până la 13 ani. Imens pentru cei care vor să-şi aducă părinţii. Pentru unele comu­nită­ţi, foarte axate pe familie – cum sunt cele asiatice, mai ales -, această pastilă e greu de înghiţit.

[pullquote]Imigranţii au atins deja, în Canada, masa critică necesară pentru ca partidele să le acorde mai multă atenţie. Vorbim, desigur, de imigranţii cu drept de vot. Chiar dacă sunt cetăţeni canadieni, o parte dintre nevoile lor sunt diferite de cele ale restului canadienilor.[/pullquote]Argumentul ministrului Imigraţiei: Canada are nevoie de tineri, care să muncească pentru a plăti taxe şi să contribuie la sistemul nostru de sănă­tate. În teorie e corect, însă argumentul ministe­rului pică testul practic: majoritatea vârstnicilor care sunt “parenaţi” îşi petrec timpul cu nepoţii, lăsând astfel pă­rinţii să muncească şi să plătească taxe. Fără ei, unul dintre părinţi ar fi forţat să stea acasă, ceea ce, în final, ar duce la un efect contrar celui dorit de minister. În plus, impresia lăsată de această decla­raţie, a imigranţilor văzuţi ca vacă de muls, nu va fi apreciată de multă lume.

Chiar dacă problema nu iese la suprafaţă în dezbaterile televi­za­te, în campaniile “door-to-door” ea e, cu siguranţă, adusă în atenţia celor interesaţi.

• Conservatorii atacă, în schimb, în platforma program, aspecte legate de recu­noaşterea competenţelor imigranţi­lor. Ei vor să ofe­re împrumuturi garantate de guvern pentru a-i sprijini pe cei ce doresc să urmeze cursurile şi de­mersurile necesare la echivalarea studiilor sau obţinerea acreditărilor.

Este aceasta cheia cu care se poate rezolva problema nerecunoaşterii compe­­ten­ţelor? Noi nu credem. Ar trebui, mai întâi, soluţionată discriminarea prac­­ti­cată de ordinele profesionale sau de universităţi. Un exemplu: chiar dacă au competenţele recunoscute, imigranţii nu sunt uşor acceptaţi în rezidenţiat.

• În platforma lor program, conservatorii îşi anunţă susţi­ne­rea pentru un proiect promovat şi de Pagini Româ­neşti: Memorialul victi­me­lor comunismu­lui, ce urmează a fi ridicat la Otta­­wa, aproape de clădirea Parlamentului. Dacă vreţi să contribuiţi la realizarea acestui monument, găsiţi amănunte la adresa: www.tributetoliberty.ca

Partidul Liberal

• Liberalii cred că necunoaşterea limbilor oficiale ale Canadei constituie principala cauză a insuccesului unora dintre imigranţi. Ei propun alocarea, la nivel federal, a unui buget de 100 de milioane de dolari anual, pe o perioadă de patru ani, pentru cursuri de limba engleză sau franceză. În plus, la aceste cursuri va fi primită orice persoană care are nevoie să-şi a­me­lioreze cunoştinţele de limbă, chiar dacă, între timp, această persoană a devenit cetăţean. În prezent, cursurile se oferă doar rezidenţilor permanenţi.

• Liberalii spun clar că vor rea­-duce numărul de vize pentru părinţi la nivelul de dinaintea guvernării Harper şi că vor face o prioritate din reducerea timpului de aşteptare pentru imigrare.

• Tot liberalii au calculat că, anual, Ca­na­da pierde 2,6 miliarde de dolari din ca­uza nerecunoaşterii competenţelor imigran­­ţilor. Rata şomajului în rândul acestora este dublă, comparativ cu cea înregistrată la ca­nadienii născuţi aici, se arată în plat­forma liberalilor. Ei vor o mai bună informa­re a imigranţilor, înainte ca aceştia să imigreze, asupra paşilor necesari acreditării. Liberalii susţin că vor face din acest capitol al recu­noaş­terii competenţelor o prioritate a manda­tului, în cazul în care vor fi aleşi.

• Altă promisiune liberală: cre­area unui program care să facă locuin­ţe­le mai abordabile, cei vizaţi fiind bătrânii şi nou-veniţii.

NPD

• Democraţii joacă totul, când vine vorba despre imigraţie, pe măsurile de reîntregire a familiei. Ei promit anularea măsurilor guvernului Harper în privinţa procedurii de “parrainage” şi accelerarea procesului de unificare a familiilor. În plus, ei vor adoptarea unei legi, numită Legea o dată-n viaţă, care să permită unui cetăţean canadian să “pareneze” o rudă care nu este, în mod normal, admisibilă în programul de unificare familială. La aceasta se adaugă instituirea unei proceduri de recurs mai uşoare pentru cei cărora li se refuză viza pentru a veni în Canada să participe la un eveniment important de familie.

• Şi democraţii vor accelerarea procesului de recunoaştere a diplomelor. Ei doresc şi modernizarea acestuia, fără a preciza însă ce înţeleg prin cuvântul “moder­nizare”.

Blocul Québécois

• Poate cea mai controversată măsură din programul Blocului este cea prin care se solicită ca multiculturalismul să nu se mai aplice în Québec. Mo­- tivul? Acesta ar încuraja coexistenţa cul­turilor multiple, ignorând cultura na­ţio­- nală québecheză şi fracţionând socie­ta­tea într-o multitudine de singură­tăţi. Cu alte cuvinte, Blocul ne vrea asimilaţi pe toţi şi tatuaţi cu floarea de crin.

• Legat de “parrainage”, BQ cere ca acesta să devină de competenţa guvernului provincial (în prezent, prerogativele sunt deţinute de Ottawa).

• BQ cere măsuri care să stimu­le­ze imigranţii să se instaleze şi în alte părţi ale Québecului, în afară de Montré­al. Blocul acuză guvernul fede­ral că nu face suficient pentru asta, deşi imigraţia economică este de competenţa guvernului din Québec, nu a celui fede­ral. Primii care ar fi de blamat pentru faptul că imigranţii nu se stabilesc “în regiuni” sunt cei de la Mi­nisterul Imigrării din Québec.

Vă interesează alegerile federale? Participaţi la sondajul nostru:

[poll id="3"]