Cu trei ani în urmă, scriam în Pagini Româneşti despre povestea lui Claudiu Mituţ, un tânăr originar din Ţara Loviştei, din nordul judeţului Vâlcea. La acea vreme, Claudiu era student în anul I la Facultatea de Geografie din cadrul Universităţii Bucureşti. Între timp, acesta a terminat facultatea, ca şef de promoţie şi a început un masterat de doi ani, unde a intrat primul pe listă, la specializarea geografia mediului.
Nu mai ştiu prea bine cum am ajuns să aflu prima dată de Claudiu Mituţ. Cred că ne-a scris un mesaj pe adresa redacţiei, după care, atunci când am mers în România, l-am întâlnit personal.
Zilele trecute, aflându-mă din nou în ţară, l-am revăzut. L-am găsit schimbat. Optimismul şi speranţa cu care mă impresionase atunci au fost înlocuite de o blazare pe care o vezi la aproape toţi oamenii din România. Mi-a vorbit despre demersurile zadarnice de a-şi găsi o slujbă cât de cât apropiată cu ceea ce învaţă la şcoală, dar şi despre planurile lui de a pleca din ţară pentru a se îmbarca pe un vapor de croazieră.
Poate că n-aş fi găsit necesar să vorbesc din nou despre Claudiu Mituţ, dacă în viaţa lui nu s-ar fi petrecut ceva şocant. La urma urmei, Claudiu nu ar fi nici primul şi nici ultimul tânăr talentat care îşi abandonează visurile profesionale în căutarea unei vieţi mai bune din punct de vedere material. Imigraţia românească din Canada, ca de altfel de oriunde altundeva din lume, este plină de astfel de exemple.
Claudiu Mituţ provine dintr-o familie de la ţară, cu un tată pensionar pe caz de boală şi o mamă care se luptă din toate forţele pentru ca celor trei copii să le fie cât de cât bine. Claudiu este copilul cel mai mare. După el vine o soră care a trebuit să renunţe la facultate din lipsă de bani şi s-a angajat la un magazin şi o altă soră, mai mică, care abia a început liceul. Toţi copiii familiei Mituţ au învăţat bine, dar Claudiu a fost mereu primul şi poate de aceea pentru el s-au sacrificat ceilalţi. Fără o sursă de venituri decente, Claudiu s-a descurcat cum a putut, din foarte puţinii bani trimişi de acasă şi dintr-o bursă mereu prea mică pentru nevoile unui elev la un liceu din Sibiu, mai întâi, iar apoi ale unui student la o facultate din Bucureşti.
Şi totuşi viaţa lui Claudiu Mituţ şi a suro-rilor lui ar fi putut să fie sensibil mai bună pentru că cineva s-a gândit la nevoile acestor copii şi a încercat să-i ajute. Comuna Boişoara, de unde se trage Claudiu Mituţ, este înfrăţită cu localitatea Crissier din Elveţia. În urmă cu mai mulţi ani, nişte oameni cu suflet mare din Ţara cantoanelor au luat hotărârea de a oferi mai multe burse unor copii talentaţi la învăţătură, dar fără posibilităţi materiale, din Boişoara. Întocmai precum Claudiu Mituţ, care a fost mereu primul la şcoală, dar printre ultimii din punctul de vedere al mijloacelor financiare.
Ceea ce s-a întâmplat însă cu aceste burse depăşeşte orice imaginaţie, chiar şi pentru o ţară ca România. Sau poate că nu…
Despre bursa pe care ar fi trebuit să o primească de mai mulţi ani, Claudiu Mituţ a aflat abia anul trecut, direct de la elveţieni. Văzând că nu primesc niciun semnal direct de la beneficiarii burselor, aşa cum se întâmpla în cazul unei alte comune din România, elveţienii au trimis o delegaţie la Boişoara, pentru a vedea despre ce este vorba.
Când a fost întrebat cum se descurcă cu banii pe care se presupunea că îi primea lunar, Claudiu a crezut că cineva îşi bate joc de el. După ce s-a întâlnit cu elveţienii din Crissier, Claudiu a realizat, cu stupoare, că banii pe care aceştia i-au trimis vreme de atâţia ani la Boişoara au ajuns în conturile primarului din localitate, liberalul Petre Popescu (foto) şi a soţiei acestuia, directoarea şcolii generale unde Claudiu a învăţat vreme de 8 ani.
Îl ascultam pe Claudiu cum îmi povesteşte, vizibil afectat de această întâmplare şi mă întrebam dacă acest lucru poate fi adevărat. O căutare pe Internet mi-a confirmat, în mare parte, cele povestite de Claudiu; despre asta presa locală a scris chiar un articol. De acolo am aflat că, în afară de burse, elveţienii au mai trimis în comună şi alte bunuri materiale, toate topite într-o fundaţie pe care soţia primarului a înfiinţat-o încă din primii ani de după ‘90. Tot din presa locală am mai aflat că cineva s-ar fi bucurat totuşi de bursele oferite de elveţieni: feciorul primarului, Victor, care şi-ar fi făcut masteratul la o prestigioasă universitate din Anglia, tocmai din banii trimişi de elveţieni.
După ce au înţeles cu cine au avut de-a face în comuna Boişoara, elveţienii s-au întors la casele lor, hotărâţi să nu mai pună niciodată piciorul prin România. În parte din jenă şi în parte din convingerea că nu mai este nimic de făcut, elveţienii au renunţat să facă demersuri pentru a recupera banii, bănuind că ar fi urmat ani de procese şi alte sume cheltuite pe avocaţi. Primarul şi soţia lui s-au ales cu câteva vorbe de ocară din partea lui Claudiu, care a realizat abia acum de ce era doamna directoare atât de interesată de rezultatele lui la învăţătură de la liceu şi de la facultate: trebuia să facă rapoarte în care să le arate elveţienilor că banii erau “bine investiţi”.
Între timp, primarul Petre Popescu a fost arestat de procurorii DNA pentru matrapazlâcuri şi mai mari decât sustragerea banilor de la elveţieni, iar Claudiu Mituţ a rămas să-şi termine şcoala gândindu-se că viaţa lui ar fi putut să aibă şi alt sens. Cu condiţia să nu fi trăit în România…
