Centenarul Cioran a fost un moment ratat pentru statul român. Toate ceremoniile, seminariile sau colocviile organizate pentru a sarbători, pe 8 aprilie, împlinirea a 100 de ani de la naşterea filozofului au fost puse în umbră de scandalul licitaţiei de la Paris. Pe 7 aprilie, Casa de licitaţii pariziană Binoche et Giquello a organizat vânzarea unor scrisori, documente şi manuscrise care i-au aparţinut lui Emil Cioran. Cele mai multe erau din perioada românească a acestuia, fiind vorba despre ma-nuscrisele de la Lacrimi şi sfinţi, Cartea amăgirilor sau un fragment din Schimbarea la faţă a României.
Scandalul a izbucnit atunci când unul dintre experţii care se ocupau de organizarea licitaţiei a dat un interviu pentru RFI România în care sugera că ar fi bine ca această colecţie de 120 de documente să rămână într-un singur loc, dând de înţeles că acel loc ar trebui să fie o instituţie din România. Expertul făcea şi o estimare a întregului lot, undeva între 100 şi 150.000 de euro.
[pullquote]Aparent, e o poveste din care toată lumea are de câştigat. Statul român – pentru că, până la urmă, va intra în posesia ma-nuscriselor fără să fi dat niciun ban, George Brăiloiu – pentru că îşi face o imagine de mecena şi de salvator al unor manuscrise importante pentru cultura română (…)De fapt, nu e chiar aşa. Statul român a ratat o mare ocazie de a comunica pozitiv, eficient şi fără costuri mari.[/pullquote]Din acest moment, bâlbâielile statului român s-au ţinut lanţ. Ministerul de Externe spune că avertizase încă din 24 februarie, cu o lună şi jumătate înainte de licitaţie, că aceasta urma să aibă loc. Ministerul Culturii era cel care ar fi trebuit să cumpere, dar acesta anunţă că… nu are bani. În aceeaşi zi însă, Guvernul aprobă alocarea a 1.300.000 de lei pentru recuperarea unei brăţări dacice aflate la un colecţionar din străinătate. Coincidenţă ironică, am putea spune. Muzeul Literaturii anunţă că ştia şi el de licitaţie, dar dă vina tot pe lipsa banilor. În acest timp, articolele acuzatoare plouă la adresa autorităţilor române, cu atât mai dure cu cât licitaţia are loc practic chiar în ziua aniversării centenarului, iar suma în discuţie nu este mare pentru o ţară serioasă.
Scandalul se amplifică odată cu scrisoarea deschisă a cineastului Sorin Ilieşiu, care cere anularea licitaţiei până se află cum au ajuns documentele şi manuscrisele din România în Franţa. Casa de licitaţii dă replica, spunând că provenienţa documentelor e perfect legală şi până la urmă nimeni nu va contesta formal acest lucru.
Suntem deja pe 6 aprilie, cu o zi înainte de licitaţie. La Bucureşti, instituţiile statului dau vina una pe alta şi se plâng de lipsa de bani. Într-un gest nemaintâlnit, Televiziunea publică organizează o sedinţă a Consiliului de Admi-nistraţie, care votează înscrierea TVR la licitaţie. Pe ultima sută de metri, demersului TVR se adaugă şi cel al Bibliotecii Centrale Universitare.
Am fost de faţă la licitaţia de la Paris şi am văzut că tandemul TVR/BCU era prezent. Licitau prin telefon şi erau printre competitorii cei mai serioşi. Împotriva lor licita o altă persoană, tot prin telefon, a cărei identitate nu am aflat-o decât după încheierea evenimentului. În sală mai erau şi alte persoane, în general francezi, proprietari de galerii de documente sau colecţionari interesaţi de câte o piesă anume. Cei mai mulţi dintre ei nu au reuşit însă să susţină licitaţia, pentru că preţurile ajungeau repede foarte sus din cauza întrecerii dintre principalii concurenţi. Unul dintre competitorii mai mici mi-a mărturisit că era gata să plătească pentru unele obiecte până la dublul preţului estimat în catalog. Preţurile de vânzare au fost însă mult mai mari. Teza de licenţă a lui Cioran s-a vândut astfel cu 8.500 de euro, faţă de o estimare de 4.000, iar manuscrisul Cărţii amăgirilor a fost cumpărat cu 13.500 de euro. Un carnet cu însemnări s-a vândut pentru 16.000 de euro faţă de o estimare maximă de 3.000, iar diploma de licenţă a plecat pentru 17.000 de euro, faţă de o estimare de 600!
Ca urmare a competiţiei dintre cei doi care licitau prin telefon, suma totală a licitaţiei s-a ridicat la 405.800 de euro, de trei ori mai mult decât estimările cele mai optimiste. Până la urmă însă, întregul lot a fost cumpărat de unul dintre cei doi principali competitori, deoarece a plusat cu 200 de euro. În această situaţie, toate manuscrisele i-au revenit misteriosului licitator, TVR şi BCU pierzând. Misterul nu avea să dureze decât câteva ore, pentru că seara am aflat că omul care le-a cumpărat e George Brăiloiu, un om de afaceri care a făcut bani pe piaţa certificatelor de dioxid de carbon. El e cel care, ascultând interviul difuzat de RFI cu expertul francez, a hotărât să intre într-o licitaţie care l-a costat jumătate de milion de euro (cu tot cu taxe şi comisioane). Brăiloiu anunţa, de altfel, că va dona colecţia Cioran statului român.
Aparent, e o poveste din care toată lumea are de câştigat. Statul român – pentru că, până la urmă, va intra în posesia ma-nuscriselor fără să fi dat niciun ban, George Brăiloiu – pentru că îşi face o imagine de mecena şi de salvator al unor manuscrise importante pentru cultura română, familia vânzătoare şi casa de licitaţii – pentru că obţin un preţ cu mult peste cel estimat, Televiziunea publică şi BCU – pentru că au făcut un gest nobil în ultima clipă etc.
De fapt, nu e chiar aşa. Statul român a ratat o mare ocazie de a comunica pozitiv, eficient şi fără costuri mari. Despre licitaţie se ştia de mai bine de o lună. Ministerul Culturii (sau altă instituţie) putea lua legătura cu Binoche et Giquello înainte de 7 aprilie pentru a ajunge la o înţelegere pentru o sumă rezonabilă şi apoi prezenta întreaga operaţiune chiar de ziua centenarului Cioran ca pe un mare triumf. În loc de asta, am asistat la o etalare a neputinţei, la vina pasată de la o instituţie la alta, la scuze puerile şi reproşuri inutile. Păcat.
